1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Incendiul din Zimbabwe ia proporţii

Situaţia din Zimbabwe se complică pe zi ce trece. Iar presiunile internaţionale exercitate asupra autoritarului regim marxist de la Harare, au crescut simţitor în ultimele 24 de ore.

default

Liderul opoziţiei democratice din Zimbabwe, Morgan Tsvangirai

La aproape o lună de la alegerile prezidenţiale din Zimbabwe, rezultatul scrutinului derulat în această ţară africană întârzie să fie publicat. Opoziţia democrată şi prooccidentală condusă de Morgan Tsvangirai afirmă că preşedintele Robert Mugabe încearcă să se menţină cu orice preţ la putere. In acest scop amână publicarea rezultatelor alegerilor şi a dezlănţuit concomitent o cruntă represiune menită să-i mascheze înfrângerea şi să-i asigure continuitatea la cârmă.

Potrivit opoziţiei, aparatul represiv al autoritarului lider de la Harare a arestat sute de adepţi ai mişcării pentru o schimbare democratică, a alungat mii de persoane din casele lor şi a ucis zeci de oameni.

Tsvangirai, care se află în prezent într-un turneu african şi a declarat că se va întoarce în ţară abia la momentul potrivit, refuză categoric să participe la un eventual scrutin de balotaj. Un astfel de scrutin riscă, potrivit Mişcării pentru o Schimbare Democratică, să fie trucat.

De altfel şi „actuala renumărare a voturilor nu e decît o strategemă menită să acopere fraudarea alegerilor”, au subliniat autorităţile australiene.

La rândul său, liderul opoziţiei din Zimbabwe a cerut pe de o parte Naţiunilor Unite să intervină pentru aplanarea crizei. Pe de altă parte, Tsvangirai i-a întins o mână preşedintelui Mugabe, promiţîndu-i o ieşire onorabilă” din actuala situaţie. El a precizat însă că Zimbabwe ” arde în aceste clipe, iar Mugabe şi banda sa de criminali au dezlănţuit violenţa împotriva poporului pentru că a îndrăznit să voteze în favoarea schimbării”.

Luni, şeful opoziţiei de la Harare s-a întâlnit cu secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki Moon, aflat şi el pe continentul negru, pentru ca marţi, liderul organizaţiei mondiale să denunţe atitudinea regimului Mugabe şi muţenia Comisiei Electorale din Zimbabwe. „E inacceptabil ca la trei săptămâni de la alegerile prezidenţiale rezultatul lor oficial să nu fie dat publicităţii”, a reliefat Ban.

Nici America nu tace. SUA au cerut Chinei comuniste, care susţine regimul de extremă stânga din Zimbabwe să renunţe la livrarea unui cargou de arme trimise autorităţilor de la Harare. La Washington s-a intervenit şi pe lângă oficialităţile din Angola, Africa de Sud şi Mozambique să nu permită descărcarea navei chineze în porturile lor.

Guvernul de la Beijing, masiv criticat pe plan internaţional pentru reprimarea tibetanilor şi susţinerea unor regimuri dictatoriale a afirmat marţi că ar putea rechema cargoul după ce hamalii dintr-un port sudafrican au refuzat să descarce armele.

Între timp au sporit sensibil şi presiunile exercitate în special de statele occidentale asupra guvernului de la Pretoria, din pricina refuzului preşedintelui sudafrican Mbeki de a adopta o atitudine mai fermă faţă de deraierile antidemocratice şi excesele comise de regimul din Zimbabwe.