1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

IMM Cologne, cu cele mai noi tendinţe în materie de mobilă

Şi în vremuri de criză oamenii investesc în cei "patru pereţi", ceea ce-i bucură pe producătorii de mobilă. Aceştia îşi expun în număr mare noile produse la IMM din Köln, cel mai mare târg de specialitate din lume.

default

Sub motto-ul "Create. Furnish. Live", târgul internaţional de mobilă din Köln reuneşte anul acesta, între 14 şi 20 ianuarie, peste 1.250 de expozanţi din mai mult de 50 de ţări pe o suprafaţă de aprox. 280.000 de metri pătraţi. Cu acelaşi prilej, complexul expoziţional din oraşul renan găzduieşte şi târgul-eveniment LivingKitchen, la care sunt expuse nu doar interioare de bucătărie. Bucătari dintre cei mai renumiţi din Germania gătesc live în faţa publicului. Să nu uităm că trăim într-o vreme în care, deşi se găteşte tot mai puţin, preferându-se produsele gata sau semi-preparate, sau poate tocmai de aceea, emisiunile TV culinare se bucură de un imens succes. Şi tot în mod paradoxal, dacă ne gândim că tot mai puţine persoane folosesc de facto bucătăriile personale, acestea sunt dotate cu mobilă şi aparatură tot mai modernă şi mai scumpă.

Producătorii germani, de pildă, profită de pe urma interesului mare manifestat faţă de mobilierul de bucătărie Made in Germany. Printre cumpărătorii care investesc sume considerabile de bani în faimoasele "German kitchens" se numără înainte de toate cei din China, Rusia şi SUA. Investitori chinezi dotează nu rareori, în întregime, noile blocuri de locuit cu mobilă de bucătărie germană, explică Jan Kurth din partea Asociaţiei producătorilor de mobilă germani, VDM. În timp ce germanii cheltuie pe noile lor bucătării cam între 8.000 şi 10.000 de euro, mai spune Kurth, chinezii sunt dispuşi să plătească şi 40.000 de euro pentru o bucătărie nouă. Nici suma de 100.000 nu-i o raritate. Desigur, pentru cine-şi poate permite...

Internationale Möbelmesse Köln 2012 IMM Rumänien

Standul României la ediţia 2012

Per ansamblu, producătorii de mobilă din Republica Federală sunt mulţumiţi de vânzări, atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă. Peste 30 de miliarde de euro au cheltuit germanii în 2012 pe mobilă - un plus de două procente faţă de anul anterior. Aproape fiecare al doilea produs a fost realizat în Germania. În industria mobilei au fost create anul trecut şi aprox. 1.300 de noi locuri de muncă.

Aşadar, criza nu-i sperie pe cumpărători. Sau, poate-i sperie teama de pierderea stabilităţii monedei euro, aşa cum crede Thomas Grothkopp, preşedintele Asociaţiei federale a producătorilor de mobilă germani, BVDM.

În ce priveşte cererile din afară, acestea au crescut, mai cu seamă cele din China. Reversul medaliei este că tot din China şi în general de pe continentul asiatic au crescut importurile de produse ieftine. Producătorii de mobilă din China au înregistrat creşteri substanţiale la exporturile destinate Germaniei. Nicicând n-au existat pe piaţa germană produse de mobilă aşa de ieftine ca acum, aflăm din partea VDM. Alţi experţi avertizează că lupta pe preţ a devenit din cauza concurenţei asiatice tot mai agresivă.

Germania este principala piaţă de desfacere pentru producătorii români de mobilă. Ca atare, şi la actuala ediţie a IMM Cologne vor participa în jur de 20 de firme româneşti, reunite, în majoritate, la standul naţional.

Revenim cu detalii despre prezenţa românească la Köln şi cele mai noi tendinţe în domeniul mobilei şi decoraţiunilor interioare.