1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Inginerul minier: În subteran de la 22 de ani

26 mai 2010

Locul de muncă al lui Ralf Kutkowski se află la 1000 de metri adâncime. Inginerul minier din Saarlouis lucrează în subteran de la vârsta de 22 de ani.

https://p.dw.com/p/NVo4
Tura lui Ralf Kutkowski începe deja la cinci şi jumătate dimineaţa. Prin gura de acces în subteran, bărbatul de 44 de ani intră într-o hală imensă, din care îşi ia un coş cu echipamentul de protecţie necesar. 3.000 de coşuri de acest fel atârnă în hală, câte unul pentru fiecare miner. Kutkowski se schimbă, îşi pune casca de protecţie şi ia cu el, conform regulamentului, şi o mască de oxigen pentru situaţii de urgenţă. În cazul unei explozii, minerul ar mai avea suficient oxigen pentru o oră şi jumătate...

În uniforma de protecţie, bărbatul înalt de aproape doi metri pare de nerecunoscut. Într-un lift construit în 1918, coboară la adâncimea de 1.000 de metri. Apoi, un tren electric îl duce spre locul său de muncă propriu-zis. Călătoria prin subteran durează aproape o oră, într-o gălăgie greu de suportat.

O tradiţie de familie: munca în subteran

Gesichter Deutschlands Porträt RaKuP1
Imagine: DW

Kutkowski lucrează la o maşinărie care extrage până la 3.000 de tone de cărbune din muntele aflat în landul Saar, în apropiere de graniţa cu Franţa. Temperaturile depăşesc 30 de grade, iar aerul miroase a ulei.

A coborât în subteran pentru prima dată la 22 de ani, urmând o veche tradiţie de familie: tatăl, bunicul şi străbunicul au lucrat tot în mină. Între timp, Kutkowski a devenit inginer minier. Pe vremuri, minele din regiunile Ruhr şi Saar furnizau combustibilul pentru dezvoltarea economică a Germaniei.

"Aici în landul Saar am început deja din 1830 cu exploatarea de cărbune", a explicat Kutkowski cu mândrie.

Mina lui Kutkowski va fi închisă

Povestea de succes a minelor germane s-a terminat însă: cele mai multe centre de exploatare minieră au fost desfiinţate. În prezent, cărbunele de import e mult mai ieftin decât cel autohton, motiv pentru care şi mina în care lucrează Kutkowski va fi închisă, probabil, în 2012. Firma sa i-a oferit un alt loc de muncă, la nu mai puţin de 500 de kilometri distanţă. O schimbare care nu ar fi deloc uşoară pentru Ralf Kutkowski, soţia sa Gabi şi cele două fiice, Michelle, în vârstă de 16 ani, şi Marina, de 9 ani, care locuiesc împreună în casa construită de inginerul minier.

Există şi o altă variantă la care se gândeşte Ralf Kutkowsi: cei care lucrează în mină deja de 25 de ani pot să iasă la pensie în condiţii foarte bune. Minerul a mărturisit că ar savura fiecare clipă petrecută alături de soţie şi copii, şi că i-ar plăcea, de asemenea, să se dedice ca pensionar hobby-urilor sale, motociclismul şi aeromodelismul.

Autori: Usman Shehu / Alexandra Sora
Redactor: Rodica Binder