Ilie Sârbu –vizită la Bruxelles, în al doilea mandat | Europa | DW | 21.01.2009
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Ilie Sârbu –vizită la Bruxelles, în al doilea mandat

La Bruxelles, ministrul agriculturii s-a întâlnit cu oficialităţi vechi şi noi. El a avut două întâlniri la Consiliul de Miniştri.

default

Ministrul Agriculturi, Ilie Sârbu

Una privind Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (România este membru deplin), Comisia Europeană exprimându-şi dorinţa să devină parte a organizaţiei (executivul european având în prezent rol de observator).

În al doilea rând, sprijinind Lituania, România doreşte ca fondurile de dezvoltare rurală să fie la nivelul de cel puţin 50%, astfel încât agricultorii români să obţină cât mai multe proiecte.

Referindu-se la prima întâlnire cu responsabilii de la Bruxelles, Ilie Sârbu a declarat:

“De obicei, când se vine prima dată aici se fac tot felul de promisiuni. Am vrut să-i asigur că nu-i aşa, că sunt a doua oară la ministerul agriculturii şi cunosc foarte bine problemele şi încercăm să le rezolvăm în mod profesionist, în primul rând fiindcă am ştiut să construiesc în jurul meu o echipă puternică şi care să facă ce trebuie.”

Ministrul a afirmat că sunt probleme cu agenţiile de plăţi pe SAPARD, dar speră ca, până la sfârşitul acestei luni, să încheie acest raport făcut de Curtea de Conturi şi să-l transmită la Comisia Europeană, pentru reluarea plăţilor.

Amintim că, în 2008, plăţile au fost suspendate din cauza unei deficienţe constatate de Comisia Europeană. La 25 octombrie, Comisia Europeană a solicitat noi informaţii pentru a putea lua o decizie privind reluarea plăţilor SAPARD.

Referindu-se la cota de peşte, ministrul agriculturii a declarat că calcanul a rămas la acelaşi nivel, 50% România – 50% Bulgaria.

Bulgaria a făcut o cerere de augmentare, datorită faptului că are o flotă de pescuit mai mare, dar, deocamdată, Comisia merge şi pentru anul viitor cu aceleaşi cote.