1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Imaginea României şi notorietatea demnitarului USL-ist

Cum se face ferfeniţă imaginea unei ţări? Prin ştirile rele pe care le produc mai marii ei.

Mulţi ani n-a ştiut multă lume, în vest, cine anume conduce România. Abia după debarcarea premierului Mihai Răzvan Ungureanu aveau să se schimbe lucrurile în această privinţă.

Comparaţia prestaţiilor nu tocmai democratice ale premierului maghiar Viktor Orban şi ale lui Victor Ponta l-au extras din anonimat pe cel din urmă.

Azi, doar catastrofa prin care trece Ucraina nu în ultimul rând din cauza unor Ianukovici şi Putin îi apără pe liderii USL de pericolul de a fi chiar pe toate buzele, ca urmare a modului extrem de eficient în care, prin mijloace parlamentare, scot România din familia statelor de drept europene.

În mod vădit, demnitarii USL-işti, care s-au luat la întrecere pe ramură ca să demonstreze care mai de care Rusiei şi Chinei comuniste cât de puţin le pasă de părerea vestului şi de principiile democraţiei liberale n-au nici o întrebuinţare pentru experienţa premierului neozeelandez John Key.

Despre cel din urmă ziarul berlinez Die Welt scria recent: „Numele său e nobody”. Fiindcă mai nimeni nu-l ştie pe şeful guvernului din Wellington. Chiar şi preşedintele Obama l-a vexat, în cursul unei conferinţe de presă comune, "pronunţând greşit, în repetate rânduri, numele oaspetelui său neozeelandez”…Anonimitatea insularilor anglo-saxoni din emisfera australă se datorează faptului că Noua Zeelandă nu e sursa vreunor catastrofe. La capitolul corupţie stă mai bine decât toate celelalte ţări din lume. Apoi, "n-are şomaj, nici criminalitate şi ajunge în emisiuni de ştiri doar când regizorul Peter Jackson mai pune de un film cu Hobbits".

Lovituri de imagine bucureştene

În schimb, la Bucureşti, ca-n vara puciului, se înregistrează în serie, de la un timp, zgomotoase deflagraţii. O bombă care a explodat asurzitor a fost adoptarea clandestină, peste noapte, în parlamentul de la Bucureşti, a unor hotărâri echivalând cu legalizarea hoţiei şi a corupţiei la nivel înalt.

Fusese precedată de transmiterea unui colind visceral antisemit la TVR-ul condus de omul PNL, Săftoiu. Fusese urmată de hotărârea liderului PSD, Ponta, de a-şi lega numele durabil de un ex-vicepreşedinte PRM-ist, care ar urma să fie trimis judecător la CCR, deşi ultranaţionalistul Lucian Bolcaş nu s-a disociat nicicând de extremismul antisemit al fostului său şef.

„Oare care va fi soarta legislaţiei care combate rasismul, discriminarea si antisemitismul atunci când ‚judecătorul constituţional' Bolcaş va trebui sa o analizeze şi eventual, să o şi aprobe?” se întreabă, pe bună dreptate, MCA, o organizaţie nonguvernamentală de combatere a antisemitismului. Şi „ce va decide fostul adjunct al domnului Vadim Tudor în procesele de reabilitarea a memoriei criminalilor legionari şi ai celor din regimul Antonescu?”

În fine, ce poziţie ar adopta oare Bolcaş, la CCR, faţă de adoptarea legii privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe, care stă blocată pe masa Guvernului şi a Parlamentului ?

Coincidenţe? Sau sistem?

E oare întâmplător că această lege e blocată? A fost oare o coincidenţă difuzarea colindului antisemit în emisiunea inaugurală a TVR 3, intitulată, poate mai „inspirat” decât se crede, „Apasă pe verde”? A fost oare întâmplătoare aprobarea dată legionarilor de a demonstra şi saluta nazist în centrul capitalei României de ziua naţională? Şi de ce insistă liderul PSD-ist şi USL-ist Ponta asupra numirii unui politician ca Bolcaş în forul judecătoresc suprem al ţării?

De câte mostre de antisemitism, rasism şi şovinism mai e nevoie pentru a se spune că oligarhia securistă procedează şi la Bucureşti precum în Duma de la Moscova, în care Putin n-are jene să se folosească sistematic de un aliat fascist ca Jirinovski?

Reacţii şi contrareacţii

Că bombele bucureştene au explodat asurzitor, prin intermediul presei, şi în urechile diplomaţilor occidentali nu-i de mirare. Aşa cum e normal, ambasadele statelor partenere şi aliate au şi dat alarma în privinţa schimbărilor legislative de natură să transforme România dintr-o democraţie într-un stat feudal şi mafiot.

În reacţie, pentru limitarea pierderilor în materie de imagine a României, firesc era ca diplomaţii, în frunte cu premierul şi ministrul de externe, să-şi asume enormităţile comise. În ordinea firii ar fi fost ca nişte democraţi să regrete erorile antidemocratice şi să le îndrepte cât mai grabnic.

Dar în loc să facă pluta au trecut, retoric, la contraatac. În loc să-şi suflece mânecile şi să se apuce să-şi refacă măcar un pic zdrobita credibilitate, atât Ponta cât şi Corlăţean s-au repezit nu să le mulţumească diplomaţilor străini că au dat alarma întru salvarea statului de drept, ci, vai, să tragă de urechi pe ambasadori şi cancelariile occidentale.

Indispus de alerta iscată chiar şi printre colegii săi de partid socialist european, ca Hannes Swoboda, de punerea pe butuci a DNA şi ANI, de superimunitatea pe care şi-au atribuit-o, pe şest, parlamentarii şi incapabil, probabil, să priceapă ridicolul l-a care se expune, Corlăţean a mai săvârşit una lată. A evitat expressis verbis „ca MAE să comenteze votul Parlamentului'”, deşi ar fi fost natural să se dezică de banditismul feudal ca şi de caracterul clandestin al procedurii lor.

În schimb, deşi nu-l dă afară din casă talentul oratoric, s-a avântat plin de elan să le explice englezilor ce semnificaţie are expresia englezească „civil servant”, şi ce înseamnă „funcţionar public” pe româneşte.

Aferim domn Corlăţean. Acum te ştie şi te aplaudă o lume întreagă, de la Washington şi până-n capitala Belgiei, de la Londra, Haga sau Berlin până la Peking şi Kremlin.