1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Integrarea Europei în România

Crăciunul nu e doar o sărbătoare religioasă. E şi un dat cultural, precum şi un prilej de reculegere, de bilanţ şi reflecţie. Ce-a adus 2015? Ce vor aduce următoarele douăsprezece luni României? Dar Europei şi lumii?

Pentru prima dată în îndelungata lor istorie, românii au început, în 2015, să-şi trăiască şi să-şi resimtă integrarea europeană şi rolul global într-un mod direct şi natural, interesându-se cu pasiune de evenimente europene şi globale, ca de cămaşa proprie, domestică.

Europa şi lumea chiar au devenit, pe nesimţite, cămaşa proprie. O ie, brodată cu nume şi vocabule franţuzeşti, precum Charlie Hebdo şi Bataclan. Cu noţiuni elene şi germane, trimiţând la criza datoriilor suverane. Cu termeni arabi, germani şi ruseşti, asociate Angelei Merkel, Ucrainei, războiului sirian. Şi cu imaginea devastatoare, intens manipulantă, a unui copil înecat, eşuat pe plajă a Mediteranei parcă anume spre a ilustra grozăvia crizei refugiaţilor, a emoţiona şi bloca luciditatea tuturor.

Europenizarea şi globalizarea politicii româneşti au estompat şi pus între paranteze evenimentele majore ale unui an de excepţie şi pentru istoria locală a meleagurilor dintre Carpaţi şi Dunărare. Jalonate de alegerea lui Klaus Iohannis, de finalul mandatului lui Traian Băsescu şi de căderea eminenţei cenuşii, Oprea, în groapa propriei infirmităţi morale, marile evenimente ale anului au culminat cu drama incendiului de la Colectiv.

Tragedia zecilor de tineri ucişi de corupţie a precipitat reeditarea revoluţiei decenţei, al cărei debut împiedicase accesul la Cotroceni al lui Victor Ponta. Consecinţa ei directă nu putea să fie, fireşte, decât debarcarea plagiatorului penal. Dar instalarea unui premier de renumele şi competenţa lui Dacian Cioloş a încununat indiscutabil seria ineditelor evenimente ale anului politic românesc, dând o gură de aer unei ţări pe cale de a se sufoca după mai bine de un sfert de veac de minciună, jaf, corupţie generalizată şi învrăjbitoare manipulare televizată.

Dar chiar dacă noul premier n-ar depinde de un parlament plin de penali, iar validarea, în actuala funcţie, a şefei DNA, Kövesi, prin prelungirea, probabil vitală pentru statul de drept românesc, a mandatului ei, s-ar produce realmente, România tot ar fi într-o situaţie foarte precară. Pentru că ţara s-a integrat, în mod salutar, în Europa, de care totalitarismele au despărţit-o, dar Europa liberă, stă, în mod tragic, să se prăbuşească, precum Imperiul Roman în faţa invaziilor barbare.

Sub conducerea ei actuală, de facto germană, Uniunea ajuns să pară incapabilă să se mai poată extrage din crize, cea a refugiaţilor antrenând şi parafând o dezbinare mai amplă decât oricând. Germania însăşi s-a văzut contaminată de duhul zâzaniei. Mare parte din ţară, inclusiv din Uniunea Creştin-Democrată a Angelei Merkel, se arată, în continuare, virtual incapabilă să înţeleagă ce anume a determinat-o pe cancelară să arunce în aer setul de legi, reguli şi acorduri alcătuind corsetul ce menţinuse Uniunea Europeană, până în debut de septembrie, într-o bucată.

Invalidarea unilaterală, de către Berlin, a unor acorduri precum Dublin, a expus Continentul nu doar cotropirii sale de către o imigraţie necontrolată şi unor pericole încă neclare. A slăbit, totodată, cauza refugiaţilor autentici din viitor şi a rănit şi vulnerabilizat, simultan, Europa, schimbându-i faţa, ca şi cum ar fi supus-o tacticii pământului pârjolit, căci a adus ţară după ţară în situaţia de a-şi reedifica gardurile de sârmă ghimpată la frontiere.

Mai grav încă e că a plasat parte mare din Europa în situaţia de a ridica pe scut populişti detestând democraţia liberală, de a se deschide mai mult decât era oricum în faţa ofensivei autoritarismelor, de la cel gen Victor Orban, la al corifeelor Frontului Naţional, de la populismele de dreapta din nordul continentului, la cele de stânga din sudul elen şi spaniol.

Nu e foarte clară nici lista antidoturilor, nici ordinea în care ar trebui recurs la ele întru remedierea periculoasei situaţii actuale, marcate de riscuri interne şi externe care, precum terorismul, nu se mai lasă stăvilite şi eliminate de graniţe. În informaţionalizata lume globală actuală e foarte posibil ca următorul mare atentat terorist din Europa, comis de militanţii statului islamic, sau de altă grupare similară, să pună capăt, în fine, hamletizărilor futile, din Occident, privind necesara expediere de trupe terestre, care să desfiinţeze califatul terorist.

Recomandabil ar fi ca elita politică europeană să se oprească din bezmetica ei alergare progresistă într-o roată de hamsteri, orientându-se, fără a abandona libertăţile şi drepturile democraţiei liberale, către valori conservatoare, la preţ acum mai degrabă în zone ale societăţii civile din estul Europei, decât în vest.

Exacerbarea conflictului dintre Bruxelles şi Berlin, pe de o parte, Budapesta şi Varşovia pe de alta, n-aduce beneficii nimănui. Cum strică şi perpetuarea ostilităţii tot mai ample nutrite faţă de ceea ce trece în genere, nu întotdeauna just, drept aroganţă germană.

În schimb, întreaga Uniune ar avea de profitat de pe urma unei prize de atlantism degajat. I-ar veni mănuşă o doză de candoare. Iar pica la ţanc o onestitate fie şi politic nu întru totul corectă, dar integral credibilă. Ar ajuta-o mult o reacreditare a presei, un jurnalism destins, cu o libertate consolidată. I-ar prinde poate bine redescoperirea unei religiozităţi dezinhibate, dar tolerante şi omenoase şi aderenţa la un liberalism economic asumat fără complexe, ori jene anticapitaliste.

În fine, va avea nevoie urgentă de o redefinire adecvată a multiculturalismului, astfel încât să nu se mai tolereze intolerabilul. Musulmanii moderaţi vor supravieţui doar dacă se va aplica o amplă presiune reformistă asupra islamului. E inadmisibil să li se dea voie credincioşilor săi să ignore ori să admită în cheie fundamentalistă, din raţiuni de onoare, sau religioase, obiceiuri şi practici barbare, precum elogierea de omoruri de fete şi femei, ori mai grav, discriminarea altor religii şi justificarea genocidului evreilor sau creştinilor.

Pentru prima dată în istorie, Uniunea ar avea de învăţat şi ea de la români. Căci a repudia valori ce-i par câh elitei postnaţionale din vest, dar a accepta, relativist, şaria, s-ar putea să nu fie neapărat o probă de adecvare la pariurile lui 2016.