1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Interzicerea fumatului ca fapt de progres

Fumatul a fost interzis nu atât pentru protejarea unor indivizi anumiți, ci pentru protejarea celorlalți, care ar fi fost expuși la fumatul pasiv. E un tip nou de colectivism mai puțin cunoscut.

Legea care interzice fumatul în toate spațiile publice închise a fost adoptată fără prea mari discuții și frământări. E de fiecare dată uimitor că, în România, interdicții care provoacă multe neplăceri și contrarietăți nu prilejuiesc dezbateri și opoziții puternice. Prin comparație, în țările Europei occidentale interzicerea fumatului a trecut prin etape mult mai frământate. Nu știm de ce se întâmplă așa la noi, dar putem presupune, prin analogie, că aici legile restrictive fiind oarecum relativizate, nici opunerile nu sunt pe măsură. Câtă vreme poți spera că nu vei respecta interdicția în litera ei, nu ai motive să te revolți prea tare. E doar o presupunere, dar una care are anumite temeiuri istorice. Chiar și restricțiile religioase sunt tratate în spațiul răsăritean cu oarecare larghețe, ceea ce face ca și reacțiile antireligioase să nu aibă aceeași tenacitate ca în Vest.

Prin urmare nu știm prea multe lucruri despre reacția societății românești care nu se lasă ușor dezvăluită. Dar putem folosi prilejul pentru o dezbatere de fond cu valoare generală. Interdicția privitoare la fumat limitează libertățile individuale. E o problemă serioasă, căci, în mod suprinzător, o tendință ultra modernă ciobește individualismul liberal. E un paradox al modernității din aceeași specie cu obligativitatea vaccinării.

Cu câteva decenii în urmă, Michel Foucault propunea un concept nou care se dovedește tot mai relevant: biopolitica. Prin asta, istoricul și filosoful francez înțelegea modul în care guvernele europene au încercat începând cu secolul al XVIII-lea să raționalizeze problemele pe care le puneau populațiile mari: sănătate, igienă, natalitate, longevitate etc. De fapt, tot de atunci e relevant și conceptul de populație (Malthus e un excelent exemplu), care se vădește a fi în strânsă corelație cu cel de biopolitică.

Guvernele recente sunt tot mai preocupate de sănătatea publică, de scăderea mortalității și creșterea speranței de viață. Revolta unor grupuri libertariene (religioase mai ales) împotriva vaccinărilor obligatorii cu privire la tot mai multe maladii este o reacție față de caracterul tot mai cuprinzător și ofensiv al biopoliticii. Trăsătura ei cea mai importantă este tratatea individului uman ca exemplar dintr-o specie care pretinde o îngrijire unitară. Nu poți fi sigur că ansamblul de persoane de vii constituite în populație rămâne sănătos dacă nu iei măsuri pentru sănătatea fiecăruia în parte. Procedurile adoptate în caz de epidemii sunt doar exemplele cele mai dramatice.

Am vorbit despre opunerile relativ slabe din societatea românească în ciuda faptului că numără mulți fumători. Un motiv mai general este și faptul că interdicția biopolitică este de astă dată confirmată de recomandările religioase ca și de înțelepciunea laică cu privire la o viață activă și sănătoasă. Un fumător e în neregulă față de toate codurile etice și nu poate invoca în sprijinul său decât ”poezia”, asemenea unor celebri toxicomani care celebrau drogurile. Poezia este însă discreditată în lumea pragmatică de azi, iar plăcerea personală trece drept cinică și egoistă chiar și atunci când nu e sigur că dăunează celorlalți.

Dar dacă tutunul nu pare să mai aibă vreo șansă, tocmai din cauza acestor convergențe de motivații ostile, problema limitării libertății individuale se pune pe mai departe. Biopolitica privește omul mai cu seamă în dimensiunea colectivă. E un alt tip de colectivism care nu a făcut obiectul unui studiu special. Fumatul de pildă a fost condamnat cu decenii în urmă și în cele din urmă a fost interzis nu atât pentru protejarea unor indivizi anumiți (ca de exemplu fostul cancelar Helmut Schmidt, singurul german care își permitea să fumeze pe platoul de televiziune), ci pentru protejarea celorlalți, colectivitatea întreagă care ar fi fost expusă la fumatul pasiv.

Prin urmare interdicția fumatului este o limitare a individului în numele sănătății colective. Încetul cu încetul am putea asista la impunerea unor coduri stricte alimentare și a altor prescripții de conduită menite să salvgardeze în primul rând populația. E o tendință pozitivă sau una rea? Sau poate răul se camuflează abil în bine și ne împiedică să discernem? În tot cazul, asistăm la un progres.