1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Internetul, între libertatea deplină şi opreliştile necesare

20 ianuarie 2012

Cele 24 de ore în care Wikipedia a fost offline în semn de protest faţă de un proiect american de lege menit să protejeze dreptul de autor au pus la grea încercare şi potenţialul autonom de cunoaştere al utilizatorilor.

https://p.dw.com/p/13nGr
Imagine: picture-alliance/dpa

Că Wikipedia a dat o lovitură de graţie tradiţionalelor enciclopedii, editate în zeci de volume elegant legate, pe hîrtie velină, nu este un delict decît pentru cei tot mai puţini la număr care mai au plăcerea şi dorinţa de a deschide şi citi cărţi, în forma lor tradiţională.

Că datorită transferului de cunoaştere de pe hîrtie pe suport virtual, în Statele Unite au fost concediaţi în 2001 şi 2002 circa 300 de colaboratori şi editori ai ilustrei Encyclopedia Britannica, nu mai contează azi cînd cei vîrstnici recurg la Wikipedia spre a-şi verifica cunoştinţele în timp ce tinerii, doar spre a le obţine.

Chiar dacă nu i se poate da întru totul dreptate unui fost pionier al internetului, Andrew Kerr, care susţine că noul mediu ucide cultura, trebuie admis că este infinit mai comod, sigur şi rapid a recurge oriunde şi oricînd la internet pentru a obţine informaţii decît a le înmagazina şi structura în propria memorie.

În paginile controversatei sale cărţi The Cult of the Amateur, publicată în 2007, Andrew Kerr lansa şi un apel la reformă, menit să protejeze, între altele, proprietatea intelectuală de tăvălugul nivelării egalitariste în web.

Dacă sensibilele ecosisteme ale mass media profesionistă vor fi demontate, dacă dreptul la proprietate al ziariştilor profesionişti, scriitorilor, editorilor, agenţiilor, muzicienilor, actorilor, filozofilor, va fi ignorat, această distrugere se va răsfrînge asupra noastră - credea autorul cărţii.

Pare a-i da dreptate lupta care se dă acum între adepţii unei reţele deschise şi apărătorii vehemenţi ai dreptului la creativitate şi proprietate intelectuală ("Stop Online Piracy Act" pe scurt SOPA şi "Protect IP Act" – Preventing Real Online Threats to Economic Creativity and Theft of Intellectual Property Act.

Confruntarea dintre cele două tabere ar fi, potrivit observatorilor, de o duritate lipsită de precedent în istoria computerului. In răstimp Casa Albă s-a angajat în medierea conflictului, permiţînd difuzarea prin intermediul propriului ei server a unei declaraţii bine intenţionate , abil formulate, dar nesatisfăcătoare pentru nici una din părţi.

Este admisă necesitatea utilizării unor noi instrumente în lupta împotriva pirateriei internet, dar este stipulată şi voinţa de a menţine deschisă reţeaua, în spiritul valorilor libertăţii de gîndire şi exprimare, dar şi în spiritul protecţiei sferei private, a securităţii şi inovaţiilor.

Ca o notă de subsol la neîncheiata dispută despre limitele libertăţii în spaţiul virtual, poate trece numirea în noiembrie trecut a fostului ministru german al apărării Karl Theodor zu Guttenberg în funcţia de consilier al proiectului No disconnect al Uniunii Europene, menit să sprijine accesul liber la reţea al utilizatorilor din state cu regimuri autoritare.

Spre aducere aminte: nobilul ex-ministru acuzat de a-şi fi redactat prin copy paste fragmente ample ale tezei sale de doctorat a fost nevoit să demisioneze, să se retragă din viaţa politică, exprimîndu-şi într-o scrisoare deschisă, la 20 ianuarie curent, decizia de a nu se mai angaja activ în politică păstrîndu-şi doar statutul de „om care gîndeşte politic” şi asumîndu-şi „noi responsabilităţi”.

Evident, baronul se referă la misiunea sa din cadrul Comisiei UE, contestată de utilizatorii reţelei internet. Pe bună dreptate fiindcă, înainte de a-şi fi luat în primire onorifica sarcină de a veghea la transparenţa, la caracterul deschis al mediului virtual, zu Guttenberg militase tocmai pentru blocarea liberului acces la internet şi pentru stocarea datelor. Human Right Watch, la rîndul ei şi-a manifestat stupefacţia faţă de opţiunea comisarei UE Kroes, în favoarea baronului plagiator.

Este, altfel spus, ca şi cum lupul ar fi fost pus paznic la oi…

Autor: Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz