1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Integrare şi rasism

E oare posibil să se vorbească despre romi şi fără patimă, evitându-se deopotrivă obişnuitul recurs la rasism sau la edulcorante clişee dinr ecuzita romantismului?

default

Frankfurter Allgemeine Zeitung demonstrează că se poate. Ziarul conservator german a publicat la finele săptămânii un reportaj semnat de Karl-Peter Schwarz.

Intitulat „Ţigan pe jumătate, rom pe de-a-ntregul”, articolul semnalează apariţia în rândul romilor din România „a unei clase de mijloc care se integrează fără a-şi abandona identitatea".

Reprezentanţii ei, mai scrie ziarul, „luptă împotriva discriminării şi marginalizării grupului lor etnic şi se opun în egală măsură prejudecăţilor la adresa lor, prejudecăţi care pendulează între imagini ale mizeriei şi idealizări romantice”.

Ca şi alte gazete occidentale, ziarul revine asupra dosarului "Sarkozy şi romii" şi în ediţia sa de luni, într-un editorial consacrat conflictului dintre preşedintele Franţei şi Comisia Europeană.

Intitulat „instinct de conservare", comentariul ziarului din Frankfurt scoate în evidenţă lecţia care pare să i se pregătească în această săptămână liderului francez. Fiindcă „scandalul" făcut la Bruxelles de şeful Palatului Elysee şi „bătaia sa cu pumnul în masă" la ultimul summit al UE „au trezit vădit acest instinct". Prin urmare, „tot mai mulţi comisari favorizează deschiderea unei proceduri de sancţionare a Franţei din pricina expulzărilor de romi”. Bruxelles-ului ar trebui să-i fie clar că „în joc e autoritatea Comisiei Europene. Dacă îngenunchează în faţa Franţei îi va fi greu pe viitor să se impună în faţa altor state membre”.

Şi, scrie ziarul, în concluzie: „Nu e clar deloc dacă toate acestea îi vor ajuta pe romii care preferă Franţa patriei lor. Deşi în rapoartele Comisiei s-a documentat cu regularitate faptul că situaţia (lor) din România şi Bulgaria e, în parte, incompatibilă cu standardele europene, mai nimic nu s-a schimbat”.

Şi Neue Zürcher Zeitung aborda luni un subiect românesc. Cotidianul elveţian trimite la Remus Cernea şi la propunerea consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu privind întemeierea unui nou partid, curat, necorupt şi competent, propunere pe care vrea s-o transpună fostul ecologist. Ziarul elveţian se întreabă dacă această formaţiune în pregătire, numită „Albă-ca-Zăpada” poate salva România.

În răstimp ziarele germane comentează starea SPD după congresul fulger de la Berlin al social-democraţilor germani şi se lansează într-o aprigă controversă privind proiectul guvernamental de sporire cu doar cinci euro a alocaţiilor pentru şomeri.

În vreme ce unii editorialişti înfierează ceea ce afirmă a fi "zgârcenia" guvernului de dreapta, alţi observatori reliefează că problema nu e atât cuantumul acestor alocaţii, cât re-inserţia în câmpul muncii a celor fără de lucru. O re-inserţie cu atât mai dificilă cu cât, potrivit ziarului Sächsische Zeitung, se sporesc mai mult alocaţiile pentru şomeri, reducându-li-se totodată dorinţa de a-şi procura un job.

În ce priveşte reanimarea SPD, o parte a ziarelor de stânga elogiază alocuţiunea rostită de noul şef al partidului Sigmar Gabriel. Altele semnalează revenirea SPD în sondaje din pricina deteriorării galopante a simpatiei pentru formaţiunile de centru-dreapta. Unii analişti constată pe de altă parte că de prăbuşirea în sondaje a liberalilor şi conservatorilor profită net mai puţin Partidul Social-Democrat decât acerba sa concurenţă de la stânga spectrului politic, reprezentată de ecologişti.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Cristian Ştefănescu