1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Info Germania

Inginerul de la TÜV: Un hobby devenit meserie

Pentru Andreas Scherschel, maşinile reprezintă, deopotrivă, un hobby şi o meserie serioasă. Inginerul de 44 de ani lucrează la expertiza tehnică şi petrece mai mult timp cu autovehiculele decât cu familia.

default

În copilărie, Andreas Scherschel nu îşi dorea să devină inginer, dar tatăl său l-a convins să aleagă această meserie. Presiunea din partea familiei a avut, pe termen lung, rezultate foarte bune: astăzi, Scherschel e şeful unui birou de inginerie cu şapte angajaţi în Köln-Deutz. Începând din 1992, lucrează ca partener liber profesionist al Societăţii Germane pentru Expertiză Tehnică (TÜV), o organizaţie care controlează din doi în doi ani fiecare maşină din Republica Federală. În plus, Scherschel mai verifică şi autovehiculele după accidente, pentru a analiza, în serviciul companiilor de asigurări, la ce sume se ridică daunele.

O activitate imprevizibilă

Pentru a ajunge la locul accidentelor, petrece o mare parte a zilei în maşină, mergând prin Köln şi întreaga regiune.

"E foarte greu să-ţi faci planuri concrete în meseria mea. Am câteva programări, când efectuez expertiza principală. Dar verificarea automobilelor în urma unui accident survine mereu în mod neaşteptat. În unele zile de luni, am între opt şi zece verificări de acest fel, şi nu-mi mai rămâne nimic din toată ziua", explică Andreas Scherschel.

Verificarea unui autovehicul după un accident poate să dureze cel puţin două ore. Ore care lipsesc din viaţa de familie. În meseria lui Scherschel, zilele de muncă de peste zece ore sunt ceva normal, iar în general lucrează şi sâmbătă. Inginerul care a trecut deja printr-un divorţ ştie cât de greu se împacă meseria sa cu viaţa de familie:

"Trebuie să ai o parteneră pe care te poţi baza sută la sută, care te sprijină în orice, manifestând înţelegere pentru meseria stresantă a celuilalt. Pe moment, am mare noroc în această privinţă!"

Norocul cel mai mare: partenera de viaţă

Pentru Andreas Scherschel, norocul cel mai mare poartă numele de Benina Klempmann. Frumoasa sa parteneră de viaţă e în concediu de maternitate, se ocupă de cei doi fii ai cuplului, în vârstă de trei ani, respectiv trei luni, şi nu se supără nici atunci când bărbatul îşi petrece timpul liber jucând volei într-o echipă locală, una dintre marile lui pasiuni.

"Acest sport e foarte important pentru mine. Îmi place mult să joc volei într-o echipă, mai ales să câştig. Prin sport, reuşesc să fac faţă presiunii la care sunt supus în viaţa profesională", povesteşte Andreas Scherschel.

Partenera sa Benina declară că Andreas e bărbatul ideal, puternic, şarmant şi sigur pe sine. Totuşi, s-ar bucura dacă inginerul în vârstă de 44 de ani ar învăţa, în sfârşit, să gătească. Iar dacă ar găsi peştişorul de aur, Benina nu ar avea decât o singură mare dorinţă:

"Ca fiecare zi să fie de 48 de ore, ca să petrecem mai mult timp împreună..."

Autori: Anne Le Touze-Schmitz / Alexandra Sora
Redactor: Rodica Binder

Vă mai recomandăm

Link-uri www

Audio şi video pe aceeaşi temă