1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Incertitudine în privinţa condiţiilor de intrare în spaţiul Schengen

Reglementările referitoare la trecerea, spre Vest, a graniţelor au revenit în actualitate, consecinţă, mai ales, a valului de imigranţi clandestini către Spania, din iarna trecută.

Între timp şi poliţia germană a intensificat controalele la graniţa cu Franţa

Între timp şi poliţia germană a intensificat controalele la graniţa cu Franţa

Ministrul Internelor şi Administraţiei, Vasile Blaga, a povestit, ieri, că mai toţi omologii domniei sale din Uniunea Europeană i se plâng de migraţia ilegală având ca ţară de origine România. Vestea pare că a ajuns la opinia publică mai devreme decât trebuia. Sau, cel puţin, incompletă. Guvernul a emis o ordonanţă ce reglementează dreptul românilor de a-şi părăsi ţara, a comunicat de existenţa ei dar nu dispune, deocamdată, de normele metodologice de aplicare. Ca urmare, ne aflăm în faţa unei păcătoase generalizări şi a unor constrângeri deloc elegante aplicate tocmai celor pentru care legea, bună sau nu, este lege. Până una alta, spiritele s-au inflamat, iar la Ministerul de Interne telefoanele nelămuriţilor sună fără încetare. Culmea e că nici Ministerului nu îi este foarte clar ce se va întâmpla. Deocamdată, susţin reprezentanţii Internelor, nimic nu s-a modificat. Pentru o zi, pentru trei zile, totul e la fel ca până astăzi. Şi va mai fi până când noile reglementări şi instrumentarul de aplicare vor intra în vigoare. Când? A încercat să ne lămurească inspectorul Mirela Fleancu din cadrul biroului de presă al Internelor: „Deocamdată suntem în aşteptare. Este normal să se facă multe speculaţii, este un subiect fierbinte, suntem în mijlocul verii şi se călătoreşte dar, deocamdată nu s-a schimbat nimic. S-a aprobat o Ordonanţă de Guvern care modifică anumite condiţii de călătorie în străinătate. Această Ordonanţă de Guvern va trebui să fie completată de un ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor care încă nu s-a semnat. Ordonanţa de Guvern nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Ordinul Ministrului urmează să fie publicat în Monitorul Oficial al României şi va prevede un termen până când va intra în vigoare.”

Informaţiile care circulă, în acest moment, pe căi mai degrabă neoficiale au un caracter generalist şi uniformizează condiţiile ce trebuiesc îndeplinite, respectiv justificarea scopului, condiţiilor şi duratei ieşirii din ţară, indiferent de caracterul deplasării. Este vorba, de fapt, despre o multitudine de acte: paşaport, asigurare medicală, bilet de călătorie dus-întors sau carte verde acoperind întreaga perioadă de şedere în afara României, invitaţia (în original, autentificate şi traduse în limba română) de la destinaţia călătoriei (rude, prieteni, organizatori de evenimente) sau, eventual, vouchere şi rezervarea locurilor de cazare. În plus, pentru fiecare dintre zilele petrecute în spaţiul Schengen, turiştii vor fi obligaţi să prezinte, la părăsirea României, 100 de euro. Chiar dacă pleacă să-şi viziteze rude, care îi întreţin pe toată durata şederii, românii trebuie să posede, pe lângă acea invitaţie, minimum 500 de euro, dacă sejurul depăşeşte 24 de ore.

„Dacă există cazuri care nu sunt prevăzute în aceste acte normative, Poliţia de Frontieră, cea care va aplica strict legea pentru cetăţenii care călătoresc în străinătate, va avea nişte instrucţiuni după care se va ghida la fiecare caz în parte. Va avea posibilitatea să stabilească pentru fiecare caz special dacă îndeplineşte sau nu condiţiile, chiar dacă un caz special anume nu este prevăzut în actul normativ. Va avea instrucţiuni cum să aplice legea”, spune Mirela Fleancu, de la biroul de presă al Ministerului de Interne. Cu alte cuvinte, în cazul în care reglementările tehnice din ordinul ministrului nu vor fi suficient de explicite, confuzia, pe de o parte, se va menţine iar cetăţenii români care intenţionează să călătorească în spaţiul Schengen vor avea emoţii până în clipa în care părăsesc efectiv teritoriul României. O Românie în care nimic nu este sigur, proba aducând-o, recent, chiar primul ministru Călin Popescu Tăriceanu, singurele certitudini par a rămâne vechile dovezi de înţelepciune populară: „Lacătele sunt pentru oameni cinstiţi” şi „Legile sunt făcute pentru a fi ocolite”.

  • Data 21.07.2005
  • Autoare/Autor Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B339
  • Data 21.07.2005
  • Autoare/Autor Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B339