1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Impulsionează fotbalul apetenţa pentru consum?

Andreas Becker/ia9 iunie 2016

În ajunul Campionatului European de Fotbal, statisticienii germani au analizat legătura dintre sport şi consum. Profită comerţul de pe urma victoriilor echipelor favorite?

https://p.dw.com/p/1J3bx
Imagine: picture-alliance/dpa/S.Jerry

Au evenimente de genul "Vara de poveste" a anului 2006 sau victoria Germaniei la Campionatul Mondial de Fotbal de la Rio, din 2014, efecte ce depăşesc strict sfera sportului? Privesc oamenii cu mai mult optimism spre viitor, consumă ei mai mult dacă echipa favorită are succes?

Astfel de întrebări sunt frecvent puse economiştilor şi statisticienilor, adesea de către jurnalişti. Şi ele nu sunt lipsite de temei, după cum susţin responsabili din cadrul Societăţii pentru Studiul Consumului (GfK), cel mai mare institut pentru sondarea pieţei din Germania.

"Se spune că economia este psihologie în proporţie de 50%", afirmă Rolf Bürkl, care urmăreşte lună de lună, pentru GfK, starea de spirit a consumatorilor. "Starea de spirit influenţează notabil consumul", subliniază el din capul locului. Unii cred că întrecerile sportive pot influenţa pozitiv apetenţa pentru consum a populaţiei. Dar nu este aşa. Bürkl a parcurs statisticile din ultimii 15 ani, căutând rezultate ieşite din comun pe durata campionatelor mondiale şi europene de fotbal, dar nu a găsit nimic.

"Nu există legătură"

"Starea de extaz care apare în urma unei victorii a echipei favorite nu influenţează apetenţa pentru consum. Nu există absolut nicio legătură între cele două chestiuni", explică expertul. Şi asta deoarece "consumatorii ştiu foarte bine să distingă între economie şi euforia provocată de victoriile sportive".

Dar poate că oamenii cheltuie mai mult în timpul unei întreceri sportive de amploare? Wolfgang Adlwarth, un coleg al lui Bürkl, a studiat în mod special acest aspect. A analizat cât se cheltuie pe snacks-uri, cârnăciori, preparate pentru grătar şi băuturi, între care bere, în anii în care au loc campionate de fotbal şi în anii fără. Şi a constatat că, atunci când sunt competiţii, există creşteri ale vânzărilor, chiar de 10 la sută, dar numai cu condiţia ca vremea să fie favorabilă. Concret, în luna iunie a anului 2014, s-a constatat o creştere cu opt la sută a vânzărilor în cazul mărfurilor menţionate. Dar în iulie, cea de-a doua lună a Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia, vremea a fost ploioasă în Germania şi vânzările s-au prăbuşit.

Experţii GfK au analizat de asemenea vânzările de aparatură TV. Şi au constat că înaintea competiţiilor cresc vânzările de televizoare, fiindcă mulţi vor să vadă meciurile pe ecrane mai mari şi cu o imagine mai bună. Dar numărul total de aparate vândute într-un an cu campionat nu este mai mare decât într-un an fără campionat. Există doar o concentrare importantă a vânzărilor în ajunul competiţiilor.

Nici ediţia din acest an a Campionatului European de Fotbal din Franţa nu va influenţa apetenţa pentru consum a oamenilor. Doar cârnăciorii, snacks-urile şi berea vor fi la mare căutare, dar cu condiţia să fie timpul însorit.