1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Interes minor în modernizarea lumii arabe

Situaţia din Irak şi apropiatul transfer al puterii către un guvern irakian sunt tematici centrale ale convorbirilor purtate de ministrul federal german de externe Joschka Fischer în statele riverane Golfului Persic.

Ministrul german de externe Joschka Fischer

Ministrul german de externe Joschka Fischer

În Oman are azi întrevederi cu sultanul şi cu ministrul apărării. În etapele anterioare - Dubai şi Abu Dhabi – s-au discutat şi perspectivele unor reforme democratice în statele Orientului Apropiat şi ale relaţiilor dintre ţările regiunii şi lumea occidentală.

În Abu Dhabi şi Dubai, ministrul german a chemat statele arabe vecine cu Irakul să contribuie la stabilizarea acestei ţări. Cu accentul pe constatarea că nimeni nu poate fi interesat într-un război civil irakian, consecinţele unei asemenea evoluţii fatale fiind deosebit de negative pentru întreaga regiune.

Într-un interviu acordat companiei arabe de televiziune al Arabiya, Fischer a elogiat cooperarea dintre Emiratele Arabe Unite şi Germania în programul de instrucţie a poliţiştilor irakieni. În emiratele de la Golf, funcţionari ai Oficiului Federal al Poliţiei Judiciare au finalizat instrucţia unui număr de aproximativ 220 de poliţişti irakieni.

Fără a menţiona amănunte, ministrul mizează pe alte proiecte de cooperare de acest tip, după 30 iunie, când la Bagdad puterea se va transfera unui guvern irakian.

Pe parcursul întregului voiaj, Fischer a pledat în favoarea iniţiativei occidentale a parteneriatului cu ţările Orientului Apropiat şi Mijlociu. Ideia sa fiind modernizarea treptată şi cuprinzătoare a lumii arabe. Ministrul a admis însă că e conştient de neîncrederea existentă de partea arabă, de faptul că aceste ţări nu doresc să li se impună ceva din exterior.

Interlocutorii lui Fischer reacţionează amabil, conştienţi de sine. Abia dacă sesizează necesitatea unor schimbări în ţările lor şi în nici un caz după concepţii apusene. Un reprezentant al Camerei de Industrie şi Comerţ din Abu Dhabi a criticat presiunile exercitate din occident. A respins idei ale democraţiei şi reformelor după modelul Statelor Unite şi a evidenţiat în schimb datele economice favorabile ale emiratelor şi satsifacţia populaţiei. Presupunând că sunt într-adevăr necesare, a adăugat el, schimbările trebuie să-şi aibă originea în interior.

Emiratele Arabe Unite sunt cel mai important partener comercial al Germaniei în lumea arabă şi au depăşit în această privinţă Arabia Saudită şi Egiptul. Exportul german spre această zonă a crescut anul trecut, în proporţie de 5,5 la sută, la volumul de peste 3 miliarde de euro.

  • Data 22.06.2004
  • Autoare/Autor Claudia Deeg / Valeriu Lazăr
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1fb
  • Data 22.06.2004
  • Autoare/Autor Claudia Deeg / Valeriu Lazăr
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1fb