Indexul privind climatul de afaceri al Germaniei a scăzut
25 aprilie 2005Publicitate
Indexul privind climatul de afaceri al Germaniei a scăzut în luna aprilie a anului curent pentru a treia oară consecutiv şi se află în prezent la 93,3 puncte, a anunţat astăzi institutul pentru cercetare a economiei de la München. Scăderea indexului a fost mai mare decât se aşteptau analiştii şi reprezintă în opinia experţilor o dovadă de regresiune a economiei.
Cele 7.000 de întreprinderi chestionate au estimat că situaţia actuală a afacerilor lor ca şi evoluţia acestora în următoarea jumătate de an s-a înrăutăţit în comparaţie cu anul trecut.