1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Info Germania

Ingo Schulze – Cum era în RDG?

Schimbarea. Transformarea. Perioada de după. Teme ale scriitorului Ingo Schulze. În interviul acordat DW-WORLD.DE autorul vorbeşte despre imaginea proprie a fostei RDG şi despre „Dispariţia Vestului”.

Ingo Schulze, scriitor german (Simple Storys, Neue Leben – „Viaţă nouă”), Foto: dpa - Report

Scriitorul Ingo Schulze

DW-WORLD.DE: Domnule Schulze – Cum ar arăta imaginea pe care dumneavoastră v-aţi făcut-o despre RDG?

Ingo Schulze: Cum ar arăta? Ar conţine multe cărţi. Ar avea multe case, relativ mult timp şi numeroase întâlniri cu prietenii. Cred că aceste spaţii private, apartamentele, prăjiturile dar şi plimbările reprezintă simboluri foarte marcante. Vizitele erau din timp planificate. Sau sunai pur şi simplu la uşă şi sperai că cineva îţi va deschide. Dar şi aceste generalizări tind să devină clişee.

În rubricile culturale din presa germană, amintirile din perioada existenţei RDG sunt din nou la modă. Publicaţia Die Zeit pretindea: "Germanii nu reuşesc să îşi amintească. Se minte, se tace sau se combate”. Este adevărat?

Fiecare nouă experienţă te îndeamnă să priveşti din nou spre trecut. Şi, evident, există experienţe contradictorii, care nu pot fi aduse la un numitor comun. Nu avem un adevăr unic. Şi de aceea mă bucură existenţa artelor. Într-o poveste, într-o poezie sau într-o piesă de teatru adevărurile pot sta alături. De fapt şi eu scriu, tocmai pentru că nu vreau să mai apelez la generalizări.

RDG este o ţară dispărută în realitate. Ce vă mai amintiţi din trecut, când vă plimbaţi, de exemplu, prin Dresda, oraşul copilăriei dumneavoastră?

Biserica Fecioarei Maria, reconstruită la Dresda, Foto: AP

Biserica Fecioarei Maria - după reconstrucţie

Acum doi ani am mers la Dresda, fără a-mi anunţa prietenii, pur şi simplu pentru a mă plimba singur prin oraş. A fost o dezamăgire. Nu am donat niciodată pentru Biserica Fecioarei Maria, deşi lăcaşul îmi plăcea. Şi am ajuns în faţa bisericii, unde m-am întrebat: „ Doamne, să fie aici centrul Dresdei?” Dar şi mai rău este ceea ce s-a construit de jur-împrejur. Acest Disneyland pentru turişti, din beton cu faţadă de ghips. Deodată am remarcat ceea ce nu am iubit niciodată: acest amestec de baroc şi stalinism reprezenta totuşi o formă de arhitectură, ce-i drept puţin apreciată. Acum se încearcă ridicarea unui decor de basm în centrul Dresdei, dar, de fapt, turismul şi comerţul dictează. Ceea ce eu nu am considerat niciodată ca fiind arhitectură, este deodată pus în lumină şi capătă o faţă aproape umană.

Aţi criticat faptul că arhitectura a distrus mult, mai exact că se întoarce către timpurile mai vechi, sărind peste perioada naţional-socialismului şi a RDG-ului. În amintirea RDG este necesară ridicarea unor noi statui ale lui Lenin?

Sunt foarte fericit că statuile lui Lenin au fost dărâmate. Dar să distrugi, de exemplu, Palatul Republicii din Berlin este absurd. În Berlin, sesizez o aversiune constantă faţă de modernism. Parcă s-ar dori o săritură directă de la perioada Reichului la Marea Republică. Nu vreau să fac un cult din casele decăzute sau urmele de glonţ din faţade. Aş putea accepta că s-a distrus mult. Ceea ce se întâmplă, însă, în spatele acţiunilor cred că este periculos: tot mai mult spaţiu public dispare şi tot mai multe spaţii comerciale apar.

Cuvântul „Îndoială” - Zweifel – este afişat cu litere din neon, pe acoperişul fostului Palat al Republicii de la Berlin – fotografia fiind realizată la 28.01.2005, Foto: dpa - Report

Palatul Republicii din Berlin – înainte de a fi demolat

De exemplu, Potsdamer Platz din Berlin. Întâlneşti numai turişti, aproape nici un berlinez nu mai merge acolo. Nu mai este un spaţiu public, este practic cedat firmelor. Şi aşa s-a întâmplat cu multe alte lucruri. Democraţia presupune tocmai existenţa unui spaţiu public. În RDG era ceva oficios, dar acum, când avem posibilitatea de a pune bazele unui spaţiu public, intervine comerţul şi îi degradează pe oameni, transformându-i în consumatori.

Aţi declarat că dispariţia estului v-a deranjat mai mult decât dispariţia vestului. La ce v-aţi referit?

Mă refer la economizarea tuturor sectoarelor vieţii. Nu pot spune, din proprie experienţă, cum era viaţa în anii 1970 sau în 1980 în vest – dar din ce am auzit, pe atunci exista un cu totul alt standard, o conştiinţă complet diferită a dreptăţii sociale. Din 1990, de când cunosc vestul, s-a mers tot mai mult pe economizare, iar politica se află în retragere. De ce nu se poate, de exemplu, ca transportul feroviar să fie în beneficiul cetăţenelor şi al cetăţenilor? Preţurile ar putea fi reduse şi s-ar putea construi o alternativă ecologică – de ce trebuie ca societatea de căi ferate să înregistreze câştiguri? Există multe lucruri care nu-mi plac în această dezvoltare şi tocmai asta mă supără.

Ingo Schulze, născut în 1962 la Dresda, trăieşte şi scrie la Berlin. "Simple Storys" (1998), romanul său din provincia est-germană, a fost considerat de critică drept mult aşteptatul roman al unificării. Noul volum "Adam şi Evelyn", o tragi-comedie din anul schimbării 1989, a fost nominalizată în 2008 pentru Premiul german de carte.

  • Data 13.02.2009
  • Autoare/Autor Discuţia a fost realizată de Gabriela Schaaf
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/GtHz
  • Data 13.02.2009
  • Autoare/Autor Discuţia a fost realizată de Gabriela Schaaf
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/GtHz