Inerţia europeană | Europa | DW | 29.09.2017
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Inerţia europeană

Europa are probleme poate chiar mai spinoase decât ascensiunea populistă. Sau decât provocarea teroristă. Sau decât propaganda putinistă. Între ele e inerţia elitelor ei, fără de care s-ar fi rezolvat şi celelalte.

Copii estoni învăţând robotică la Tallinn (DW/B. Wesel)

Copii estoni învăţând robotică la Tallinn

Se spune că democraţia e, prin definiţie, mai lentă decât dictatura. În fapt, viteza cu care se adaptează unei realităţi complexe depinde nu doar de mecanismele ei politice, de regulă mai greoaie decât ale regimurilor autoritare, dictatoriale sau totalitare, ci şi de birocraţie. Şi de mentalităţi.

Iar cele germane şi europene sunt de tot greoaie. Întâlnirea şefilor de stat şi de guvern europeni la Tallinn a atras atenţia asupra întârzierilor inadmisbile în revoluţia digitală, de care suferă Uniunea Europeană. Micuţa Estonie, deşi face parte din categoria pană faţă de greii germani, se arată în materie de digitalizare net mai rapidă decât mulţi vesteuropeni.

Care e problema? A o pune înseamnă a înţelege lesne că e vorba de un ghem. În care nu amănuntele tehnice sunt cele mai importante. Statisticile şi analiza lucidă a datelor existente indică unde trebuie căutate şi studiate detaliile cele mai problematice. Într-un interviu acordat postului public de radio german, Deutschlandfunk, expertul editurii Axel Springer, Christoph Keese, care a locuit mulţi ani în Statele Unite, a pus degetul pe rană. Sau mai precis, pe răni. Potrivit lui, Germania şchioapătă din greu la ceea ce se numeşte ”minimal viable products”.

Americanii din Silicon Valley mizează pe produse digitale minuscule, restrânse şi limitate, iniţial. Dar perfect viabile. Şi perfect elaborabile.

Whatsapp s-a dezvoltat de pildă, mai întâi, ca serviciu de sms. Abia după ce a avut succes cu aplicaţia sa, a trecut la extinderea, treptată, a serviciilor oferite introducând, rând pe rând, vocea, telefonia, imaginea şi comunicările video.

Extrem de pernicioasă e şi, din motive financiare, situaţia start-up-urilor. În speţă a celor în stare, la un moment dat, să parvină să se impună, distrugând întreprinderile bazate pe idei mai rele. Căci triumfă, până la urmă, de regulă, ideile cele mai îndrăzneţe. Care sunt însă şi cele mai riscante. Or, pentru ele, băncile refuză să dea bani. Absenţa creditelor bancare pentru ceea ce în termeni de specialitate s-a numit ”inovaţii disruptive”, de natură să ”canibalizeze antreprenorial” alte  firme, net mai puţin eficiente, să spunem din domeniul IT, nu se poate suplini uşor. Şi totuşi, e vital să se asigure capitaluri în această sferă, ca să nu se rişte preluarea lanternei roşii în revoluţia digitală.

Or, cu pas grăbit, Germania chiar spre această poziţie deloc onorabilă, a codaşului, se-ndreaptă, de vreme ce capitalul ei de risc (destinat inovaţiilor ”dispruptive”) e ”înfricoşător de mic”, după cum s-a exprimat Keese, dacă e comparat cu al americanilor şi al israelienilor. În SUA, se investesc anual circa 60 de miliarde de dolari în asemenea întreprinderi de mare risc. În Germania, raportat la mărimea economiei ei în comparație cu cea americană, de 20 de ori mai puţin. În speță circa un miliard. Spre deosebire, economia israeliană, reprezentând doar o zecime din cea germană, riscă, pentru asemenea firme noi, de patru ori mai mult.

De ce se expun americanii mai mult decât nemţii? Pentru că li s-a dat voie, prin lege, asigurărilor, de pildă, să investească o parte din fondurile lor în asemenea întreprinderi. Dar israelienii, inclusiv cei activi pe piaţa americană? Cum e posibil să se hazardeze net mai mult decât competitorii lor? Pentru că unele start-up-uri evreieşti s-au dovedit foarte eficiente în ultimele decenii. În consecinţă, patronii firmelor de succes se ocupă de ceea ce, dincolo de dicţionarele prea lente ca să ţină pasul cu evoluţiile halucinant de rapide din informatică, se vehiculează prin termenul de ”angeling”.

În speţă, îşi periclitează parte din averea dobândită susţinând noi întreprinzători de mare risc. Din care, fireşte, aproximativ nouă din zece eşuează.  Dar succesul celui care reuşeşte îl transformă, potenţial, pe unicul câştigător într-un "global player".  

Nemţii gândesc altfel. Ar vrea totul imediat, fără pericol. Şi insistă ca acest tot să fie, din capul locului, perfect. De ce? Din conservatorism. Din inerţie. Poate şi pentru că, demografic, Germania şi Europa occidentală îmbătrânesc în ritm alert. În timp ce, politic, societatea germană s-a îndreptat, în ultimele decenii, spre stângism progresist şi o excesivă protecţie a datelor, de natură să împiedice unele evoluţii, inclusiv informaţionale, elitele ei economice au mizat pe conservatorism structural, pe soliditate şi soluţii îndelung încercate.

Chestiune, între altele, de tradiţii şi mentalitate, în Germania nevoia de securitate şi frica de risc au rămas enorme. Sau au sporit. Prin urmare, numeroase conduceri de concerne se cred obligate să desluşească până hăt departe un viitor impenetrabil, spre a salva structuri cât mai solide şi mai ample. Se cred silite să găsească răspunsuri fiabile pe termen lung la toate chestiunile pendinte, în loc să investească în supleţea gândirii individuale, deopotrivă libere şi riscante. Keese pledează deci pentru apariţia unei noi elite antreprenoriale, adecvate mental exponenţialei viteze tehnologice.

Digitalizarea prea lentă (şi insuficienta ei securizare) precum şi frica exagerată de risc nu reprezintă decât simptome, ce-i drept extrem de alarmante, ale neajunsurilor iscate de anchilozele germane şi europene. Se pot găsi, la rigoare, altele. Nu mai puţin grave.

De pildă întârzierea şi imobilitatea, ambele impardonabile, ale reacţiei UE la pericolul atacurilor cibernetice şi al propagandei prin fake-news cu care Kremlinul a cotropit şi încearcă să distrugă democraţiile occidentale.

Sigur, Germania şi-a realizat între timp omisiunile, întârzierea şi restanţele, iar digitalizarea şi eliminarea neajunsurilor ei au devenit şi în Republica Federală un imperativ. Dar caracterul lent şi tardiv al acestei ajustări pune pe gânduri. Căci nu ţine, iată, de frânele inerente democraţiei.

Reiese că, îmbătrânind nu doar demografic, ci şi moral şi intelectual, Europa are probleme poate mai spinoase decât ascensiunea populistă, provocarea teroristă, ori propaganda putinistă.

Între ele e inerţia elitelor ei, fără de care s-ar fi rezolvat probabil, în oarecare măsură, şi celelalte chestiuni. A o elimina pe ea, iată, marea provocare.