1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Integrarea europeană a României profunde

George Arun5 mai 2006

Ieri după amiază am observat că îmi crescuseră părul şi unghiile pînă la a apărea supărător în faţa celorlalţi, aşa că m-am dus să mă tund. La frizeria de peste drum de redacţia mea l-am regăsit pe Victor, el mă tundea în primii ani de după 90. Şi în timp ce Victor îşi făcea treaba – era de pe atunci un bun meseriaş –, discutam politică.

https://p.dw.com/p/B2zh
Imagine: AP

Fusese şi el „golan” în Piaţa Universităţii, fusese şi el păcălit, ca noi toţi, de falsa implicare a intelectualilor de prestigiu în dezvoltarea spiritului civic al comunităţii post comuniste. Frizerul Victor a rămas şi acum un liberal înrăit dar şi naiv pînă la a credita liberalismul nostru orange cu miros pregnant de petrol, gaze naturale şi gaze de eşapament de la „Mercedes”-uri, „BMW”-uri şi alte afaceri sub patrafir guvernamental cu importuri de maşini de înaltă clasă.

„Ei, vă mai interesează politica, domnule Victor?”, l-am întrebat eu pe frizerul liberal, care între altele mi-a spus că printre clienţii săi este şi Adrian Năstase, drept pentru care la ultimele alegeri l-a votat pentru preşedinţie – ce să facă dacă era clientul lui? – dar nu a votat şi PSD-ul, asta nu ar fi făcut-o în ruptul capului. Desigur că îl interesează în continuare politica, mi-a răspuns domnul Victor, şi mi-a făcut o întreagă teorie despre cît rău au făcut socialiştii în lumea întreagă şi cît rău au făcut PSD-iştii la noi – care nu sînt nici măcar socialişti, darămite social democraţi.

Nu ştiu cum s-a ajuns cu discuţia acolo încît eu am luat apărarea „oamenilor de rînd”, celor din România profundă, argumentînd că sunt şi acum neinformaţi, că au fost şi sunt manipulaţi, etc.

„Domnule Arun, mi-a replicat vădit supărat frizerul nostru liberal pînă în măduva oaselor, dar care l-a votat pe Năstase pentru că îi este client, nu credeţi că e prea mult ca după 15 ani să mai tot luăm apărarea la proşti?”

M-a pus pe gînduri întrebarea frizerului Victor. Şi mă gîndesc că suntem acum la fel de nepregătiţi pentru integrarea în Uniunea Europeană, la fel cum am fost nepregătiţi pentru înlăturarea regimului comunist al lui Ceauşescu, şi la fel cum am fost incapabili să acceptăm din primii ani de după 90 că doar reformele radicale economice şi fiscale pot să tureze din nou motoarele unei societăţi pe atunci total neproductive.

Am vorbit cîndva despre o Românie a oamenilor simpli şi despre demagogia politicienilor în a întreţine această sintagmă păguboasă. Sintagma o auzim la tot pasul şi este folosită cu o frecvenţă agresivă în aceeaşi măsură de presa populistă şi de politicieni în general. Directorii de opinie vorbesc şi ei pe limba dar mai ales pe gîndul si aşteptările ,,omului simplu”, parlamentarii şi membrii administraţiei mint de îngheaţă apele pentru urechile,,omului simplu”, o serie de primari fac pomeni electorale cu mici şi bere pentru ,,oamenii simpli” din parohiile lor, lideri politici cădelniţează doctrine politice în biserici la marile sărbători tot pentru ,,oamenii simpli”.

Şi tot aşa, de un deceniu şi jumătate încoace, ,,omul simplu” a fost şi este masa de manevră a politicianului român. Este evident că pe politicianul român nu-l preocupă nici măcar o clipă viaţa şi nevoile „omului simplu”, dar îl pomeneşte cu fiecare ocazie, îl cultivă, dă impresia că este primul la care se gîndeşte în orice intervenţie publică precum şi în orice gest politic ce ţine de puterea şi competenţele sale.

România ,,oamenilor simpli” este de fapt unul din efectele cele mai grave ale abandonului politicii responsabile. Şi în plus o enormă minciună. Pentru că România ,,oamenilor simpli” este de fapt România care a făcut posibile mineriadele şi isteriile conexe ale unei mari părţi a populaţiei, anatemizarea iar apoi reprimarea Pieţei Universităţii, perpetuarea regimului clientelar al lui Iliescu, rezistenţa în faţa retrocedării proprietăţii şi mai ales rezistenţa faţă de retrocedarea adevărului.

Dacă actuala administraţie de la Bucureşti va juca şi ea cartea demagogiei pe aceeaşi temă: grija pentru ,,oamenii simpli”, nu am nici o îndoială că va pierde pe propria mînă.

Pe lîngă stăvilirea corupţiei, depolitizarea justiţiei şi reforma politică, România mai are o problemă, inclusiv privitor la integrarea europeană: educarea şi conştientizarea aşa numiţilor ,,oameni simpli”, în aşa fel încît să fim, toţi, oameni pur şi simplu.

Altfel, ne vom integra cu două feţe: una, cea reală, de folosit la noi acasă, iar cealaltă, închipuită, pentru export.