Indignare, revoltă, angajare…

Cine din curiozitate ar reciti cîteva din scrierile adversarilor globalizării, publicate cu mai bine de un deceniu în urmă, ar regăsi în cuprinsul lor şi cîteva descrieri premonitorii ale realităţilor de azi: o lume în care am fost cu toţii catapultaţi fără a o mai putea înţelege.

Sunt termenii în care Ulrich Beck, profesor de sociologie la Londra şi Harvard, a definit într-un eseu recent publicat în revista DER SPIEGEL o situaţie aparent lipsită de ieşire.

Din perspectivă politică, autorul întrevede două scenarii: ameninţarea potenţialului de risc al capitalismului mondial poate fi contracarată printr-un imperativ cosmopolit: a coopera sau a eşua, a cîştiga împreună sau a pierde individual. 

Caracterul incontrolabil al riscurilor de pe pieţele financiare, al modificărilor climatice, al demografiei şi migraţiei, precum şi o aşa zisă normalizare, permanentizare a stării de alertă la criză la scară planetară, favorizează un al doilea scenariu extrem, animat de tot felul de spaime şi idiosincrazii, ce ar deschide cale liberă unei politici etno-naţionaliste.

Faptul că, indiferent ce am face, capitalismul global creează permanent noi falii şi legături existenţiale ce transgresează frontierele religioase, etnice, politice şi naţionale, îl duce pe Ulrich Beck la o concluzie reductibilă la formula suntem cu toţii în aceeaşi barcă.

Spre deosebire însă de Statele Unite şi China, aflate în relaţii de rivalitate, deşi membre ale aceleiaşi comunităţi de destin, supuse deopotrivă capriciilor pieţii financiare şi caracterului imprevizibil al deja pomenitelor fenomene (climatice, demografice, etc), Europa are un alt statut.

În pofida diversităţii sale, ea are o legislaţie comună, o monedă comună, valori comune. În loc de a deveni un superstat, ea şi-a asumat rolul de a orchestra, de a corela interese şi instanţe, iniţiative statale, dar şi cele aparţinînd unor organisme internaţionale, regionale şi supraregionale.

Confruntată, pe fundalul crizei financiare, cu cele două scenarii de viitor, unul - încrezător în forţa raţiunii, celălalt - pradă spaimelor de tot felul, Europa se află ea însăşi într-o criză de identitate.

Ulrich Beck se întreabă în ce măsură revoltele tinerilor din mai multe state europene, în această vară, au dus la consolidarea sentimentului de solidaritate transnaţională. Chiar dacă, după modelul primăverii arabe, tinerii revoltaţi s-au angajat într-o vară europeană, grupîndu-se sub sloganul lansat de Stephane Hessel „Indignaţi-vă”, este greu de prevăzut  care vor fi roadele toamnei.

Autorul eseului crede că, la fel cum odinioară aşa numita Ostpolitik, de apropiere a occidentului de statele comuniste, a fost percepută de unii ca un gest de înaltă trădare, întocmai azi, sloganul „Mai multă Europa” este resimţit ca o palmă dată identităţii naţionale. Germania, cel puţin, ar face bine -  crede Ulrich Beck în încheierea eseului său - să practice ofensiv şi curajos politica europeană. 

Autor: Rodica Binder
Redactor: Ovidiu Suciu