1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Intervenţia avioanelor Tornado este justificată

Avioanele Tornado din dotarea armatei germane au decolat ieri spre Afganistan, unde urmează să participe la misiunea forţei internaţionale de menţinere a păcii, ISAF. În Germania, decizia implicării avioanelor militare în Afganistan a stârnit puternice discuţii pro şi contra.

default

Partidul Stângii a depus chiar o plângere la Curtea Constituţională. Totuşi, intervenţia militară are sens. În mai puţin de 10 minute, avioanele Tornado s-au transformat în urme de condens pe cerul întunecat din Schleswig-Holstein. Pe cât de repede s-au înălţat aeronavele către cer, pe atât de lungă şi chinuitoare a fost discuţia despre sensul acestei intervenţii: trei sferturi din populaţia germană a spus „Nu”, dar majoritatea parlamentarilor din Bundestag s-a declarat în favoarea participării militare active în Afganistan.

Şi-au pierdut parlamentarii orice legătură cu realitatea?

Nu mai ştiu cum gândesc şi ce simt alegătorii? Ba da, ştiu. De acest lucru ar trebui să fie convinşi cetăţenii. Dar aleşii şi-au amintit la timp, că Germania trebuie să se raporteze şi la aliaţii săi din afara graniţelor. Locuitorii din sudul Afganistanului – şi uneori chiar militarii britanici, americani, olandezi şi canadieni – devin mai des victime ale atentatelor sinucigaşe şi ale violenţelor luptătorilor talibani, comparativ cu populaţia şi cu militarii staţionaţi în nordul ţării, acolo unde se află de altfel şi cei mai mulţi soldaţi germani. Acum, o dată cu sfârşitul iernii creşte şi pericolul înteţirii atacurilor.

De această dată, trupele vor să fie pregătite şi să nu mai privească neputincioase la ofensiva de primăvară a talibanilor. În ce zone se retrag şi se antrenează talibanii, ce ţinte îşi aleg – toate acestea sunt informaţii vitale pentru misiunile militare internaţionale, care vor să protejeze populaţia şi să prevină atacurile. În trecut, a fost nevoie de mai multă eficienţă. Şefii misiunilor se plâng de lipsa personalului şi a echipamentului militar necesar contra-ofensivei.

Mai bine decât nimic

Cele şase aeronave germane de recunoaştere nu vor putea acoperi golurile. Dar sunt mai bune decât nimic. Fiecare mijloc necesar în lupta împotriva talibanilor trebuie folosit. Şi asta pentru că talibanii sunt cei care menţin Afganistanul la nivelul Evului Mediu, cei care îşi construiesc averi din traficul de opiu şi arme, care nu vor să cedeze puterea în schimbul unor instituţii democrate. Talibanii şi atentatorii recrutaţi de ei sunt responsabili de faptul că ajutoarele destinate construirii infrastructurii şi sistemului medical trebuie investite în arme şi personal de pază pentru oamenii de rând.

Cine vrea să-i ajute pe afgani să îşi închidă rănile, trebuie să ajute şi la înlăturarea duşmanilor. Şi pentru asta este nevoie de indentificarea lor. Altfel, orice acţiune ar fi neconvingătoare.

  • Data 03.04.2007
  • Autoare/Autor Sabine Adler / Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Dy
  • Data 03.04.2007
  • Autoare/Autor Sabine Adler / Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Dy