1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Infirmieră, dar şi menajeră

Nu puţine femei din estul Europei îşi găsesc slujbe de infirmier în Germania. Ce trebuie să ştie ele înaintea deciziei de a pleca la muncă în străinătate?

default

Nu există garanţia că o femeie care vine în Germania ca infirmieră nu va face şi menaj, că nu va lucra pe un salariu mic sau că nu va ajunge victima vreunui şarlatan. Riscurile pot fi însă diminuate printr-o informare amănunţită înaintea semnării oricărui contract şi a călătoriei în Germania.

Începand cu luna august 2010, pentru această categorie profesională, a fost stabilit un salariu minim. În landurile din vestul Germaniei se plătesc 8,50 euro pe oră, iar în cele din est remuneraţia este de 7,50 euro pe oră. Intermediarii care oferă salarii sub aceste praguri sunt pasibili de pedeapsă.

Totuşi, în practică, multe agenţii încearcă să eludeze legea. La numai câteva săptămâni de la promulgarea acesteia, intermediarii au şi găsit o portiţă: familia gazdă declară în faţa autorităţilor, în scris, că femeia este angajată pe post de menajeră. Acest truc le permite angajatorilor să achite salarii mult mai mici decât cele prevăzute de lege.

Necunoscând trucul, la cererea agenţiei de intermediere, multe familii-gazdă au semnat o asemenea declaraţie. Altele au făcut-o în cunoştinţă de cauză de teamă să nu-şi piardă "îngerul" care 24 de ore din 24 curăţă, spală, calcă, găteşte şi are grijă de părinţii bolnavi sau lipsiţi de putere.

Un alt truc de care se folosesc agenţiile de intermediere a forţei de muncă este acela prin care persoanelor interesate să plece la lucru în Germania li se spune că ar putea beneficia de venituri mai mari dacă sunt înregistrate ca persoane fizice autorizate. Cine face lucrul acesta îşi reduce drepturile, avertizează autorităţile germane. În cazul unei persoane fizice autorizate nu se aplică prevederile referitoare la plafonul minim de salarizare, precum nici alte clauze din contractul colectiv de muncă.

Conform estimărilor Oficiului federal pentru pentru ocuparea forţei de muncă, din cele peste un milion o sută de mii de infirmieri străini din Germania, circa 1200 lucrează ca persoane fizice autorizate, iar restul sunt aduşi ca angajaţi prin agenţii. Majoritatea personalului în domeniul îngrijirii la domiciliu provine din Europa de Est.

Previziunile specialiştilor germani privind ocuparea posturilor din sistemul sanitar şi de îngrijire sunt pesimiste. Conform unui recent studiu, până în 2030 numărul medicilor, al asistentelor medicale şi al infirmierilor se va reduce cu câteva sute de mii.

Autori: DPA, Claudia Ştefan
Redactor. Medana Weident