Intelectualii nu îşi găsesc locul în politică

Cu ocazia aniversării zilei Academiei Române, miercuri 4 aprilie, la care premierul Mihai Răzvan Ungureanu a fost prezent, acesta a afirmat în discursul său: "Apelul meu către cei care mă ascultă este următorul: Lăsaţi intelectualii să facă politică. Lăsaţi-i să critice. Critica lor va fi întotdeauna o critică blîndă, lipsită de patimă, lipsită de invective (...) Lăsaţi-i să vină spre administraţia centrală şi locală."

Apelul primului ministru nu cred că poate fi suspectat ca fiind un simplu exerciţiu retoric generat de importanţa culturală a evenimentului. Se naşte însă întrebarea cui s-a adresat premierul Ungureanu şi, în subsidiar, cine sînt cei care nu i-ar lăsa pe intelectuali să facă politică, "să vină spre administraţia centrală şi locală"?

Singurul răspuns verosimil este că implicarea intelectualilor în politică e nedorită pe de o parte de partidele politice, iar pe de alta de către electorat. Propunerea de excludere din PDL a europarlamentarului Cristian Preda pare a fi, la prima vedere, un exemplu grăitor în acest sens. La o privire mai atentă însă, trebuie să recunoaştem faptul că nu statutul de intelectual l-a adus pe Cristian Preda la judecata partidului, ci criticile sale exprimate public şi categoric faţă de o serie de derapaje ale partidului din care încă mai face parte.

Mai există şi alte voci critice şi avizate în partidele din România care să se exprime public faţă de anumite gesturi cel puţin reprobabile pe care le fac partidele lor? În PDL mai există vocea distinctă a Monicăi Macovei. Şi cam atît. În partidele noastre disciplina de partid este înţeleasă la modul cel mai cazon cu putinţă. Nimeni nu mişcă-n front, pentru a nu-şi pune în pericol viitorul politic.

Intelectualul este prin definiţie o persoană liberă de constrîngeri, el are o autonomie a gîndirii şi faptelor sale pe care politicianul român nu o poate avea. De aceea, atunci cînd premierul Mihai Răzvan Ungureanu spune "lăsaţi intelectualii să facă politică", ajungem de fapt la fondul problemei: dar intelectualii doresc acest lucru?

Eu cred că cei mai mulţi dintre intelectualii noştri, care chiar ar putea face politică, nu doresc să se înscrie în nici unul din partidele existente. Mă refer desigur la intelectualii autentici, integri moral, şi nu la acei carierişti pe care îi întîlnim şi acum şi îi vom regăsi şi în viitor în diferite partide.

Într-un grupaj publicat recent de revista Dilema Veche sub titlul "Intelectualii şi politica", istoricul Lucian Boia făcea următoarea apreciere: "Cred că rolul intelectualului este acela de a supraveghea politicul şi de a fi critic. Funcţia critică a intelectualului mi se pare esenţială în orice societate, chiar cu riscul de a lovi uneori nedrept." În acelaşi grupaj, Horia-Roman Patapievici mărturisea: "Spaţiul public românesc este toxic. Niciodată imaginea mea nu a fost mai proastă ca acum, niciodată ura împotriva mea nu a fost mai liber exprimată şi mai mare şi niciodată nu am servit mai eficace cauza publică decît am făcut-o în aceşti opt ani."

Meritele Institutului Cultural Român sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici sînt de necontestat. Şi cu toate acestea, diabolizarea preşedintelui ICR ca "omul lui Băsescu" nu cunoaşte limite. Televiziunile lui Vîntu şi Voiculescu au reuşit să manipuleze o mare masă de oameni, care nu au citit măcar o pagină scrisă de Horia-Roman Patapievici, care nu cunosc nimic din programele de promovare ale culturii române în lume de către ICR.

Anatema "Noi muncim, nu gîndim!", pe care muncitorii de la IMGB au pus-o asupra intelectualilor acum douăzeci şi doi de ani, este şi acum prezentă. Altfel spus, nimic nu s-a schimbat de atunci în modul în care omul "de rînd" se raportează la intelectuali. Iar în această logică a omului "de rînd" se raportează din păcate şi partidele politice, în goana lor după voturi.