1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Interviu cu Claudiu Bleont: “Sunt valabil ca roman”

Claudiu Bleont straluceste pe scena. In privirea lui se poate citi ca renaste in fiecare rol. El insusi se considera un dud plantat in Romania si este multumit din cauza asta. Pregatiti-va sa fiti mandri de a fi romani.

default

Claudiu Bleont

“Sunt valabil ca roman”

LDC: Pe site-ul tau scrie ca vrei sa ajungi sa poti spune “Eu sunt Universul”. Ai reusit?

Claudiu Bleont: Am spus-o de multe ori. Dar e un pericol cand o spun: mai ramane “eu”. Si ca in mod real sa fiu Universul trebuie sa dispara eu. Au existat momente cand am crezut ca asa e, ca sunt Universul, dar apoi am realizat ca, pentru ca sunt inca in trup, exista o neputinta a mintii mele, o frica de a fi mai mult de ceea ce sunt. Si atunci ma deschid ma izolez, ma deschid ma izolez, ma deschid ma izolez... pulsez.

LDC: Ce inseamna acasa pentru tine?

Claudiu Bleont: Acum. Aici.

LDC: De ce?

Claudiu Bleont: Pentru ca nu am alt viitor in fata mea. Tot trecutul e prezent in fata mea. Acum. Aici. “Da sein” (A fi aici ) cum zice Heidegger. Si nu e substantiv, ci un substantiv care se verbalizeaza, adica e o facere. O lucrare, un continuum de prezent.

LDC: Ce te face fericit?

Claudiu Bleont: De cele mai multe ori atentia si recunostinta. Sa intru intr-o stare de recunostinta fata de ce mi s-a intamplat si mi se intampla, transforma orice situatie in bucurie. Este o chestiune de constiinta. In acelasi timp insa as vrea sa fiu fericit dincolo de constiinta, sa fiu fericit de undeva de unde nici eu sa nu stiu. Sa fiu pur si simplu fericit.

LDC: Daca prezentul este acasa si experienta internationala acumulata este mare, de ce nu ai ales sa pleci din Romania?

Claudiu Bleont: Am facut gradinita, scoala si liceul german. Dar am luat aceasta decizie pentru ca ma simt mai bine exprimandu-ma in limba romana.

Paradoxul este ca am ajuns sa joc in piese germane. Am jucat in Torquato Tasso de Goethe, in Frühlingserwachen de Wedekind, in Dreigroschenoper de Bertolt Brecht, in Cersetorul de Reinhard Sorges – primul text expresionist german. Am ajuns sa joc la Avignon in franceza patru ani consecutiv, unde am luat si marele premiu in 2007. La a 60-a editie s-a decernat premiul “Coup de coeur” pe care l-am castigat jucand in franceza impreuna cu o colega de la Teatrul Nottara, Victoria Coces, si alti colegi de la Teatrul Galati in piesa ungureasca “Hymnus”. Apoi am ajuns sa filmez in engleza pentru BBC, impreuna cu Steven Seagal, apoi cu Kristin Scott Thomas.

Asa am vazut ca sunt valabil, cu masura in care ma pot descurca in orice alta limba, ca roman. Si ca e specificul meu ca, daca in hora asta mare a lumii eu sunt un dud, atunci sa am rostul meu ca dud. Si altii sunt tei, altii pini, altii carpeni, artari sau ce stiu eu...

LDC: Exista riscul ca un roman plecat sa isi piarda identitatea?

Claudiu Bleont: Nu. Am meditat asupra acestui lucru vreme indelungata. Am avut o singura data tentatia sa raman intr-o tara straina, imediat dupa ’90. As fi vrut in Franta, dar nu ca sa fac teatru, ci ca sa devin un nomad. Si mi-am dat seama ca unul din cele mai frumoase lucruri care i se pot intampla unui om este exilul. Exilul este o izolare de mediul in care ai crescut si te-ai format si in acelasi timp o aprofundare a lui. Este o determinare individuala asupra a ceea ce esti tu ca om, individ, cultura si religie. Cred ca cineva care alege exilul este un profund cautator si oamenii care au ales sa plece din tara au facut un pas inspre cunoasterea lor launtrica. Eu unul ma cunosc pe mine pastrand determinarea si legatura pe care mi-o da teatrul. Nu m-as instraina pentru ca am ce-mi trebuie ca sa ma tavalesc cu mine insumi si ca sa ma cunosc pe mine prin Romania, prin cultura romana.

M-am intalnit in multe locuri cu romani plecati si am vazut ca Romania se imbogateste ca traire si constiinta prin romanii care au plecat si au ales sa existe in alte culturi si alte spatii. Fiul ratacitor e parte din poveste ca si fiul care ramane. Triada – tatal, fiul care ramana acasa si fiul ratacitor – traieste in fiecare din noi. Undeva fiecare este tatal, fiecare poarta in el o chemare de fiu ratacitor si undeva fiecare are o dimensiune a fiului care vrea sa stea langa tata. Problema este ca fiecare sa celebreze aceste ipostaze.

In parabola fiului ratacitor este sarbatoarea care se face pentru fiul ratacitor, dar mai este un talc, e o chemare a celui care vrea sa ramana acolo constant. El nu are fiorul, nevoia sa plece ca sa celebreze “Da sein”-ul. Tatal este celebrat de fiii sai – de cel ratacitor prin intoarcere, iar de cel prezent prin constiinta.

-continua in pagina urmatoare-

Vă mai recomandăm