1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Interviu DW cu Peter Beyer, deputat CDU, despre viitorul Moldovei

La 30 noiembrie, în Moldova vor avea loc noi alegeri parlamentare. Actuala coaliție pro-democrată susține parcursul european al țării și este susținută masiv de UE. Însă partidele pro-ruse sunt foarte active.

Republica Moldova se află în plină campanie electorală. Pe parcusul a cinci ani, Uniunea Europeană a susținut partidele din coaliția pro-occidentală acordând sprijin financiar Chișinăului de sute de milioane de euro. În același timp, relațiile cu Federația Rusă au devenit din ce în ce mai tensionate. În pofida embargourilor multiple impuse de Moscova, Rusia continuă să susțină (inclusiv financiar) mai multe partide de la Chișinău. În cadrul noilor alegeri, cetățenii Moldovei vor trebui să decidă viitorul drum al țării. Despre viitorul Moldovei și presiunile Rusiei, dar și despre viitorul european al țării, a vorbit în exclusivitate pentru Deutsche Welle, deputatul fracținii CDU din Budestagul german, Peter Beyer.

DW: Din 2009, UE și Germania susține intesiv Republica Moldova? Care este cauza?

Peter Beyer: Republica Moldova este o țară europeană și, din punct de vedere geografic, este cel mai aproapiat vecin al Uniunii Europene. Cetățenii Moldovei au optat pentru Europa și pentru noi perspective. De aceea, această susținere este meritată. Republica Moldova are un produs intern brut mai mic de 2300 de dolari pe cap de locuitor, fiind cea mai săracă țară din Europa, și, de asemenea, mai are un deficit care priveşte drepturilor omului. Este necesar ca această ţară să depună în continuare multe eforturi. Cine vrea să se integreze, trebuie să muncească! Guvernul trebuie să fie pregătit să lupte contra corupției, așa încât, cetățenii Moldovei să simtă schimbări semnificative. Perspectiva europeană este o șansă pentru schimbare și modernizare. Prin urmare, este vorba de o perspectivă de dezvoltare, care le lipsește mai multor țări din Europa de Est și, de aceea, ele sunt într-o criză profundă. Numai prin integrare europeană se va obține această perspectivă de modernizare, pentru că incertitudinea duce la instabilitate.

DW: Republica Moldova are probleme mari în relațiile cu Rusia. Moscova a interzis importurile de vin, fructe, legume și carne din Moldova. În același timp, mai există și un conflict înghețat în regiunea transnistreană. Ce trebuie să facă autoritățile din Republica Moldova, ca să reziste presiuniunilor ruseşti? Ce trebuie și ce vrea să întreprindă UE sau Germania?

Peter Beyer: Boicotul comercial al Rusiei poate fi văzut ca o pedeapsă pentru decizia Moldovei de a se apropia de UE. Economia și așa slab dezvoltată a fost dur lovită din această cauză. De aceea, UE trebuie clar să înțeleagă că trebuie să fie de partea Moldovei, în cazul în care Rusia va continua să impună noi sancțiuni economice. Eu consider că guvernul Germaniei are responsabilitatea să susțină, la nivelul UE, crearea unui fond de urgență, pentru ca, în cazul unor eventuale sancțiuni din partea Rusiei, să poată să susțină Moldova.

Politica lui Putin împotriva statelor din fosta Uniune Sovietică amintește de doctina fatală a lui Brejnev, care le atibuia acestor state rolul de satelit și cărora nu a vrut să le recunoască niciodată suveranitatea deplină. Astfel de politici imperiale nu își au locul într-o Europă a secolului XXI. Presiunea pe care Kremlinul o exercită în conflictul din Transnistria este total neacceptabilă. Acest lucru trebuie contracarat. UE nu trebuie să permită ca în Europa să mai apară conflicte înghețate.

DW: Pe 30 noiembrie în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare. Actualmente la guvernare se află o coaliție pro-europeană. Dar Rusia finațează multe patide pro-moscovite. Campania electorală este un conflict local între Est și Vest. Ce trebuie să aleagă cetățenii? Ce perspective are Republica Moldova?

Peter Beyer: Eu am menționat mai sus că perspectiva europeană este o șansă pentru schimbare și modernizare. Pe scurt: este vorba de o perspectivă de dezvoltare. Numai cu o integrare europeană această perspectivă de modernizare poate fi atinsă. Drumul corect a fost ales odată cu semnarea Acordului de Asociere. Primul succes este vizibil: Moldova este primul stat din parteneriatul estic care a obținut regim liberalizat de vize cu UE. Sigur că această apropiere nu este una de sine stătătoare, dar sprijinul UE și a Germaniei pentru Moldova este unul total, care vizează atât reformele interne, cât şi provocările politice externe, regionale.

DW: Ce planuri are Germania pentru Republica Moldova?

Peter Beyer: Pentru mine, ca deputat al Budestag-ului, precum și pentru colegii mei, care au discutat, în iulie, despre perspectiva europeană a Moldovei, precum și despre parteneriatul cu UE, este clar că trebuie să susținem activ Moldova și să acordăm tot ajutorul necesar, pentru ca drumul acestei ţari spre Europa să nu fie modificat.