1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Impozit pe orientarea sexuală?

Un grup de parlamentari creştin-democraţi a propus la Berlin un proiect de lege, care să garanteze cuplurilor homosexuale aceleaşi tarife de impozitare a veniturilor ca şi cele pentru cuplurile heterosexuale căsătorite.

“Într-un cuplu homosexual, partenerii de acelaşi sex îşi asumă o responsabilitate continuă unul faţă de altul, ceea ce înseamnă că ei pun în aplicare valorile conservatoare“, a declarat Ministrul Federal al Familiei, creştin- democrata Kristina Schröder.

Ministrul a salutat în acest fel proiectul de lege propus de un grup de 13 parlamentari germani, prin care se urmăreşte impozitarea cuplurilor homosexuale conform aceloraşi tarife impuse persoanelor căsătorite.

În Germania, parteneriatul între persoane de acelaşi sex este recunoscut legal sub forma unei uniuni civile, similară căsătoriei. Legea privitoare la această formă legală de convieţuire a intrat în vigoare în Republica Federală la 1 august 2001. Totuşi, cuplurile homosexuale, care trăiesc într-o astfel de uniune civilă, numită şi parteneriat domestic, nu beneficiază în totalitate de avantajele financiare pe care le au partenerii de sex opus în urma unei căsătorii civile.

Impozitarea veniturilor e unul dintre exemple. Tariful special de impozitare pentru cuplurile heterosexuale căsătorite nu se aplică şi în cazul uniunilor civile între parteneri de acelaşi sex.

Bundesfamilienministerin Kristina Schröder (CDU) spricht am Donnerstag (28.06.2012) im Deutschen Bundestag in Berlin. Zuvor hatte die Politikerin in der Debatte zum Betreuungsgeld und Kindertagesbetreuung eine Rede gehalten. Foto: Wolfgang Kumm dpa/lbn +++(c) dpa - Bildfunk+++

Kristina Schröder, Ministrul Federal al Familiei

Subiectul va fi discutat pe larg la Berlin, în cadrul fracţiunii creştin-democrate, după pauza parlamentară de vară. În urmă cu câteva zile, Curtea Constituţională din Germania a declarat neacordarea unor alocaţii pentru familiile homosexuale în care partenerii au functii de bugetari, ca fiind neconstituţională. Propunerea de lege a celor 13 parlamentari creştin- democraţi a venit ca reacţie la această decizie.

Peste 30% îşi oficializează relaţia

Nu e însă prima încerare a unor politicieni de a oferi uniunilor civile aceleaşi drepturi ca şi cuplurilor căsătorite. Ministrul Federal al Justiţiei, liberala Sabine Leutheusser-Schnarrenberger a propus în luna mai câteva schimbări, care să vizeze drepturile partenerilor homosexuali în “chestiuni practice, de zi cu zi”.

"Cine are obligaţii egale", a declarat un purtător de cuvânt al Partidului Liberal (FDP), "trebuie să aibă şi drepturi egale.” Leutheusser-Schnarrenberger s-a referit printre altele la dreptul de moştenire, în cadrul unei uniuni civile, la dreptul de reabilitare profesională şi la legile privitoare la insolvenţă, într-un cuplu homosexual.

Conform Institutului German de Statistică, în anul 2010 trăiau în Republica Federală 63.000 de cupluri formate din parteneri de acelaşi sex. Dintre ele, aproximativ 37%, respectiv 23.000 îşi oficializaseră, la momentul respectiv, relaţiile prin aşa-numitele uniuni civile (“eingetragene Lebenspartnerschaft”).

Propunerea de lege nu vizează acordarea drepturilor de adopţie, pentru cuplurile homosexuale.