1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Incertitudini şi dezamăgiri

Doi ingineri germani răpiţi în Irak, rezultatele primului raport prezentat de Dick Marty referitor la presupusele închisori secrete CIA pe teritoriul unor state europene, alegerile din ţinuturile de autonomie palestiniană şi din nou, recurenta temă a extinderii Uniunii Europene, sunt subiectele care azi ni s-au impus atenţiei citind ziarele germane şi străine.

Dick Marty în Consiliul Europei

Dick Marty în Consiliul Europei

In partidele unionale sporesc rezervele faţă de primirea în 2007 a României şi Bulgariei în Uniunea Europeană - este ideea centrală a unui articol apărut în FREIE PRESSE din Chemnitz. Refrenul se face auzit cu intermitenţe de mai multe săptămîni încoace, relativ nou fiind scepticismul manifestat şi de unii lideri creştin- democraţi şi nu doar creştin- sociali faţă de termenul stabilit al aderării celor două ţări .Citată este opinia Veronicăi Bellman, lider creştin - democrat, membru al comisiei europene în fracţiunea parlamentară UCD/ UCS, care consideră că înaintea deciziei pe care o vor lua Bundestagul şi Bundesratul trebuie aşteptat raportul de ţară. Şi purtătorul de cuvînt pentru politică europeană al grupului creştin - social în parlament , Thomas Silberhorn , al cărui glas s-a făcut auzit în repetate rînduri în mass media germană pe marginea acestui subiect, şi-a reluat avertismentele referitoare la o prea pripită aderare a celor două state, făcînd referiri la carenţele semnalate în ultimul raport de ţară : combaterea corupţiei, reforma justiţiei şi securizarea frontierelor.Silberhorn a declarat în paginile cotidianului FREIE PRESSE că primirea României şi Bulgariei în Uniunea Europeană va putea avea loc doar atunci cînd toate condiţiile vor fi îndeplinite.Tot azi DER STANDARD publică un interviu cu Olli Rehn pe marginea preconizatei începeri la primăvară de către Austria a negocierilor de aderare a Turciei . In cuprinsul interivului , comisarul european care pregăteşte pentru luna mai raportul de ţară pentru Bulgaria şi România în virtutea căruia se va decide dacă cele două state vor fi primite în 2007 sau în 2008 în Uniune , răspunde şi întrebării dacă recomandă aderarea celor două candidate în 2007: „Trebuie să evaluăm cu multă grijă opţiunile, în lumina unor verificări riguroase. Ambele ţări depun eforturi serioase pentru a îndeplini condiţiile.” Olli Rehn evocă la rîndul lui binecunoscutele domenii critice, inclusiv criminalitatea organizată.”Nu ne putem aştepta ca în intervalul a doar cîteva luni întreaga corupţie să fie eradicată - aşa ceva durează ani de zile. Dar ne aşteptăm ca ambele state să dispună de condiţiile structurale necesare combaterii corupţiei a mai adăugat Olli Rehn .Întrebat dacă se va da undă verde aderării celor două ţări în 2007 dar cu unele restricţii, pentru a menţine presiunea reformelor , comisarul european a invocat pluralitatea opţiunilor.In sfîrşit, DIE PRESSE publică în baza unei discuţii prealabile cu ministrul român al agriculturii Gheorghe Flutur, un articol care relevă lupta împotriva re-agrarizării României precum şi startul dat unor mari programe de reformă structurală a agriculturii. Demnă de reţinut este promisiunea făcută de ministrul român de încheiere a pregătirilor de adaptare a agriculturii la condiţiile Uniunii Europene pînă în ianuarie 2007.

Ce valori apără Dick Marty investigînd existenţa presupuselor închisori CIA în Europa? Pur şi simplu scrie TAGES ANZEIGER azi, statul de drept, demnitatea umană şi democraţia , înafara oricăror calcule politice .Otrava torturii însă se răspîndeşte, constata deunăzi o parlamentară europeană citată de ziarul elveţian care mai semnalează că tolerarea tăcută a activităţilor CIA pe teritorul unor state europene este un prim pas spre reintroducerea unor metode de interogatoriu pe care le credeam demult apuse şi spre relativizarea drepturilor omului. Raportul lui Dick Marty ar constitui pentru unele guverne europene notează HANDELSBLATT şi ocazia dură dar necesară de a renunţa la tacticile motivate politic dar învecinate cu ipocriza şi la tăinuirea unor false secrete. Foarte critică este în schimb opinia cotidianului INFORMATION faţă de raportul lui Dick Marty, considerînd prematură prezentarea documentului în absenţa unor dovezi clare. Singurul avantaj al acestui pas rezidă în eventuala presiune pe care ar putea-o exercita asupra unor guverne determinîndu-le să scoată la lumină adevărul. Dacă ziarul german FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG deplînge absenţa dovezilor în raportul prezentat de Marty, cotidianul DERNIERES NOUVELLES D ALSACE consideră că Europa nu este şocată atît de atitudinea CIA cît de felul în care Washingtonul ignoră toate regulile dreptului internaţional .Pagina electronică a televiziunii elveţiene SF publică o relatare la adresa raportului lui Dick Marty care ar avea „mai multe găuri decît caşcavalul elveţian „ după afirmau deputaţi britanici.Citată este şi dezminţirea de către preşedintele Traian Băsescu a presupusei existenţe a aşa zisleor închisori secrete CIA pe teritoriul României.Totuşi densitatea indiciilor reclamă continuarea investigaţiei se poate citi în relatarea difuzată pe pagina de internet SF.

Răpirea celor doi ingineri germani în Irak demonstrează în schimb că nimeni nu se mai află în siguranţă în ţara de pe Tigru şi Eufrat în optica cotidianului HAMBURGER ABENDBLATT. Cu toate acestea, cei care s-au angajat întru reconstrucţia Irakului merită nu doar respect ci şi ajutor în cazuri de urgenţă deduce SÄCHSISCHE ZEITUNG.

In sfîrşit, cu titlu mai degarbă anecdotic, ziarele germane se opresc azi şi asupra celui mai dezagreabil cuvînt al anului 2005 , în baza unei tradiţii de a alege la începutul unui nou an cea mai detestată vocabulă a anului trecut. De astă dată a fost ales „Entlassungsproduktivität” ceea ce în traducere aproximativă ar însemna productivitatea concedierilor sau concedieri productive. NEUES DEUTSCHLAND contestă legitimitatea acestei opţiuni făcută de membrii juriului fiindcă termenul, deşi exprimă prioritatea absolută a profitului şi productivităţii în detrimentul locurilor de muncă şi a valorilor umane – face de fapt parte din aşa numitul jargon al economiştilor nelipsit de nenumărate „ idioţii de specialitate” . In schimb BERLINER KURIER crede că termenul nu este o creaţie lexicală fantezistă ci expresia unei dure realităţi sociale care ne determină să reflectăm asupra valorilor morale ale lumii în care trăim.

  • Data 25.01.2006
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B12Q
  • Data 25.01.2006
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B12Q