1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Insolenţa şi Holocaustul

8 februarie 2010

Uriaşa primejdie pe care o reprezintă Iranul fundamentalist-islamic, cu ambiţiile sale nucleare, precum şi modul în care mulahii de la Teheran continuă să escrocheze Apusul, iată principalul subiect al ziarelor din Vest.

https://p.dw.com/p/Lvk0
Imagine: dpa

O indignare nedisimulată, iscată de ieşirile preşedintelui iranian Ahmadinejad şi de prestaţia de la conferinţa pe teme de securitate de la München a ministrului său de externe, Mottaki, a început mai nou să răzbată chiar şi din gazetele germane de stânga.

Ziare care până mai ieri manifestau multă înţelegere pentru islamiştii persani au început să condamne în termeni fără echivoc ceea ce pentru ediţia de luni a ziarului bavarez Süddeutsche Zeitung este obrăznicia nepereche a Teheranului. E vorba, scrie textual ziarul german, „de o provocare iraniană şi de insolenţa senzaţională a unui regim care-şi bate joc de toţi cei ce mizează pe un sistem al credibilităţii şi încrederii în relaţiile mutuale”.

Din două una: „Executivul condus de Ahmadinejad ori nu cunoaşte cele mai elementare forme de convieţuire în cadrul Comunităţii Internaţionale, ori şi-a şi adoptat decizia cu privire la programul său nuclear, o hotărâre care anulează orice posibil acord negociat cu restul lumii”.

Tot la stânga spectrului politic, Frankfurter Rundschau califică ieşirea la rampă a şefului diplomaţiei iraniene drept "bizară. De ce-o fi venit el la München? Ca să evite o înăsprire a sancţiunilor? În acest caz Mottaki a eşuat temeinic". Cu toate acestea, ziarul din Frankfurt meditează dilematic despre un eventual embargo mai sever, crezând că n-ar avea sens "câtă vreme înăsprirea sancţiunilor ar afecta inevitabil populaţia". În consecinţă, ele ar lua apa de la moara opoziţiei şi ar pregăti terenul ideologic al fundamentaliştilor de la putere, hotărâţi să dezlănţuie apocalipsa, "în lupta lor naţională contra 'răului' (metafizic) reprezentat de restul lumii".

Frankfurter Allgemeine Zeitung recomandă guvernelor occidentale să se "pregătească de o escaladare a conflictului nuclear cu Iranul", reliefând că "e obligatoriu să i se interzică Teheranului să intre în posesia armelor atomice".

Or, o serie întreagă de comentatori scot în evidenţă că, prin intermediul unui savant din fosta Uniune Sovietică, Iranul a şi intrat în posesia planurilor necesare construcţiei unor astfel de bombe. „E uluitor, de câtă vreme Comunitatea Internaţională se lasă dusă de nas de iranieni”, exclamă în consecinţă Berliner Morgenpost. Ziarul evocă repetarea, de opt ani de zile, a aceluiaşi ritual, care constă din făgăduieli şi "angajamente persane întotdeauna încălcate, urmate apoi invariabil de acordarea de noi iertări şi de noi şanse, precum şi de o permanentă coborâre a ştachetei impuse Teheranului".

Deloc de mirare că Münchener Merkur nu vede lumina de la capătul tunelului. Ziarul deplânge lipsa de coeziune şi de solidaritate a marilor actori de pe scena internaţională. „Cât timp ruşii îşi vor perpetua afacerile cu Iranul, iar chinezii vor continua să se complacă în partitura lor de protectori ai regimului lui Ahmadinejad, pocheristul de la Teheran nu va renunţa la cacialmalele lui decât dacă-şi va atinge ţelul. Ori dacă Israelul îi va aplica o lovitură disperată", scrie cotidianul din München.

În context, o serie de editorialişti menţionează negaţionismul Holocaustului şi ameninţările cu genocidul proferate de Ahmadinejad la adresa statului evreu. Despre Holocaust, de-această dată cel românesc aflăm amănunte din Frankfurter Allgemeine Zeitung. Relaterea unui martor ocular despre cele petrecute în Transnistria sub regim antonescian constituie subiectul cronicii cărţii sale recent publicate, postum, în limba germană. E vorba de „Minunea de la Moghilev", un volum al cărui autor, Siegfried Jägendorf, este unul din puţinii evrei bucovineni deportaţi, care au supravieţuit genocidului din anii 40 ai veacului trecut.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz