1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Info Germania

Inginerul responsabil cu distribuţia: "Visez să trăiesc în SUA"

Markus Reißenweber din Coburg trebuie întotdeauna să ţină cont de două fusuri orare.

default

De aproape patru ani, inginerul Rei­­ßenweber lucrează pentru firma constructoare de maşini Kapp, specializată în producerea de componente de înaltă calitate pentru companii cu greutate, precum Daimler sau Volkswagen. Rei­­ßenweber este responsabil de relaţia cu clienţii, trebuie să meargă la aceştia, să le prezinte proiecte şi produse, să le ofere alternative atunci când situaţia o impune.

Ceea ce pentru mulţi este un dezavantaj, pentru inginerul din Coburg este o plăcere – Markus este mai tot timpul pe drumuri. Tocmai de aceea, specialistul firmei Kapp nu se plictiseşte niciodată şi are ocazia de a cunoaşte foarte mulţi oameni.

„Acestea sunt câteva componente trimise de un client, care nu este sigur în ce fel doreşte să producă aceste piese. Ne-a trimis 50 de bucăţi spre analizare şi va veni la noi pentru discuţii extinse. Sperăm să facem afaceri cu acest client“.

În SUA de şase ori pe an

De aproape şase ori pe an, Markus Rei­­ßenweber pleacă în Statele Unite. Inginerul german spune că americanii au altă mentalitate, alte aşteptări şi altă abordare în afaceri. „Germanii gândesc pe termen lung. Americanii, dimpotrivă, sunt spontani şi reacţionează rapid. Dacă planul iniţial nu mai stă în picioare, el este pur şi simplu modificat“, povesteşte Rei­­ßenweber.

Markus Rei­­ßenweber, care cunoaşte America încă de pe vremea studenţiei, spune că se vede trăind în ţara tuturor posibilităţilor. Măcar câţiva ani. Însă şi în Germania a avut parte de lucruri frumoase. Pentru lucrarea sa de diplomă despre „eficientizarea instalaţiilor de producţie“ a primit acum câţiva ani un premiu special din partea Agenţiei pentru Energie din landul Renania de Nord-Vestfalia.

Un familist convins

Inginerul din Coburg îşi iubeşte meseria, motiv pentru care flexibilitatea şi timpul pe care aceasta le reclamă nu i se par lucruri foarte dificile. Poate şi pentru că el şi soţia lui, Daniela, nu au copii.

Cei doi soţi locuiesc în Watzendorf, o zonă rurală, foarte liniştită, aflată la 20 de km de Coburg. Şi-au dorit de la bun început să locuiască într-un loc în care să se poată relaxa şi să lase de-o parte stresul.

„Din punct de vedere al vieţii sociale, aş spune despre Coburg că este mai degrabă rural. Solidaritatea în familie este un lucru pe care îl întâlneşti la tot pasul aici“.

În pofida timpul liber foarte redus, inginerul Rei­­ßenweber este un familist convins. Îşi vizitează în mod regulat familia, care locuieşte de asemenea în apropiere de Coburg. Merge cu bunica lui la plimbare şi o ajută la cumpărături.

„Când te gândeşti că şi pe tine te-a ajutat cineva în timpul şcolii, apoi în facultate, e normal să-ţi doreşti la rândul tău să faci un bine, să oferi ceva în semn de mulţumire“, spune Markus Rei­­ßenweber.

Care nu uită să adauge: „Când suferi o înfrângere, nu trebuie să te sperii şi să te retragi din luptă“.

Autor: Angelina Verbica / Vlad Drăghicescu
Redactor: Alexandra Sora

Vă mai recomandăm

Link-uri www

Audio şi video pe aceeaşi temă