Imaginea României şi adaptarea la modernitate | România | DW | 26.02.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Imaginea României şi adaptarea la modernitate

Naţiunile care ratează adaptarea la modernitate sunt osândite. Ea implică riscanta asumare a libertăţii, prin respectarea principiilor statului de drept şi a drepturilor individuale, inclusiv a libertăţii artistice.

Cădem, spre a parafraza recenta gafă a unui premier, din lacul "autismului" în puţul schizofreniei? Oare ce au în comun scandalurile care ne inundă, ba cu Tudorel şi DNA, ba cu un urs de aur controversat?

Imaginea ţării ar fi fost, chipurile, stricată de şefa DNA, a susţinut recent Tudorel Toader. Ministrul român al justiţiei era silit să ştie că minte de îngheaţă apele. Căci nu e posibil să-i fi scăpat nenumăratele elogii, luări de poziţie encomiastice, ordine, medalii şi distincţii primite de Laura Codruţa Kövesi din partea oficialilor americani şi ai UE.

Totuşi, el a proferat gogonata. Cu plăsmuirea cu pricina şi cu alte scorneli  nu mai puţin umflate a încercat să ”fundamenteze”, cum a ţinut el să se exprime,  propusa revocare a procurorului şef al instituţiei combătând corupţia la nivel înalt. O revocare imposibil de justificat raţional altfel decât ca ofrandă adusă mafiei. Or, a supune cele „20” de prezumtive ”acte şi fapte”, invocate împotriva şefei DNA de Tudorel Toader, unei analize serioase, le demască lesne ca pe tot atâtea păreri, în genere foarte rău susţinute, la temelia cărora se va depista, invariabil, imaginea Laurei Codruţa Kövesi.

E cea proastă, proiectată sistematic, timp de ani, de televiziunile arondate oligarhiei securisto-PSDiste. De câtă credibilitate se mai bucură această naraţiune mafiotă?

Semn că e puternic contestată, mii de oameni din cei care constituie coloana vertebrală intelectuală şi economică a ţării au sfidat, iar, duminică seara, gerul năprasnic şi viscolul. S-au adunat, la 25 februarie, în varii oraşe ale ţării, spre a semnaliza că dezavuează elucubraţiile ministrului justiţiei şi pretenţiile stăpânilor săi de la şefia camerelor parlamentare, precum şi restul propagandei aferente. 

Or, deşi credibilă, deşi unanim împărtăşită de protestatari şi indiscutabil prevalentă în Occident şi în rândul românilor din străinătate, această naraţiune antimafiotă nu e lipsită de contestări inclusiv din zona unui public parţial critic la adresa propagandei postcomuniste şi putiniste.

Ce anume caracterizează aceste contestări? Şi cum se diferenţiază cele două puncte de vedere antagonice dincolo de inadecvarea etică a unuia din ele? O trăsătură definitorie a principalelor discursuri vituperând-o pe şefa DNA e marcanta lipsă de apetenţă a celor care le rostesc pentru un dialog autentic, purtat în baza unei comunicări deschise.

Audiatur altera pars? Ascultarea argumentelor părţii adverse? Gânditul? Depistarea adevărului prin dezbatere, întrebări şi răspunsuri? Empatia pentru cei de altă părere? Nimic din toate acestea nu i-au interesat pe ministrul justiţiei, care, ca şi predecesorul său, s-a raportat arogant la jurnaliştii veniţi să se confrunte cu interminabila sa cuvântare, ori pe aplaudacii regimului Dragnea din studiourile tv.  

Ar fi abuziv ca această lipsă de feedback, acest obstinat refuz al comunicării oneste, al dialogului deschis, să se numească ”autism” politic. Ar silui, în orice caz, limba. I-ar discrimina pe oamenii afectaţi de cumplita dizabilitate? I-ar nedreptăţi. În fond, ei chiar n-au nicio vină că reacţionează aşa cum o fac. Spre deosebire de ei,  politicienii puterii ştiu bine că sfidează şi opoziţia şi bunul simţ.

Dar, în fond, ce anume fac? Alimentează ceea ce poate trece drept o psihoză în masă. Una care, la urma urmei, îi afectează adesea şi pe ei înşişi. În aparenţă, poziţia promotorilor discursului ceauşist care le interzice românilor orice proclamare a adevăratei situaţii din ţară în străinătate e naţionalistă. Consună cu osândirea multiplelor trădări fanariote. De ce să ne ”pârască” şefa DNA la Euronews?  Ori la Înalta Poartă (de la Bruxelles)? Nu e clar că "şifonează" prestigiul ţărişoarei?

Ar trebui să le fie limpede şi minţilor mai simple că atari luări de poziţie (sugerând prostia şi vulnerabilitatea la prostire a terţilor) dezinformează grav. Dar propaganda n-ar fi eficientă dacă n-ar avea la ce se cupla. Desigur, prea puţini români doresc extragerea ţării din UE, propusă de penalul şi iresponsabilul preşedinte al Senatului. Pe care demersul lui TT, o dată respins în baza lipsei de motive pentru revocarea şefei DNA şi a dreptului constituţional al preşedintelui la libertate de conştiinţă, l-ar putea trimite la Cotroceni, în urma unei eventuale suspendări a şefului ales al statului.

Dar, dacă prea puţini favorizează realmente expulzarea României din Europa şi materializarea visului moscovito-dughinist al ralierii regiunii carpato-danubiano-pontice la spaţiul "euroasiatic”, unii o vor. Şi nu sunt, toţi, vânduţi. Sunt destule victime ale unei angoase colective acute, dacă nu şi ale unui delir de persecuţie, hrănit de spaime identitare şi de frica de globalizare, precum şi de ceea ce mulţi, pe drept sau nu, percep drept erodarea valorilor democraţiilor occidentale.

Antidotul cel mai eficient în contra acestor temeri le pare unora a fi refugiul în încremenire bigotă ori în idiosincrazii ultranaţionaliste. Din această zonă doctrinară provin destui dintre cei care, deşi realizează ori intuiesc mobilul şi ticăloşia calomniilor la adresa şefei DNA, refuză s-o apere activ.

Şi tot de acolo se trage intoleranţa altora. A celor care, inadecvaţi la pariurile modernităţii, optează pentru varii forme de evadare din realitate. Mai nou îi jenează premierea, la Berlin, a unui film românesc controversat, despe complexităţile sexualităţii.

De frica şifonării imaginii ţării, unii dintre ei judecă şi recuză pelicula fără s-o fi văzut. O fac, la rigoare, alibi suprem, în baza unei cronici occidentale defavorabile, deşi ar avea mintea să înţeleagă că o astfel de raportare nu e ok, că arta moare fără libertate, că riscăm întoarcerea în evul mediu şi că fenomenul sexual e greu de abordat etic şi estetic în termeni strict creştini. 

E, în fine, sursa celor care, fără să aprobe extremismul, nu-i conced Muzeului Ţăranului Român dreptul unei proiecţii cinematografice atingând, tematic, homosexualitatea. De parcă arta ori discuţia despre anumite tipuri de sexualitate ar putea profana. Şi ca şi cum MTR fi un spaţiu nu atât cultural, cât târnosit, apt a fi pângărit ca o biserică. 

Oare cât ne va mai trebui să pricepem că, dacă progresismul nu e virtutea supremă, nici reacţionarismul tembel nu salvează decisiv imaginea unei naţiuni, ci, dimpotrivă? Că expune sufletul ei colectiv, asediat de globalizare, altui pericol major?

Când vom înţelege că, dacă ratează, eventual din lipsă de curaj, adaptarea la modernitate, refuzând riscanta asumare a libertăţii, prin respectarea principiilor statului de drept şi a drepturilor individuale, inclusiv a libertăţii artistice, naţiunile sunt iremediabil osândite?