Importanţa Crucii Roşii

"Creierii ţâşnesc din capete zdrobite, membre fracturate sunt strivite, corpurile devin o masă amorfă. Pământul este îmbibat de sânge, iar câmpul este presărat cu resturi de corpuri omeneşti mutilate".

Aşa descria omul de afaceri elveţian Henry Dunant lupta de la Solferino, la care a fost martor pe 24 iunie 1859. A fost, în nordul Italiei, una din cele mai sângeroase bătălii ale secolului al XIX-lea, în cursul căreia mii de soldaţi austrieci şi francezi au fost ucişi. Alte zeci de mii au fost răniţi.

Suferinţa lor l-a impresionat într-atâta pe Dunant, încât s-a hotărât pe loc să instaleze, într-o biserică din apropiere, un lazaret şi să mobilizeze populaţia satelor din regiune pentru a-l ajuta la îngrijirea soldaţilor răniţi.

Sub imperiul bătăliei la care a fost martor, Henry Dunant a înfiinţat, patru ani mai târziu, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, CICR. El nu a primit sprijin la vremea aceea doar de la prieteni şi cunoscuţi. Dunant a reuşit să-i sensibilizeze şi pe politicieni, explică Frank Mohrhauer, membru al Federaţiei de Cruce şi Semilună Roşie, cu sediul la Geneva.
Omul de afaceri elveţian a reuşit în răstimp de doar câteva luni să aducă la aceeaşi masă reprezentanţi a 12 state, care s-au obligat, în cadrul primei Convenţii de la Geneva, să ofere protecţie celor răniţi în războaie.

Pentru meritele sale, Henry Dunant a primit, în 1901, Nobelul pentru Pace, fiind primul laureat al nou înfiinţatului premiu. De atunci, ziua sa de naştere, 8 mai, a devenit Ziua Mondială a Crucii Roşii.
Crucea roşie pe fond alb a fost propusă de Henry Dunant ca simbol unitar al organizaţiei. Atunci, însă, nu s-a gândit nimeni că simbolurile pot provoca emoţii puternice.
Imperiul otoman a decis deja din timpul războiului cu Rusia, între anii 1876-1878, să folosească drept simbol semiluna roşie pentru a nu a aduce atingere sentimentelor religioase ale soldaţilor săi musulmani.

Nu s-au iscat controverse, deoarece ambele părţi şi-au recunoscut reciproc simbolurile, iar CICR din Geneva nu a avut obiecţii. Totuşi, fusese creat un precedent. Urmarea: în 1924, Persia a ales un alt simbol, leul roşu cu un soare roşu, care a fost în uz până în 1980, tot cu asentimentul CICR.

În 1930 a luat fiinţă organizaţia israeliană Magen David Adom, având drept simbol steaua în şase colţuri. În timpul procedurii de recunoaştere a organizaţiei de către Federaţia Internaţională de Cruce Roşie, s-a ajuns la un scandal. Numeroase ţări arabe au refuzat s-o recunoască, din cauza simbolului evreiesc, vreme de mai bine de 25 de ani. Scandalul s-a tot amplificat fiindcă unii nu vroiau să accepte organizaţia israeliană, iar alţii refuzau să o accepte pe cea palestiniană. Într-un final, organizaţia de Cruce Roşie din SUA a refuzat să mai cotizeze la centrala din Geneva pentru a spori presiunile.

Rezolvarea problemei a fost posibilă la sfârşitul anului 2005, cu ajutorul Cristalului Roşu. În interiorul Israelului, steaua roşie în şase colţuri poate fi folosită, în exterior, însă, i se cere să fie încadrată într-un cristal roşu.

Astăzi, în structurile CICR activează aproape 100 de milioane de oameni din întreaga lume. Aceştia ajută victimele războaielor şi catastrofelor naturale şi asigură asistenţa medicală în regiuni de criză.

Pilduitor este un proiect al Crucii Roşii din Germania. La Potsdam se află un întreg spital mobil complet utilat, care poate fi transportat în răstimp de numai două zile în zone de criză. A fost transportat, de exemplu, în Haiti, după devastatorul cutremur din 2010.
Asociaţiile de Cruce Roşie se implică în plus pentru respectarea drepturilor omului, caută să obţină acces la deţinuţi şi cultivă dialogul cu responsabilii politici. "Este singura organizaţie din lume, recunoscută nu numai de oameni, ci şi de guverne. De aceea noi putem îndeplini un rol de punte", subliniază Frank Mohrhauer.

CICR a fost onorată şi cu alte Nobeluri pentru Pace, în timpul celor două Războaie Mondiale, în 1917 şi în 1944, precum şi în 1963, când s-au împlinit 100 de ani de la înfiinţare.