1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Intervenţii militare fără mandat ONU

Nu se întrevede un mandat al ONU pentru o eventuală intervenţie militară în Siria. Totuşi, pregătirile pentru lovituri aeriene sunt în toi. În context se caută noi concepte pentru situaţii de acest gen.

La o săptămână de la folosirea gazelor de luptă în apropierea capitalei siriene Damasc, intervenţia militară a câtorva state pare probabilă. În prezent, în Siria se află echipe de experţi ai ONU care caută dovezi ale recurgerii, de către regimul Assad, la arma chimică. Din perspectiva dreptului internaţional, o intervenţie militară fără mandat din partea ONU este ilegală, fiindcă legitimitate nu-i poate conferi decât Consiliul de Securitate, forul suprem al Naţiunilor Unite. Or, Rusia şi China, două puteri cu drept de veto, au anunţat că vor bloca în Consiliu orice rezoluţie privind Siria. Pentru cele două ţări nici nu se pune problema unei intervenţii militare externe în ţara lui Assad.

Totuşi, nu ar fi pentru prima dată că SUA ar interveni militar într-o ţară străină fără mandat din partea ONU. "Coaliţia voluntarilor" - aşa a numit în 2003 preşedintele american de atunci, George W. Bush, coaliţia de ţări care, sub conducerea SUA şi Marii Britanii, a invadat Irakul, alungându-l de la putere pe Saddam Hussein.

Înainte de invazie, SUA au încercat să dovedească existenţa unui arsenal de arme de distrugere în masă în Irak. Şeful din epocă al diplomaţiei americane, Collin Powell, a prezentat la Naţiunile Unite aşa-numite dovezi în acest sens. Germania, Franţa şi Rusia au exprimat dubii cu privire la credibilitatea acelor informaţii. "Pur şi simplu nu sunt convins", a declarat ministrul de Externe german de atunci, Joschka Fischer.

Privind în retrospectivă, neîncrederea de atunci a fost pe deplin justificată. Între timp se ştie clar că "dovezile" prezentate s-au bazat pe informaţii false. Iar Collin Powell a recunoscut că a comis o greşeală şi s-a retras din politică.

În opinia lui Manfred Eisele, general-maior german în retragere, invadarea Irakului nu poate fi comparată cu situaţia actuală din Siria. El vede însă o paralelă între situaţia din Siria şi războiul din Kosovo, desfăşurat în anul 1999.

Acolo, rebeli de etnie albaneză au luptat pentru independenţa provinciei iugoslave Kosovo. În timpul conflictului au tot apărut relatări privind încălcări ale drepturilor omului şi masacre comise în Kosovo de armata iugoslavă. Rusia a votat totuşi în Consiliul de Securitate al ONU împotriva unei intervenţii militare a comunităţii internaţionale. În consecinţă, alianţa NATO a decis să intervină cu lovituri aeriene în conflict şi fără mandat din partea ONU.

"Consiliul de Securitate a relatat atunci foarte realist despre situaţia din Kosovo, despre purificările etnice", a declarat Eisele. Au lipsit însă consecinţele, fiindcă Moscova a ameninţat că va recurge la veto. În consecinţă, NATO a folosit constatarea situaţiei ca pe o legitimare a intervenţiei, a explicat generalul Bundeswehr.

Şi Andreas Bock, politolog în cadrul Universităţii Augsburg, împărtăşeşte această părere. "În Kosovo au existat încălcări clare ale drepturilor omului, care puteau justifica o intervenţie. Şi chiar dacă intervenţia a fost ilegală conform dreptului internaţional, a existat o obligaţie morală de a acţiona", a declarat profesorul.

Precedentul unei intervenţii din raţiuni umanitare, fără mandat ONU, a fost creat în 1990 de trupele comunităţii economice vestafricane ECOWAS. Acestea au intervenit, conduse de Nigeria, în războiul civil din Liberia. "Comunitatea internaţională nu a fost pe atunci prea interesată de acel eveniment, fiindcă avea loc undeva în Africa", a explicat Eisele, "dar situaţia putea fi comparată foarte bine cu cea din Kosovo, 9 ani mai târziu".

Din dorinţa de a permite comunităţii internaţionale să intervină în astfel de situaţii, fără ca unul din membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate să poată bloca prin veto iniţiativa, din anul 2001 există conceptul "Responsibility to Protect" (R2P). Acest concept, propus de guvernul canadian şi elaborat de o comisie de specialişti în drept internaţional, prevede punerea între paranteze a principiului neamestecului în treburile interne ale altui stat, dacă acel stat se face vinovat de grave încălcări ale drepturilor omului.

Responsibility to Protect nu este normă juridică internaţională. Totuşi, în cazul mandatului ONU pentru Libia, care a devenit posibil în 2011 în urma abţinerii de la vot a Rusiei şi Chinei, s-a făcut referire explicită la R2P în textul rezoluţiei. Acum, chiar dacă un astfel de mandat lipseşte în cazul Siriei, este de aşteptat ca americanii şi britanicii să se prevaleze de invenţia canadiană pentru a interveni militar. Pe termen lung, procedeul ar putea deveni cutumă în dreptul internaţional, ducând la apariţia unei noi legitimări juridice.