1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Interesul care îi uneşte pe Filat şi pe Şevciuk

Întâlnirile la care se discută chestiunea transnistreană continuă. După ce premierul moldovean Filat şi şeful administraţiei separatiste de la Tiraspol Şevciuk au fost pe rând la Moscova, ei s-au întâlnit şi la Chişinău.

default

Vlat Filat

Din declaraţiile lor oficiale reiese că au fost discutate doar subiecte economice: despre reluarea circulaţiei trenurilor marfare prin regiunea transnistreană, scoaterea barierelor din calea liberei circulaţii a persoanelor şi mărfurilor, reconectarea telefoniei fixe şi mobile, etc. Toate se înscriu într-o schemă de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

Şevciuk nu-şi doreşte o imagine de „taliban”

La conferinţa de presă susţinută la finalul întâlnirii, Şevciuk a formulat un mesaj uimitor de prietenos. El i-a mulţumit premierului Filat pentru abordarea constructivă de care a dat dovadă şi a menţionat că „în condiţiile instabilităţii financiare mondiale este necesară scoaterea rapidă a tuturor barierelor din calea economiei şi a liberei circulaţii a persoanelor. Este necesară deblocarea tuturor acestor probleme istorice. Noi urmăm această cale, pas cu pas, pentru a crea condiţii mai bune de activitate agenţilor economici", a spus liderul de la Tiraspol.

Nimeni la Chişinău nu crede sincer într-o posibilă soluţionare rapidă a diferendului transnistrean, dar toţi au sesizat o relaţie specială între Vlad Filat şi Evgheni Şevciuk. Aceştia merg împreună la concerte, pe la meciuri de fotbal, se plimbă împreună prin Germania şi se lasă fotografiaţi stând pe aceeaşi bancă în parc... Cu toate acestea, Şevciuk e unul la întâlnirile cu premierul moldovean şi altul atunci când se află la Moscova.

Unul pro-rus, celălalt, aparent, pro-UE

Nu este clar deocamdată ce anume îi leagă pe Vlad Filat şi Evgheni Şevciuk. Cel puţin opţiunile lor în materie de politică externă sunt diametral opuse. În timp ce liderul separatist lucrează asupra unei noi concepţii a politicii externe a Transnistriei, prin care se vrea consfinţirea independenţei „republicii moldoveneşti nistrene” şi integrarea acesteia în Uniunea Vamală Euro-Asiatică, Vlad Filat susţine că este “gata să zboare pe Lună” numai ca să reintegreze Moldova şi să o ducă în UE.

În ajunul sosirii liderului transnistrean la Chişinău, presa a scris că unul dintre principalele subiecte ce urmează a fi discutate s-ar referi la cooperarea interbancară dintre cele două maluri ale Nistrului - un subiect extrem de sensibil în condiţiile în care toate băncile transnistrene activează ilegal, utilizând conturi bancare ruseşti. După întâlnire, însă, despre aceasta nu s-a spus nimic, iar conform unor informaţii neoficiale, despre cooperarea interbancară s-ar fi discutat doar în treacăt.

Ce presupune un „statut special”

În ultimii 3 ani, de când puterea a fost preluată, la Chişinău, de Alianţa pentru Integrare Europeană, partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova şi-au intensificat eforturile în vederea identificării unei soluţii pentru diferendul transnistrean. Aflat la New York, la Adunarea Generală a ONU, preşedintele moldovean, Nicolae Timofti, a declarat că „regiunea transnistreană urmează să beneficieze de un statut special în cadrul Republicii Moldova, ce-i va oferi un nivel înalt de autoguvernare".

Nu există o descifrare foarte clară a acestui mesaj al Chişinăului. Nici un oficial moldovean nu a spus până acum ce se va întâmpla cu simbolica autoproclamatei „rmn” (republica moldovenească nistreană) după oferirea acestui „statut special” Transnistriei şi nici cum va avea loc reunificarea forţelor armate ale „rmn” şi Republicii Moldova. De asemenea nu se ştie care va fi soarta armatei ruse din regiunea transnistreană dacă Rusia va refuza în continuare evacuarea acesteia.

Din acest punct de vedere, până când se vor produce evenimente palpabile, în măsură să ducă la reunificarea de facto a Moldovei, unii analişti politici interpretează schimbul de amabilităţi dintre Filat şi Şevciuk ca pe un truc electoral care convine ambelor părţi. Un truc care are însă la bază dorinţa sinceră a populaţiei de pe cele două maluri ale Nistrului de a convieţui într-un stat integru.