Intelectualii „dreptei” şi etosul naţionalist de la 1900

La Senat, o parte a grupului PDL a refuzat să acorde ungurilor dreptul de a învăţa integral în limba maternă. Materiile şcolare, Istoria şi Geografia patriei sunt percepute ca ultimile redute ale ideologiei naţionale aşa cum a fost ea conservată încă de la 1918 şi ar trebui prin urmare să fie menţinute pe mai departe sub un control foarte strict.

Disidenţa faţă de Guvern a fost mai întâi disimulată prin tot felul de amânări şi defecţiuni procedurale, dar, de la un punct încolo, şi în ciuda dezminţirilor oficiale, opoziţia n-a mai putut fi ascunsă. Senatorul PDL Iulian Urban a publicat pe blogul sau cîteva luări de poziţie lămuritoare. El a dezvăluit, pe un ton de avertisment, că s-a coagulat în Senat un grup de senatori PDL, care nu vor accepta în ruptul capului „şantajul UDMR” şi că se vor opune învăţământului în limba maghiară cu riscul ruperii coaliţiei.

Este relevant că nici primul ministru, nici preşedintele Traian Băsescu nu au reacţionat în nici un fel. Semnificativ este şi faptul că preşedintele Comisiei de învăţământ nu a avut de suferit, deşi se remarcase prin entuziasmul cu care a primit decizia Curţii Constituţionale de blocare a legii.

În trecut, atunci când preşedintele unei comisii parlamentare luase poziţie împotriva propriului guvern fusese pur şi simplu destituit. Aşa se întâmplase cu George Pruteanu care deţinea preşedinţia Comisiei de învăţământ în numele PNŢCD, şi care, odată marginalizat în propriul partid, a devenit cavalerul negru al naţionalismului românesc, trecînd cu arme şi bagaje la PDSR şi apoi la PRM.

PDL a adoptat însă o atitudine duplicitară. Pe de o parte susţine învăţământul în limba maghiară, pe de alta îl sabotează. Marea greşeală a PDL este că nu a reuşit să ajungă la clarificări în cadrul propriei organizaţii şi, cu toate că se laudă cu resursele sale intelectuale, nu a fost în măsură să aducă suficiente argumente în sprijinul propriei reforme.

Este neîndoielnic că ministrul educaţiei Daniel Funeriu nu are nici o dificultate în a sprijini amendamentele comunităţii maghiare. Educat în Occident, Funeriu manifestă cu naturaleţe o deschidere sinceră faţă de acest subiect şi nu ascunde că este adesea stânjenit de provincialismul ignorant al colegilor săi de partid. Dar el nu are anvergura şi forţa argumentativă necesară pentru a desprinde de unul singur subiectul de genetica sa încărcată.

Semnificativ în cel mai înalt grad este că intelectualii cei mai proeminenţi din sfera „dreptei” – şi care au oferit o susţinere energică PDL şi preşedintelui Traian Băsescu la recentele alegeri – s-au ţinut departe de această dispută. Cu toate că mulţi dintre ei deţin rubrici permanente la publicaţii mari sau participă la dezbateri pe bloguri, au ocolit subiectul acesta spinos, preferând să nu îşi pună în pericol propria popularitate. Dacă unii tac profitabil, alţii dezaprobă de-a dreptul revendicările ungurilor, pe care le consideră exagerate. Atunci când o figură emblematică a „dreptei româneşti”, onorată prin distincţii oficiale şi cărţi de interviuri ca Neagu Djuvara exprimă integral etosul naţionalist de la 1900, este greu ca discipolii săi mai tineri să îndrăznească un aggiornamento.

Totuşi, niciodată Guvernul nu ar fi avut mai multă nevoie de o amplă argumentaţie intelectuală de natură să dizolve vechi temeri şi resentimente istorice şi să netezească în cele din urmă drumul unei reforme necesare. Se pare că au dreptate aceia care susţin că pentru condiţia unui popor sunt vinovate nu doar majorităţile regresive, ci şi elita lui intelectuală.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz