1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

”Imigranţii sărăciei” nu îşi găsesc locul nicăieri

Dialogul politic european pe tema romilor devine tot mai încordat. Rezultatele măsurilor anunţate de guvern întârzie să apară. Romii înşişi denunţă cinismul care ar sta la baza tuturor declaraţiilor ”bine intenţionate”.

”Migraţia sărăciei”, după cum a numit-o ministrul de interne din Germania, a devenit o temă tot mai acută pe măsură ce se apropie momentul 1 ianuarie 2014. Germania, mai discretă până acum, s-a alăturat şi ea celorlalte ţări vestice care au clamat măsuri împotriva imigranţilor care cerşesc sau care parazitează sistemele de ajutoare sociale. Comisia Europeană nici nu vrea să audă de măsuri de restricţionare a liberei circulaţii, dar aşa cum am văzut în cazul reformei Schengen, nu ar fi prima dată când ar face concesii. În orice caz, pe fondul crizei economice, iritarea sporeşte şi indirect se crează şi o presiune politică tot mai mare asupra Bucureştiului.

L-am întrebat, de aceea, pe primul ministru Victor Ponta, dacă guvernul are programe operaţionale pentru a combate migraţia romilor în ţările occidentale sau dacă se mulţumeşte, precum guvernele anterioare, cu simple promisiuni:

”Eu sper să avem o abordare mult mai pragmatică referitoare la integrarea romilor, aici, în România, începând cu sursele alocate, deşi nu e vorba numai de bani, căci mulţi dintre ei s-au cheltuit pe mese rotunde şi conferinţe. Am promovat, pentru prima dată, proiectul pilot din cartierul Ferentari, sub formă de lege. În realitate însă este clar că rezultatele nu pot veni niciodată pe termen scurt, pentru că, dacă nu reuşim cu proiectele prin care încercăm să-i aducem pe copiii din comunităţile de romi la şcoală, toate celelalte proiecte, importante la rîndul lor, se vor dovedi inutile.

Am întrebat, de asemenea, dacă guvernul poate lua în calcul şi mijloace de constrângere împotriva romilor care nu îşi trimit copiii la şcoală:

”Cred că putem vorbi doar de stimulare sau, dacă vreţi, doar de constrângerea pe care o reprezintă stimularea.Vorbesc de tichete de masă, de anumite sume de bani, în general de avantaje materiale pentru a-i convinge pe părinţi să-şi trimită copiii la şcoală. Să-i forţezi nu a avut efect şi nu a reuşit nimeni până acum, din câte ştiu. Dacă aplicăm metode coercitive, cred riscăm să fim acuzaţi de discriminare, ceea ce ar fi nedrept în ce ne priveşte. Haideţi să încercăm cu stimulente, cu avantaje materiale palpabile pentru părinţi atunci când îşi trimit copii la şcoală.” (Victor Ponta, 6 iunie 2013)

Problema rezidă, într-adevăr, în faptul că rezultatele nu pot veni pe termen scurt. Sunt ani mulţi de când România este atenţionată de ţările occidentale, dar se schimbă guvernele şi fiecare echipă nouă arată că cea veche nu a făcut decât să vorbească şi că abia de aici înainte ar trebui să ne aşteptăm la rezultate, care, desigur, că nu pot veni decât pe viitor.

Singurul progres cert este că Guvernul Ponta, spre deosebire de cele anterioare, a admis explicit că integrarea romilor trebuie să se facă în primul rând, aici, în România. Celelalte guverne insistau foarte mult asupra dimensiunii europene, ceea ce a trezit fireşte suspiciunea că în realitate nu au dorit să facă nimic. Dar chiar dacă asistăm la o schimbare de optică, nu este deloc sigur că pe teren se întâmplă cu adevărat ceva. Romii cultivaţi şi conştienţi de gravitatea problemei sunt cu totul sceptici.

Unul dintre reprezentanţii asociaţiilor neguvernamentale dedicate problemei romilor, Valeriu Nicolae, a emis recent un diagnostic descurajant : ”Noi, societatea civilă Roma, suntem o creaţie artificială, un proiect gestionat de câteva organizaţii internaţionale şi donatori. Cele mai multe dintre aceste organizaţii fondatoare au doar vagi idei despre problemele pe care le întâmpină romii şi o expertiză rizibilă în materie de integrarea romilor. Principala lor preocupare nu este să contribuie la integrarea socială a romilor, ci să prevină emigrarea şi stabilirea lor în ţările donatoare, bogate şi puternice din punct de vedere politic. În consecinţă, implicarea noastră în propriile comunităţi e în mare măsură imaginară, la fel ca şi rapoartele depuse de donatori şi efectele finanţării vizând integrarea socială a romilor în comunitate”.(Valeriu Nicolae, activist internaţional în lupta anti-discriminare, Critic Atac, 28 mai 2013)

De aici ar rezulta că tot ce s-a întreprins până acum este egal cu zero şi că totul trebuie luat de la început.