1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Interesele economice germane - mai puternice decât angajamentul pentru drepturile omului?

În această dimineaţă, cancelarul german Angela Merkel are o întrevedere cu preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev în oraşul Soci.

default

Natalia Estemirova a fost asasinată pentru că a luptat pentru apărarea drepturilor omului în Cecenia.

La prima vedere, totul pare la fel ca anul trecut. Turiştii iau cu asalt plajele de pe malul Mării Negre la Soci, iar întregul oraş se bucură de soare.

Şi totuşi, diferenţele faţă de întrunirea de acum un an, care avea loc la scurt timp după războiul din Caucaz, sunt foarte mari, având în vedere că Angela Merkel este astăzi în toane mult mai bune. Cu un an în urmă, relaţiile dintre cei doi lideri erau extrem de reci. Nici unul dintre ei nu s-a arătat dispus să renunţe la poziţia sa fermă cu privire la conflictul dintre Moscova şi Georgia şi la statutul regiunilor separatiste Osetia de Sud şi Abhazia. În 2008, cancelarul federal şi-a rezumat opinia în felul următor:

"Sunt de părere că se întâmplă rar ca o singură tabără să poarte vina pentru un conflict atât de dificil."

Merkel nu se mai arată prea interesată de conflictul ruso-georgian

Acum, la un an distanţă, Merkel nu se mai arată interesată de dezvăluirea responsabililor pentru conflictul ruso-georgian, cu toate că tensiunile dintre cele două state persistă. În plină campanie electorală, problemele interne ale Germaniei sunt pe ordinea de zi a cancelarului federal.

Symbolbild Opel

Salvarea Opel - în mâinile ruşilor?

În problema spinoasă a viitorului producătorului auto Opel, Angela Merkel favorizează concernul canadiano-austriac Magna ca potenţial cumpărător. Acesta intenţionează să preia firma Opel împreună cu doi parteneri ruşi: Institutul Financiar Sberbank şi producătorul auto Gaz. La ultima întâlnire dintre Merkel şi Medvedev la München, pe 16 iulie, preşedintele Rusiei s-a pronunţat în favoarea acestei afaceri:

"Avem o serie de idei şi obiective noi, care să contribuie la ieşirea din criza economică generală. Am discutat din nou timp îndelungat despre Opel, Magna şi Sberbank. Mai există o serie de întrebări deschise, dar privim această afacere cu interes şi optimism. Vom face tot posibilul ca să punem în practică aceste planuri."

Afacerile cu ruşii sunt pe ordinea zilei pentru cancelarul federal

Concernul Magna a anunţat pe 13 august, că s-a apropiat considerabil de acest obiectiv, în timp ce General Motors se arată mai reţinut. Înainte de toate, noile oferte şi înţelegeri ar trebui verificate.

Merkel speră la ajutorul rusesc şi pentru un alt proiect: salvarea şantierelor navale Wadan din nord-estul Germaniei. Igor Iussufov, un membru al consiliului administrativ al concernului rus Gazprom, intenţionează să preia şantierele navale falimentare împreună cu fiul său. La fel ca mulţi observatori externi, Angela Merkel vrea să afle cât mai repede, dacă investitorul rus are într-adevăr intenţii serioase.

În acelaşi timp, observatorii aşteaptă ca Merkel să abordeze subiectul dificil al drepturilor omului, Federaţia Rusă fiind acuzată de grave carenţe în urma asasinării mai multor activişti pentru drepturile omului, printre care Natalia Estemirova şi Andrei Kulagin.

Autori: Christina Nagel / Alexandra Sora
Redactor: Vlad Mixich