1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Importatorii germani de textile se adresează Curţii Constituţionale

Ei reclamă intervenţia vameşilor germani în afacerile lor. Firma Gelco din Gelsenkirchen a adresat o plângere Curţii Constituţionale, afirmând că vameşii germani au încălcat „dreptul la proprietate privată” prin confiscarea mai multor textile provenite din China.

Produsele textile din China nu pot invada pieţele occidentale - există cote de import

Produsele textile din China nu pot invada pieţele occidentale - există cote de import

Circa 38.000 de pulovere produse în China, cu o valoare totală de vânzare de 2,5 milioane de euro, au fost confiscate la vamă, întrucât firma ar fi depăşit cota de import stabilită de Uniunea Europeană. Plângerea depusă de Gelco este susţinută de Asociaţia Germană a Creatorilor de Modă care afirmă şi ei că blocarea importului este o măsură abuzivă, bazată pe falsa interpretare a legislaţiei europene.

Reprezentanţii de la Bruxelles au promis că vor îmbunătăţi actualele prevederi, încercând să aprobe un transfer al cotelor din acest an în 2006. Propunerea este însă respinsă de importatorii germani, care consideră că marfa din acest an nu va mai corespunde cerinţelor modei din sezonul următor.

Nu fără legătură cu campania electorală din Germania, actualul ministru federal al economiei, Wolfgang Clement, promite că va face presiuni asupra autorităţilor europene pentru a majora cotelor de import pentru textilele din China.
  • Data 18.08.2005
  • Autoare/Autor Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2K9
  • Data 18.08.2005
  • Autoare/Autor Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2K9