1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Inamici înveteraţi

Problemele politice româneşti n-au dispărut din atenţia observatorilor germani. Care acordă spaţii largi nu în ultimul rând şi celor 40 de ani scurşi de la sângerosul atentat de la München

Barroso şi Ponta, pe vremea când şeful Comisiei Europene încă nu ocolea Bucureştiul

Barroso şi Ponta

În context, Neue Ruhr/Neue Rhein Zeitung din Essen deplânge nu numai „dezastrul diletantei acţiuni de eliberare a ostatecilor”, ordonată de autorităţile germane ci şi faptul că "violenţa antisemită nu a dispărut din Germania nici în 2012".

Presa online de limbă germană atrage atenţia asupra decuplării Bucureştilor de Sofia în chestiunea aderării la spaţiul Schengen şi asupra altor efecte externe, pernicioase pentru români, ale războiului dus de USL, în ultimele luni, pentru demiterea preşedintelui Băsescu.

Site-ul austriac nachrichten.at evocă intensa ceartă dintre Ponta, pe de o parte, şi, pe de alta, Comisia Europeană în frunte cu şeful ei, Barroso, precum şi cu vicepreşedintele ei, Reding, pe tema aderării la Schengen.

Aflăm, în context, despre vizita lui Barroso în Bulgaria, neurmată, ca de obicei, de una la Bucureşti. Se face trimitere şi la interviul acordat în Le Monde de Reding, în care comisarul pentru justiţie a declarat că n-ar fi surprins „dacă statele UE ar hotărî să nu admită aderarea imediată a României la spaţiul Schengen".

Site-ul nu omite enervarea lui Ponta, respectiv afirmaţia lui, potrivit căreia intrarea separată în spaţiul Schengen ar fi o chestiune "politică neaplicabilă", şi nici aprecierile lui deloc măgulitoare la adresa lui Reding, care ar fi, potrivit lui, "supraapreciată".

În fine, publicaţia austriacă relevă că România a îndeplinit criteriile tehnice de aderare la Schengen, dar că s-au perpetuat obiecţiile (europene) „privind insuficienţa reformelor în justiţie şi a combaterii crimei organizate”. La care „s-au adăugat, din iulie curent, rezervele suplimentare”, iscate de iniţierea „procedurii de suspendare a inamicului său înveterat, Traian Băsescu, prin care Ponta a declanşat o puternică criză politică”, după cum scrie publicaţia textual.

Şi corespondentul din Bucureşti al ziarului austriac Der Standard se ocupă de „inamica preferată” a lui Victor Ponta, Viviane Reding. Ziarul evocă acuzele premierului lansate împotriva oficialului european şi imagini mişeleşti înăţişând-o, colportate în mass-media din România, după ce comisarul european pentru justiţie criticase atacurile guvernului Ponta împotriva justiţiei româneşti.

În fine, ziarul berlinez taz publică un interviu acordat lui William Totok de Emil Constantinescu. Care nu scapă nici această ocazie de a condamna sentinţa Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, decizie calificată de fostul preşedinte drept „un abuz”. Şi încă unul care, potrivit lui Constantinescu, ar crea „premiza unui precedent periculos pentru statul de drept şi UE”.

Ex-preşedintele îl condamnă fără drept de apel şi în termeni virulenţi pe succesorul său la cârma României. Constantinescu mai critică sever şi Uniunea Europeană. În numele solidarităţii cu cele "7,5 milioane care au votat pentru demiterea lui Băsescu" îl face cu ou şi cu oţet şi pe preşedintele CCR, Zegrean.

În interviul acordat ziarului taz, Constantinescu îşi motivează atitudinea susţinând că speră ca vocea lui „să fie auzită în Germania şi la Bruxelles, unde realităţile româneşti sunt ignorate cu aroganţă şi dispreţ”.