1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Intelectualul în politică: sfârşitul unui mit

O greşeală a ultimilor ani a fost ideea că intelectualii constituiţi în grup solidar, protejându-se unii pe alţii, promovându-se unii pe alţii, ar trebui să preia puterea spre binele tuturor.

Figura intelectualului în politică a ajuns într-un punct critic. După congresul PMP am putut vedea că niciunul dintre intelectualii plecaţi din PDL nu a fost cooptat în conducerea partidului. Elena Udrea, care condusese practic organizaţia şi înainte de congres, s-a impus în mod categoric şi niciunul dintre rivalii declaraţi sau potenţiali nu a protestat. Dimpotrivă, în ciuda melancoliei, unii dintre ei par mulţumiţi. Iar dacă imediat după alegerile europene avuseseră ceva de spus, au făcut-o mai curând aluziv.

Am ajuns la capătul de drum al unei iluzii cultivate intens în ultimii patru-cinci ani de zile şi potrivit căreia intelectualul ar fi menit unui destin special. Ca să nu existe confuzii: niciunul dintre cei care au fost mereu evocaţi, omagiaţi, convocaţi nu au arogat pretenţia de a deveni o figură conducătoare. De aceea ar fi incorect şi nedelicat să pronunţăm nume. Când vorbim de intelectuali nu ne referim la nişte persoane anume, ci la un personaj din ficţiunea care se ţese sub ochii noştri din toate comentariile zilei. Acest personaj, numit ”intelectualii”, dotat cu nobleţe şi ideal, va fi trecut prin cele mai teribile aventuri, fiind ţinta tuturor persecuţiilor şi obiectul tuturor resentimentelor. Aventura sa legată intim de cariera preşedintelui Traian Băsescu s-ar fi cuvenit în sfârşit să ajungă la un final fericit odată cu înfiinţarea unui nou partid, unul care să fie guvernat de puterea inteligenţei şi de nobleţea devotamentului.

Povestea aceasta, oricât ar părea ea de neverosimilă, a fost colportată în zeci şi sute de articole şi nu ar fi de mirare ca unii să fi crezut în ea. În orice caz, cei care au văzut că Elena Udrea a fost aleasă cu o majoritate covârşitoare şi că toţi rivalii, cu excepţia unuia singur s-au retras, au înţeles că iluzia s-a destrămat. Intelectualii sau „reformiştii”, cum li se spunea ceva mai vag şi mai prudent în ultima vreme, nu mai pot continua aventura, căci nu mai pot invoca nicio persecuţie împotriva lor. Câtă vreme ”fesenismul” lui Vasile Blaga, ”corupţia” şi ”impostura” din toate partidele îi vânaseră cu ura lor, aceşti eroi păreau să aibă consistenţă. Dar dacă partidul pe care l-au înfiinţat ei înşişi şi în care de fapt au candidat cu jumătate de gură nu i-a celebrat şi nu i-a investit înseamnă pur şi simplu că povestea a luat sfârşit.

Să nu ne grăbim să deplângem această înfrângere, căci este vorba de un personaj imaginar. În realitate abia după ce iluzia se va risipi cu totul, intelectualii vor putea să joace un rol important în politică fără presiunea complexului eroic. Abia după ce personajul nostru a ieşit din scenă vom putea vedea mai clar în ce constă cu adevărat rolul intelectualui. Oriunde va fi nevoie de competenţă, viziune, idei, intelectualul va juca un rol de prim ordin, chiar dacă nimeni nu va întrezări în acest fapt un episod de epopee. S-ar putea obiecta că cel mai adesea oamenii (citeşte partidele, administraţiile) nu ştiu că nu ştiu şi vor continua să se complacă în ignoranţă şi ineficienţă. Într-o anumită măsură acest lucru e adevărat, dar soluţia nu este să-l investeşti pe intelectual cu un rol mesianic şi să-l înarmezi să lupte pentru putere. Intelectualul devenit grup, castă, categorie socială şi hotărât să obţină puterea în scopul mântuirii societăţii îşi pierde de fapt virtuţile, devenind rigid şi egoist el însuşi, fără putinţa de a se mai distinge de ceilalţi. Marea greşeală a acestor ani a fost ideea că intelectualii constituiţi în grup solidar, protejându-se unii pe alţii, promovându-se unii pe alţii ar trebui să constituie un soi de falangă macedoneană şi să preia puterea spre binele tuturor.

Ar fi incorect să facem reproşuri cuiva anume, căci oamenii au fost mai curând purtaţi de un mit, de o poveste cu autor colectiv. De aceea fiecare în parte va putea cu deplină sinceritate să se delimiteze de această aventură. Ceea ce va şi face, căci viaţa trebuie să-şi urmeze cursul şi fiecare să facă ce se pricepe să facă mai bine.