1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Igor Munteanu: Miza jocului rusesc este o Transnistrie cu „drept de veto” într-o viitoare construcție statală

Ex-ambasadorul Republicii Moldova la Washington, Igor Munteanu, a trasat, într-un interviu cu DW, zece „linii roșii” pentru negocierile în problema transnistreană.

Deutsche Welle: Cum vedeți relațiile Rusiei cu Occidentul și ce impact au ultimele evenimente din Europa asupra scopurilor de politică externă pe care le urmărește Moscova?

Igor Munteanu: Moscova trăiește un anumit moment de glorie stranie, simțindu-se cumva răzbunată de șocurile care au lovit recent Uniunea Europeană. Situându-se de partea scepticilor europeni, Rusia profită din plin de confuzia creată mai nou de rezultatele Brexitului, culminând prin disocierea Marii Britanii de UE după un an extrem de complicat pentru spațiul comunitar, afectat de valuri succesive de refugiați, atacuri teroriste, o creștere economică mediocră și un avans clar în sondaje pentru curentele xenofobe și populiste din interiorul UE. Orice slăbiciune a UE este, ca să folosim o metaforă, un dar ceresc pentru cineva care crede cu tărie în vise ori spiritisme și exact acest lucru se întâmplă cu Moscova, care vede doar ceea ce vrea să vadă. Narativul rusesc se sprijină pe idea că UE este o construcție decadentă, efemeră, aflată pe marginea prăpastiei și că a rămas puțin de tot și europenii vor ceda singuri, realizând că au de pierdut mai mult din sancțiunile impuse Rusiei decât au de câștigat. Folosindu-se de aceste crize ale UE, liderii ruși cred că vor putea rezolva mai ușor ieșirea din regimul de izolare impus de Occident după rezultatele Brexit-ului, folosind în acest scop o vastă rețea de medii electronice și tipărite cu bani de propagandă: „Sputnik”, „Russia Today”, Gongo-uri plantate în diverse capitale europene, mișcări populiste și xenofobe finanțate din bugetul federal al Rusiei, care contribuie la crearea unei false senzații că toți au obligații față de Rusia și numai Rusia nu are nici o obligație față de alții.

Războiul lansat în Ucraina și Siria îi servește Kremlinului pentru a menține un nivel înalt de mobilizare internă contra dușmanilor externi. Rusia refuză categoric ideea restituirii teritoriilor anexate în 2008 de la Georgia, în 2014 de la Ucraina, menținând un control total și asupra enclavei separatiste cu centrul la Tiraspol. Sancțiunile impuse în 2014 au însângerat economia Rusiei și puterea de cumpărare a cetățenilor săi, însă nu și ambițiile elitelor sale politice și militariste de a obține controlul asupra unor vaste spații de proximitate, care i-ar servi ideologic la restabilirea prestigiului global și contental. Economia Rusiei se prăbușește vijelios ca urmare a sancțiunilor impuse de UE și SUA, lucru confirmat și de fostul Ministru al Finanțelor Alexei Kudrin, care afirma recent că Rusia nu mai are bani în Fondul de Stabilizare, în care se țineau în 2008 aproximativ 160 mlrd $.

DW: Ce vrea Kremlinul cu această vizită a vicepremierului Rogozin în Republica Moldova? Ce e cu această foaie de parcurs despre care a vorbit Rogozin la Chișinău? În general, sesizăm o disponibilitate cumva ciudată a Rusiei de a-și reface relațiile cu Moldova. De ce ar face asta după ce a împroșcat țara cu embargouri ani la rând?

Pe fundalul vizitei Secretarului de Stat J. Kerry la Tbilisi și Kiev, vizita lui Rogozin la Chișinău poate fi interpretată ca o replică, mesajul căreia nu ar trebui să ne scape. Faptul că J. Kerry evită Chișinăul în această călătorie, îi oferă oficialului rus oportunitatea de a marca un teren politic în care nu s-au potolit pe deplin turbulențele legate de fraudele bancare din anii 2014-2015, aplicarea Acordului de Asociere este întârziată de lipsa de eficiență a puterii executive, puternic contestată de opoziție, dar și de oamenii simpli, care nu înțeleg de ce anumite partide ascund relațiile de complicitate cu grupuri criminale, infiltrate în sânul unor bănci și instituții de stat. Asistăm astfel la o resurecție paradoxală a influenței ruse în Republica Moldova. Dacă Rusia nu a putut împiedica semnarea Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană, cum a reușit în cazul Armeniei și Ucrainei, atunci, în 2016, legitmitatea știrbită a puterii politice îi servește ca o furtună perfectă pentru a-și lua revanșa, capitalizând pe seama nemulțumirilor legitime ale populației, instabilității în economie și lipsei de proiect național.

Mânuind cu iscusință arta manipulării și diversiunii, oficialii ruși se arată dispuși să analizeze cererea Guvernului de la Chișinău de a relua exporturile pe piața rusă, dar numai dacă acesta va suspenda blocarea regiunii separatiste, înțelegând prin ”blocare” dreptul enclavei de a funcționa efectiv ca un stat pe deplin independent, clientelar, ancorat bugetului și spațiului juridic al Federației Ruse, după modelul Kaliningradului. Acceptarea unui asemenea ”troc” ar servi drept colac de salvare pentru Tiraspol, în cel mai dificil moment al crizei sale regionale, iar pentru Moscova, cererea Chișinăului îi servește ca un adevărat ”cui al lui Pepelea” pentru a reveni din nou prin mijloace de control și comandă, în ciuda retoricii pro-europene pe care partidele aflate la guvernare le mai enunță cu anumite ocazii. Acceptând vaga promisiune de a oferi în următoarele 4 luni acces pe piața sa pentru producătorii agricoli din Republica Moldova, Rusia va putea cere Chișinăului să condiționeze renegocierea Acordului de Asociere cu UE, pe fundalul unor zeci și sute de acorduri economice semnate anterior în cadrul CSI și care ar avea prioritate în ochii Kremlinului față de obligațiile de asociere.

Republica Moldova ar putea ușor luneca într-un nou cerc vicios ale cărui reguli ar fi scrise de Moscova pentru a diminua rolul UE, servind elitelor tranzacționiste de la Chișinău drept pretext în folosul unei noi schimbări de agendă politică, situație în care principalul câștigător ar fi din nou Tiraspolul, principalul beneficiar al recentei vizite a vicepremierului rus Rogozin. Ademenind Guvernul de la Chișinău cu o „Foaie de parcurs”, care nu se știe dacă și când ar putea fi aplicată, menționându-se luna octombrie, ca termen în care s-ar putea reuni din nou Comisia bilaterală ruso-moldovenească și la care Rogozin deja a anunțat că-i așteaptă și pe transnistreni, fără a preciza însă în ce calitate, dar cred că ne putem da seama deja. Accesul la piața Rusiei ar fi ca o gură de oxigen pentru producători, dar aici trebuie să fim atenți cu ce preț sunt rușii gata să-și ridice regimul de embargo… Să nu ne înșelăm! Piața de desfacere a Republicii Moldova este UE, comerțul cu Rusia fiind ceva mai mult de 10%, nișele de piață fiind ocupate deja de alții, iar costurile de intrare sunt prohibitive și economic, dar și politic. Dacă citim cu atenție ce-a spus Rogozin la Tiraspol și Chișinău, atunci este clar mesajul său: Rusia a avetizat Republica Moldova să nu semneze Acordul de Asociere cu UE, iar de embargo Rusia nu este responsabilă. Piața rusă este deschisă numai celor loiali, iar cei loiali sunt doar cei care împărtășesc și promovează interesele Rusiei în Moldova. Gravitatea acestui mesaj ține de faptul că oricât nu s-ar opinti anumiți oficiali să transmită semnalul că prin negocieri ar putea readuce producătorul moldovean pe piața rusă, Moscova se comportă ca o nevastă înșelată. Ea nu vrea nimic mai puțin decât renunțarea la Acordul de Liber Schimb Comprehensiv cu UE, iar țâdula pe care el o numește inadvertent ”Foaie de parcurs”, nu poate face imposibilul, nu poate îmbrăca în straie comerciale o pretenție cu caracter exclusiv politic. Efectele sunt clare pentru mine. Rusia va continua să se folosească de acest document, zăvorât de altfel pentru public, ca de un ”cui al lui Pepelea”, folosindu-se de el pentru a propti, de oricâte ori are nevoie clientela sa de la Tiraspol. Rusia va continua să sfideze regulile generale ale OMC, care obligă statele-membre să se abțină de la aplicarea oricăror bariere care nu servesc comerțului liber și tot Rusia va continua să muncească la fărâmițarea și scindarea teritorială a Republicii Moldova prin grupuri secesioniste care-i servesc intereselor geopolitice cu scopul de a deturna deplin inițiativa UE în Republica Moldova și a aliena populația de ideile europene.

Nu mă miră cinismul lui Rogozin, cât mă surprind acțiunile puerile ale Guvernului de la Chișinău care a ales cel mai prost moment pentru a avea așa musafiri - într-o zi de doliu național pentru cei deportați (6 iulie), în ajunul unui summit NATO crucial unde se vor pune de acord acțiuni de solidaritate colectivă contra unei Rusii agresoare și în ajunul unei delegații extrem de circumspecte din partea FMI care ar dori să vadă concentrare și perseverență la rezolvarea problemelor și mai puține acrobaţii politice care crează confuzie și chiar iritare.

DW: Pe de altă parte, în timp ce Rogozin declara la Tiraspol că militarii ruși „vor rămâne încă mult timp în Transnistria”, Adunarea Parlamentară a OSCE a cerut retragerea trupelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova și transformarea mecanismului actual de menținere a păcii în stânga Nistrului într-o misiune civilă sub egida OSCE, iar în discursul său de Tbilisi, şeful diplomaţiei germane şi preşedinte în exerciţiu al OSCE, Frank-Walter Steinmeier, a deplâns faptul că „legăturile personale și economice ale regiunii transnistrene cu Moldova sunt rupte și dezvoltarea unei întregi regiuni este blocată”. Avem un mănunchi de elemente din care nu mai înțelegem nimic…

Mulți dintre noi s-au obişnuit cu ideea că acest oficial rus se îmbată cu propriile mesaje care au de obicei scopul inflamării gratuite a spiritelor și niciodată pentru a ajuta cu ceva. Nu-mi amintesc să fi existat vreo dată ocazia în care acest oficial rus să fi rezolvat ceva în favoarea relațiilor bilaterale cu Republica Moldova. În primul rând pentru că însăși titlul pe care și-l arondează acest personaj este pretențios, incorect și obraznic. Nu înțeleg de ce nici un lider politic din Republica Moldova nu a contestat eticheta cu care acesta se prezintă pest tot,”reprezentant al președintelui Rusiei pentru Transnistria”, pentru că aceasta insultă statul Republica Moldova. Un șef de stat străin nu poate numi ”reprezentanți” pentru regiuni care aparțin altor state decât atunci când își trimite guvernatorii săi în colonii. Or, dacă admitem că Moscova își supraveghează teritoriile dinafara frontierelor sale prin guvernatori numiți în acest fel, ar trebui atunci să le numim drept ”teritorii ocupate” și astfel să adoptăm o politică care să fie adecvată acestei ocupații străine și militarizări permanente a unei regiuni a Republicii Moldova, ori să cerem o ”decolonizare” pe măsura declarațiilor acestui personaj exotic. Și în această vizită la Tiraspol, Rogozin a deplâns așa-zisa ”blocadă a Transnistriei”, repetându-și gluma sinistră cu ”tancurile rusești care nu au nevoie de viză”, calificând drept ”stupide” deciziile Republicii Moldova de a semna asocierea cu UE și asta chiar înainte de întrevederea protocolară cu premierul Pavel Filip la Chișinău.

Nu cred că discuțiile despre reluarea exporturilor în Rusia conduc spre ceva pozitiv și undeva. Vizita lui Rogozin este mai degrabă de a fenta UE, atribuindu-și rolul de ”arbitru auto-invitat” în ajunul alegerilor prezidențiale (din Moldova) pe care Moscova își dorește foarte mult să le câștige, folosindu-se de clientela sa politică locală și de totala derută ideologică de pe scena politică a Republicii Moldova, cu partide de stânga sprijinite de oligarhi și rețele tenebre de business și cu partide de dreapta cu idei sumare despre business și extrem de dezbinate. Adeseori, suntem tentați să dăm vina pe circumstanțe, pe lipsa de experiență a unor decidenți juvenili, pe situația grea din economie sau pe nevoia mare de a scoate de sub blocajul comercial agricultura țării, dar nu observăm că unii decidenți sunt pur și simplu străini de moralitate și de caracter. Este total nepotrivit să te joci de-a ”deschiderea pieței” cu un stat agresor în condițiile în care vecinul nostru, Ucraina, luptă pe toată lungimea de front a Donbasului cu gherila, dar și cu unități înarmate până în dinți de Rusia. Pentru Rusia, Transnistria a însemnat mereu doar un instrument de a bloca procesul de integrare a Republicii Moldova în spațiul european, având în subsidiar proiectul (mult exagerat de Kremlin) unificării cu România după modelul est-german.

Pe plan intern, însă, Moscova a exploatat controlul deținut asupra unor resurse strategice: electricitatea și gazele naturale, coridoarele de transport și simbolismul relației cu imaginarul colectiv (Rusia) pentru a-și selecta la Chișinău elite loiale, vulnerabile și ușor de controlat. Pe de altă parte, Transnistria nu a fost și, posibil, nu are nici o șansă să fie recunoscută ca stat, nici măcar de Rusia. Ținut la distanță, proiectul statului ”independent transnistrean” este tot atât de departe de scopurile pe care și le stabilește public ca și coloniile sovietice de planeta Marte sau ca și momentul în care gigantul Apple ar fi bătut măr pe piețele internaționale de către produsele IT ale inginerilor ruși. Miza jocului purtat de ruși este, fără îndoială, controlul agendei în Republica Moldova, recrutarea Transnistriei cu statut de ”jucător de drept de veto” într-o viitoare construcție de stat, diferită de ordinea constituțională existentă. Este clar că suntem în ajunul unor importante mișcări pe tabla de șah a conflictului transnistrean. Din acest simplu motiv, decidenții moldoveni au nevoie, ca de oxigen, de o cunoaștere exemplară a liniilor roșii intangibile de care se vor ghida la negocieri și fără de care diverși binefăcători străini sau idioți utili locali ar putea fura mingea din centrul terenului.

DW: Se apropie reuniunea în formatul 5+2 de la Bavaria, iar în spațiul public au fost trase semnale de alarmă despre anumite cedări pe care ar fi somat să le facă Chișinăul. Cum ar trebui să procedeze negociatorii moldoveni?

Cred că decidenții de la Chișinău trebuie să fie foarte vigilenți. Există semnale care denotă o schimbare radicală a poziției participanților în acest format tradițional ”5+2”, care deja schimbă anumite principii și priorități, ceea ce ar putea juca și împotriva principiilor consacrate de Constituția Republicii Moldova, aducând mai degrabă cu o posibilă capitulare nedeclarată a Moldovei în raport cu Rusia, actorul care continuă să joace un rol disproporționat în raport cu alți mediatori și observatori în materie de securitate, forțe de pacificare, influență asupra agendei separatiștilor transnistreni. Este extrem de important ca Guvernul de la Chişinău să poată formula și apăra o poziție clară și principială în cadrul viitoarelor negocieri, care să atragă un consens național asupra liniilor roșii intangibile ale Republicii Moldova în procesul de reglementare.

Cu statut de ”linii roșii” ar putea servi următoarele elemente:

(1) Statutul. Republica Moldova nu va recunoaște niciodată statalitatea Transnistriei în formatul ”5+2” și nici în afara acestuia. Orice concesii care depășesc limitele unei autonomii teritoriale vor fi respinse ori suspendate.

(2) Direcția discuțiilor. Orice discuții și negocieri purtate între Chișinău și Tiraspol trebuie să urmărească doar reintegrarea acestei regiuni în componența Republicii Moldova suverane.

(3) Demilitarizarea deplină a regiunii. Forțele militare străine aflate pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul autorităților centrale sunt ilegale; prezența lor contravine Constituției și neutralității declarate unilateral de Republica Moldova.

(4) Dialogul ”1+1”: Nerecunoscând Transnistria ca stat, Republica Moldova nu va recunoaște legalitatea actelor emise de această administrație. Negociatorii vor purta discuții doar cu acei reprezentanți ai regimului transnistreni care nu au comis crime, nu au persecutat cetățeni ai Republicii Moldova și care nu promovază scopuri contrare Constituției ţării. Cei care se fac vinovați de uzurparea puterii de stat în regiunea transnistreană prin acțiuni represive înregistrate, cei care comit infracțiuni contra cetățenilor Republicii Moldova vor fi investigați și judecați conform legislației Republicii Moldova.

(5) Negocierile ”5+2”: Mediatorii și observatorii trebuie să țină seama de interesele Republicii Moldova în reglementarea acestui conflict escaladat de prezența militară străină ilegală pe teritoriul Republicii Moldova. Concesiile unilaterale nu servesc intereselor naționale. Orice concesii unilaterale cerute din partea Moldovei, care nu urmăresc scopul reintegrării politice sunt neavenite. Republica Moldova tratează liderii administrației separatiste de la Tiraspol ca pe nişte persoane care încalcă legislația ţării și care se fac vinovate de uzurparea puterii în stat.

(6) Convențiile internaționale privind drepturile și libertățile omului au prioritate. Respectarea drepturilor omului, libertățile civile și politice la care RM este parte, trebuie să prevaleze față de orice alte discuții secundare, ridicate în mod regulat de Tiraspol, având dreptul de a monitoriza liber și fără îngrădiri.

(7) Liberalizarea politică a regiunii este vitală. Asigurarea dreptului la libera asociere, la libertatea de expresie și la tratament egal și nediscriminatoriu pentru cetățenii Republicii Moldova, care locuiesc în regiune și suspendarea neîntârziată a legilor locale care tratează societatea civilă drept ”agenți străini” pe care-i vânează ca pe niște dușmani ai poporului.

(8) Garanțiile. Republica Moldova trebuie să respingă categoric orice fel de garanții unilaterale propuse în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, servind unor actori externi drept pretext și instrument de intervenție și capturare a statului în condiții de complicitate sau indiferență din partea unor organizații internaționale.

(9) Accesul la comerțul internațional este un privilegiu, nu un drept natural. Libertățile economice și accesul la piețele internaționale trebuie să fie condiționate de respectul față de legislația și ordinea de drept a Republicii Moldova. Lipsa de respect poate condiționa suspendarea beneficiului oferit. Scopul Republicii Moldova este de a constitui un spațiu economic, vamal, monetar și fiscal unic pe întregul său teritoriu suveran, care include și regiunea transnistreană, fără a prelungi regimul neviabil al sistemelor curente separate sau al preferințelor speciale.

(10) Statutul special. Statutul special al regiunii transnistrene trebuie să fie aprobat prin lege organică de către Parlamentul Republicii Moldova, care să poată fi anulat numai printr-un referendum național validat de Curtea Constituțională a Republicii Moldova, organizat pe întreg teritoriul ţării. Orice statut de autonomie pentru Transnistria nu poate submina sau pune la îndoială suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

DW: Ministrul moldovean al Apărării, Anatol Șalaru, participă la summit-ul NATO de la Varșovia. Cum să înțelegem invitarea Moldovei la această reuniune importantă?

Participarea Republicii Moldova la summitul NATO e salutabilă și utilă. Personal, cred că la summit ar fi putut participa și președintele Republicii Moldova, nu doar ministrul Apărării, în virtutea unei prezențe a Alianței Nord-Atlantice mult mai active pe întregul său flanc estic și a cererii tot mai mari de consolidare a stabilității și securității statelor mici în fața unui agresor extern care nu pare să se limiteze la mijloace convenționale de război, ci să exploateze tactici hibride de purtare a războiului, tehnici de subminare a securității naționale pe sectoare critice. Este de așteptat ca Declarația finală să conțină mențiuni concrete cu privire la modalități de aprofundare a cooperării NATO cu partenerii săi estici, despre care vom putea ști abia după desfășurarea acestui eveniment. Este de așteptat ca acest summit să contribuie la dezvoltarea unor răspunsuri de securitate cerute de regiunile vulnerabile ale Alianței (regiunea Mării Baltice, Europa Centrală și Europa Orientală).

Republica Moldova are nevoie de o umbrelă solidă de securitate, care poate fi dezvoltată în cadrul parteneriatului special individual (IPAP) sau în direcția aderării la NATO, dar asta depinde și de politica ușilor deschise ale Alianței și a fermității clasei politice din Republica Moldova de a urma acest curs.