1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Institutul Goethe din Kabul

Ruby Lechtenboerger, născută Wahidi, este trimisă de institutul Goethe să lucreze pentru 2 ani în Kabul. Bibliotecară, ea se întoarce după 25 de ani în oraşul său natal unde trebuie să conducă biblioteca institutului Goethe şi să ajute la refacerea Bibliotecii Universitare din Kabul

default

Despre Afghanistan, Ruby Lechtenboerger nu-şi poate aminti aproape nimic. Mai ţine minte, de exemplu, că educatoarea o enerva şi că plângea toată ziua. La puţin timp după această ultimă amintire, părinţii ei au trebuit să părăsească ţara: trupele sovietice intraseră în Afghanistan şi vieţile tuturor celor care erau împotriva ordinii sociale comuniste erau periclitate. La începutul anilor 80, familia Wahidi a fugit peste munţi, în Pakistan, pentru ca la puţin timp după aceea să ceară azil în Germania. Ruby, care la acea vreme avea 5 ani, nu putea înţelege de ce părinţii ei erau nevoiţi să fugă şi să părăsească tot ce aveau din cauza educatoarei celei rele. Educatoarea era, în ochii ei, o vrăjitoare, dar totuşi nu atât de periculoasă. Abia mai tarziu a putut înţelege adevăratul motiv al plecării familiei ei din Afghanistan:

„Toată familia noastră era urmărită politic. Tatăl meu criticase sistemul communist încă înainte de venirea trupelor ruseşti şi îl auziseră anumiţi oameni.”

Fetiţa nu a receptat schimbarea prea uşor. Programul zilnic de la şcoala din Germania nu era mai puţin problematic decât la grădiniţa din Afghanistan, a spus Ruby Lechtenboerger:

“Problema mea era că eram la vâsta la care trebuia să merg la şcoală. Am mers o jumătate de an la grădiniţă în Germania şi apoi am fost înscrisă imediat la şcoală, însă ştiam încă prea puţină germană.”

Cu timpul ea a învăţat limba germană şi a devenit pe neaşteptate foarte ambiţioasă. După bacalaureat, a urmat un curs de biblioteconomie şi iată că acum revine în Afghanistan. A aflat de la un prieten că Goethe-Institut din Kabul caută o bibliotecară de origine afghană. Aşa că s-a înscris, a concurat şi a primit postul. De pregătirile de plecare ţine şi redactarea unui testament, pentru că ţări ca Afghanistanul se numără printre aşa-numitele “teritorii de criză”. Şi totuşi, proaspăt căsătoritei Ruby Lechtenboerger nu-i este foarte teamă:

“De fapt, pot spune că nu-mi este teamă prea tare. Pentru că lucrând la Goethe-institut, cred că voi fi cumva protejată.“

Deocamdată nu vrea să se gândească la posibile bombardamente sau răpiri. Îşi priveşte munca pe care o va face acolo ca pe o mare şansă şi în privinţa dezvoltării ei personale. Explică faptul că îşi schimbă locul de muncă actual, în Ministerul transporturilor din Düsseldorf cu un birou în Kabul, prin aceea că în sfârşit îşi poate realiza dornţa de a face ceva pentru ţara părinţilor ei. Sarcinile ei în Kabul sunt clar definite şi vor fi complexe, a declarat Ruby Lechtenboerger:

„Este vorba în primul rând de biblioteca institutului Goethe şi apoi, în al doilea rând de sprijinul pe care îl voi acorda Bibliotecii universitare datorită cunoştiinţelor mele profesionale. Este vorba de asemenea despre traduceri şi promovarea literaturii absolut necesare pentru educarea populaţiei.”

Ruby Lechtenboerger este suficient de realistă ca să ştie că se află în faţa unei misiuni aproape imposibile. Biblioteconomia este distrusă în Afghanistan – mai ales în ultimii 10 ani de război – ca şi multe alte domenii de activitate. Cele mai mari biblioteci ale ţării au fost aproape complet jefuite sau folosite la încălzirea locuinţelor în serile reci de iarnă. Personal instruit nu mai există, pentru că mulţi au părăsit ţara şi nu puţini dintre cei rămaşi au devenit victime ale războiului.

Acum, această situaţie ar trebui să se schimbe. Ruby speră că nu va avea parte de prea multe piedici, ca femeie. Ştie că femeile afghane au început să se lupte pentru drepturile lor abia de curând. Şi ştie de asemenea, că bărbaţii afghani se poartă altfel cu femeile străine decât cu cele indigene:

„Sper că oamenii mă vor accepta acolo ca femeie venită din străinătate, chiar dacă sunt afghană de origine. Mi-ar plăcea ca femeile afghane să aibă acelaşi statut ca şi mine.”

Totuşi şi în acest domeniu se face câte ceva. Că femeile îşi pot exercita profesiunea şi sunt prezente din nou în public, a devenit un lucru obişnuit cel puţin în Kabul. Şi comportamentul bărbaţilor cu colegele lor este acum mai natural. Totuşi, accesul la informaţie, la cărţi, încă nu este de la sine înţeles pentru cei mai tineri. Mulţi nu sunt alfabetizaţi. Au crescut într-un timp în care totul se reducea la lupta pentru supravieţuire. Pentru cărţi, pentru educaţie nu mai era timp şi nici loc. Acum, când bibliotecile şcolare şi universitare se umplu din nou, e nevoie de personal cu instruire de specialitate, pentru a înlesni accesul cititorilor la cărţi. „Vom reuşi, în ciuda tuturor problemelor care sunt acolo” este convinsă Ruby Lechtenboerger. Ea mai are o dorinţă: aceea de a-şi regăsi educatoarea din copilărie şi de a o ajuta poate la refacerea unei biblioteci de grădiniţă în care să se găsească multe cărţi despre vrăjitori şi vrăjitoare.

  • Data 13.05.2005
  • Autoare/Autor Ratbil Shamel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2sq
  • Data 13.05.2005
  • Autoare/Autor Ratbil Shamel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2sq