1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ikea închide fabrica din România

Preţul lemnului, care s-a majorat cu 70% în ultimii ani, şi creşterea salariilor, sunt cele două motive principale pentru care Ikea a decis să plece din România.

default

Vestea că Ikea închide fabrica din România nu se potriveşte cu optimismul ce răzbate din statisticile economice oficiale.

Concernului suedez Ikea i-a fost, se pare, imposibil să salveze fabrica de mobilă din Bucovina. În pofida tuturor măsurilor de eficientizare a producţiei, cifra scăzută de afaceri a rămas o constantă imposibil de eludat. Conducerea Ikea identifică scurt şi la obiect motivul principal care a dus la închiderea fabricii: creşterea costurilor. Mai exact, este vorba despre creşterea salariilor şi a preţului lemnului.

Închiderea fabricii de la Siret lasă fără loc de muncă aproximativ 500 de angajaţi. De asemenea, suedezii au precizat că planul construirii unei alte fabrici de mobilă în România, la Gura Humorului, nu mai este realizabil. Viabile par a fi însă investiţiile în Statele Unite, după cum afirmă un oficial de la Ikea.

În anul 1999, salariul mediu din România era de aproximativ 87 de euro, precizează cei de la „die Presse”. Salariul muncitorilor din industria lemnului se situa chiar sub acest nivel. Însă vremurile s-au schimbat. Actualmente, venitul lunar al unui paznic prost plătit se ridică la aproape 300 de euro, ca să nu mai vorbim de Capitală, unde salariu mediu este de 730 de euro.

„Die Presse” comentează revirimentul economic din România

Într-un articol apărut pe site-ul său, cotidianul austriac „Die Presse” nu pare a compătimi prea mult România din cauza închiderii fabricii Ikea de la Siret. Potenţialul economic al României este atât de mare, spun austriecii, încât ponderea investiţiilor străine este net superioară pierderilor cauzate de retragerea unei firme de pe piaţa românească. În sprijinul acestor afirmaţii, cotidianul austriac face trimitere la informaţiile Institutului Naţional de Statistică. Conform INS, nivelul investiţiilor străine directe în România va fi de circa 10 miliarde de euro, cu 3 miliarde mai mult decât în 2007. Efectul acestor investiţii susţinute nu a întârziat să apară. În prima jumătate a anului, România a înregistrat o creştere economică record, de 8,8%. În plină criză economică globală, autorul articolului din „die Presse” întreabă: „Ce se întâmplă în România?”

Ei bine, în prima jumătate a anului în curs, România a înregistrat cea mai mare creştere economică din istorie.”, conchide cotidianul austriac.

La revedere, Ikea. Egger, bine ai venit!

Patru sute de locuri de muncă şi o investiţie de aproape 210 milioane de euro. Acestea sunt, începând cu 12 septembrie 2008, avantajele prezenţei producătorului de plăci din material lemnos Egger la Rădăuţi. Investiţia Egger la Rădăuţi permite firmei austriece să-şi consolideze poziţia pe piaţa din România, respectiv în Europa de Est.

Handelsblatt: „La români disciplina plăţii este scăzută”

Tot despre mediul de afaceri din România vorbeşte şi Handelsblatt, în ediţia sa online, care relevă faptul că România este cea mai deficitară ţară din Europa în ceea ce priveşte disciplina plăţii.

Handelsblatt face trimitere la un sondaj realizat de compania de asigurare Atradius, care a intervievat 1200 de firme. Aproape 50% dintre acestea au confirmat faptul că disciplina plăţilor la firmele româneşti este slabă sau foarte slabă. Pe locul doi se află companiile poloneze, procentul părerilor negative vizavi de acestea fiind însă de doar 27%.

Pe primul loc în ceea ce priveşte disciplina contractuală şi cea a plăţilor se află Austria. Companiile din această ţară se bucură de multă încredere din partea partenerilor de afaceri, 91% dintre aceştia atestând „morala” austriecilor. Studiul efectuat de Atradius poate juca rolul unei busole pentru companiile străine care vor să investească în Europa de Sud-Est.