1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Imagini ale groazei – masacrul de la Srebrenica pe bandă magnetică

Curtea penală internaţională de la Haga pentru crime de război în fosta Iugoslavie a difuzat miercuri în cadrul unei interogatoriu o înregistrare video a masacrului din oraşul bosniac Srebrenica din iulie 1995. În opinia acuzatorilor, materialul confirmă faptul că guvernul de la Belgrad a fost implicat în uciderea a peste 7.000 de bosniaci

default

Peste 7.000 de bărbaţi musulmani ai fost ucişi de trupele sârbeşti între 11 şi 19 iulie 1995. După un asediu de câteva luni, la începutul lui iulie 1995, trupele sârbeşti au ocupat oraşul bosniac Srebrenica. Victimele au fost adunate din oraş şi din satele din împrejurimi şi apoi împuşcate. Cadavrele au fost aruncate în gropi comune, fiind ulterior deshumate şi aruncate prin alte părţi pentru a şterge urmele. Toate acestea se ştiu în principal din mărturiile soldaţilor sârbi.

Curtea de la Haga defineşte măcelul asupra civililor lipsiţi de apărare ca genocid. Fostul preşedinte iugoslav Slobodan Miloşevici este judecat la Haga din 2002 printre altele şi pentru crimele comise în Bosnia. Până acum, acesta s-a putut apăra susţinând că nu a avut nimic de a face cu evenimentele de atunci.

Dar acuzarea se află acum în posesia unei înregistrări video care dovedeşte că trupele paramilitare ale serviciilor secrete din Belgrad au participat la execuţiile din Srebrenica. Jeffrey Nice, procurorul de la Haga l-a surprins miercuri cu înregistrarea pe fostul general de poliţie Obrad Stevanovici. Nice a arătat fragmente din banda video care arătau bărbaţi în uniforma sârbească care trag şase civili dintr-o maşină şi-i împuşcă.

Generalul Stevanovici s-a arătat şocat de aceste imagini:

„Pentru că sunt stupefiat trebuie să recunosc că este una din cele mai monstruoase înregistrări pe care le-am văzut vreodată la televizor. Pe viu nu am văzut niciodată ceva asemănător, nici măcar o crimă.”

Dar procurorul nu s-a lăsat impresionat de spăşita mărturie şi a subliniat că Obradovic a fost responsabil pentru trimiterea trupelor paramilitare în Srebrenica.

Militanta sârbă pentru drepturile omului, Nataşa Kandici a declarat postului nostru Deutsche Welle că afirmaţiile fostului general al poliţiei sunt irelevante. Legat de înregistrările date publicităţii, Kandici a subliniat că:

„Înregistrarea nu dovedeşte doar vina criminalilor care pot fi văzuţi în film. Ea dovedeşte în special vina celor care au condus pe atunci serviciile secrete de stat şi poliţia sârbească.”

Banda magnetică cu înregistrarea masacrului a fost găsită în Serbia cu mai bine de o lună în urmă. Procuratura tribunalului extraordinar pentru crime de război din Belgrad a confirmat demararea unei anchete penale privind cele petrecute la Srebrenica. Militanta pentru drepturile omului, Nataşa Kandici afirmă că unii dintre criminalii din înregistrare trăiesc şi astăzi în Serbia, bine protejaţi până acum, pentru că au jefuit în zonele de război şi în beneficiul şefilor poliţiei.

  • Data 03.06.2005
  • Autoare/Autor Filip Slavkovic
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1WH
  • Data 03.06.2005
  • Autoare/Autor Filip Slavkovic
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1WH