1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Iluzia puterii prezidenţiale

E prea puţin important dacă liderul puternic este preşedinte sau prim ministru, important este ca el să aibă mijloacele de a-şi pune programul în aplicare.

Ideea alegerii indirecte a preşedintelui de republică a fost mereu înlăturată prin argumentul popularităţii sistemului actual. „Poporul vrea să-şi aleagă direct preşedintele”, s-a spus de fiecare dată. Au fost realizate şi sondaje de opinie care ar atesta de asemenea cât de ataşat este poporul român de funcţia prezidenţială.

Dar se poate ca totul să stea într-o simplă iluzie. Poporul doreşte, într-adevăr, să aleagă un lider căruia să-i ofere timpul şi mijloacele necesare pentru a-şi duce la îndeplinire programul pentru care a fost votat, dar acest lucru este posibil şi în alt sistem. Am văzut foarte bine că în sistemele parlamentare - aşa cum este Germania -, alegerile au devenit de fapt o competiţie personală între candidaţii la funcţia de prim-ministru. Dezbaterile dintre Angela Merkel şi Peer Steinbrück au fost tratate similar cu dezbaterile din campaniile prezidenţiale americane. Este adevărat că dacă niciunul dintre candidaţi nu obţine majoritatea absolută, puterea sa va fi serios limitată, dar să nu ignorăm nici faptul că preşedintele american ca şef al executivului poate avea uneori Congresul împotriva sa.

Să nu exagerăm însă asemănările. Diferenţele rămân importante. Totuşi să remarcăm că sistemul românesc nu seamănă prea mult cu cel american, unde preşedintele este şeful executivului şi că de fapt, dacă majoritatea politică îi este ostilă, puterea sa tinde către zero. Aşadar poporul se iluzionează atunci când participă la alegerile prezidenţiale. Preşedintele preferat ar putea fi puternic sau ar putea fi cu totul neputincios, după împrejurări. Sistemul constituţional actual nu garantează nimic în această privinţă.

S-ar putea obiecta că preşedintele Traian Băsescu continuă să fie puternic, dar aceasta este o altă discuţie. Faptul că el are pe mai departe pârghii de putere, cum ar fi de pildă Curtea Constituţională unde contează majorităţile de o anumită culoare, este o maladie politică care pretinde o discuţie separată.

În principiu, preşedintele fără majoritate în Parlament este redus la zero. Iată aşadar că poporul este înşelat în aşteptările sale. Este posibil ca uneori să-şi aleagă un preşedinte care nu va avea deloc mijloacele necesare să-şi pună în aplicare programul. Iar dacă preşedintele va avea totuşi putere va fi pentru că de fapt încalcă regulile şi abuzează de pârghii secrete.

Este din nou momentul ca subiectul acesta să fie rediscutat cu mai multă sinceritate. Poporul vrea ca alesul său să-i respecte voinţa, restul este simplă tehnică constituţională. E prea puţin important dacă liderul puternic este preşedinte sau prim ministru, important este ca el să aibă mijloacele de a-şi pune programul în aplicare. Şi iată încă ceva. Dacă liderul în cauză îşi schimbă opiniile şi face exact pe dos decât a promis, aşa cum face acum Victor Ponta, atunci există mijloace de a-l demite prin procedură parlamentară. Dar dacă preşedintele îşi ignoră promisiunile? El nu mai poate fi demis. Am văzut ce dificultăţi şi scandaluri a prilejuit suspendarea preşedintelui. Dacă moţiunea de cenzură e un procedeu incontestabil, suspendarea poate fi privită ca o forţare nelegitimă a procedurilor. Iată aşadar câte avantaje democratice presupune de fapt un sistem parlamentar cu un preşedinte ales indirect.

S-ar putea obiecta că astăzi, în cazul Roşia Montană, o moţiune de cenzură este cu totul improbabilă, dar acest blocaj derivă din chiar consecinţele sistemului politic actual. În cadrul unui sistem parlamentar, campania electorală ar fi tins să polarizeze puternic partidele pe tema cianurilor şi schimbarea de optică a primului ministru nu ar mai fi fost la fel de uşoară.

În ciuda aparenţelor, dezbaterea aceasta este cât se poate de actuală mai ales acum când proiectul modificării Constituţiei a fost amânat. Indiferent de motivele amânării ar fi bine ca răgazul obţinut să fie folosit pentru o reluare şi adâncire a reflecţiei constituţionale. Dacă spiritul public a respins în anii anteriori prezidenţialismul autoritar, atunci ar trebui poate să accepte până la capăt ideea parlamentarismului.