1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Ierarhii discutabile

Tentaţia de a stabili o ierarhie a valorilor literare se datorează şi unei derute în faţa diversităţii ofertelor.. Revista FOCUS s-a încumetat să-i desemneze pe cei mai buni 50 de scriitori de limbă germană.

abc ausbildung bibliothek bildung buch business businessmann bücherstapel gehirn hausaufgaben kleinkind kreide lektüre lernen lesen literatur schreiben schrift schule schulkind schultafel schulzeugnis student tafel universität wissen zeitung Land Deutschland

În ierarhizarea unor valori necuantificabile - în cazul dat estetice, literare - criteriile opţiunii rămîn vulnerabile, putînd la rîndul lor răni orgolii, spulbera iluzii, alimenta ambiţii… Se ştie prea bine cît sînge rău a produs unor scriitori români,cîte controverse a iscat lista primilor o sută dintre cei mai buni, sau istoria subiectivă a literaturii, întocmită de Nicolae Manolescu. Se ştie şi cîte invidii pot naşte inofensivele premii literare.

Cu toate acestea, nevoia de repere primează, mai totdeauna şi mai peste tot.

Revista săptămînală FOCUS, cu sprijinul Institutului münchenez Inquire Media, şi-a propus să afle cine dă tonul în proza germană,cine se bucură de succes la marele public, cine este răsfăţatul presei scrise şi al televiziunii, cine are cel mai impresionant palmares literar. Panoramarea cîmpului literaturii de limbă germană a cuprins perioada 2002-2010.

Ceea ce la prima vedere pare o surpriză - se adevereşte a fi în optica cunoscătorilor - pur şi simplu previzibil. De pildă, devansarea, în topul preferinţelor marelui public, a unor monştri sacri, precum Günter Grass, Siegfried Lenz, Christa Wolf, Botho Strauss, de către scriitori care ar putea trece drept minori, dar ale căror romane sunt citite pe nerăsuflate de tineri sau vîrstnici. Chiar mai tinerele talente, proaspete deţinătoare de premii literare: Arno Geiger, Uwe Tellkamp, Julia Franck, s-au plasat în topul anumitor preferinţe, înaintea venerabililor lor confraţi de breaslă.

O altă ciudăţenie face ca tocmai scriitoarele să fie mai puţin prizate, deşi femeile sunt cele mai mari consumatoare de beletristică.

Nu mai puţin interesant este ce cred autorii despre vizibilitatea lor mediatică, autoritatea lor morală, competenţa estetică şi angajamentul politic.

Günter Grass este conştient de poziţia sa privilegiată, ca formator de opinie şi director de conştiinţă. Mult mai tînărul, dar foarte talentatul Daniel Kehlmann în schimb, consideră că scriitorii sunt îndrituiţi să se exprime, fără a face însă un ritual din angajarea lor în treburile cetăţii. Din nou Günter Grass explică angajamentul politic al membrilor generaţiei sale prin prisma biografiei proprii. Confruntarea cu ororile dictaturii naziste este, în viziunea autorului „Tobei de tinichea”, un proces practic neîncheiat pînă azi.

Intrebat dacă tinerii autori nu sunt cumva a-politici, laureatul Nobelului pentru Literatură nu s-a putut exprima tranşant, dar a constatat că unii acordă o excesivă atenţie criticilor de întîmpinare.

Că Herta Müller, căreia în 2009 i-a fost decernat Nobelul pentru Literatură, trece drept conştiinţa politică a naţiunii - după cum rezultă şi din prezentarea rezultatelor studiului întocmit de amintita revistă, nu necesită explicaţii suplimentare pentru cei care-i cunosc opera şi intervenţiile publice.

Scriitoarea originară din România este totuşi surprinsă de popularitatea de care are parte şi la mai bine de un an şi jumătate de la atribuirea premiului Nobel, dar şi de succesul romanului „Leagănul respiraţiei”. Nu se aştepta ca tema deportării să sensibilizeze un număr atît de mare de cititori.

Întrebată dacă în Germania experienţa celui de-al Treilea Reich a sporit sensibilitatea faţă de nedreptăţile regimurilor totalitare, Herta Müller este de părere că această sensibilitate ar trebui să fie încă mai mare.

Referindu-se la pregătirea unui memorial al refugiaţilor şi prigoniţilor de la finele celui de-al doilea război mondial, se miră că mai nimeni nu se gîndeşte şi la nenumăraţii scriitori, artişti, pictori, muzicieni care au fost nevoiţi să ia calea exilului şi a pribegiei imediat după venirea la putere a naţional-socialiştilor.

"Germania duce lipsa unui memorial al exilului", a afirmat Herta Müller, menţionînd că nici ea nu s-ar afla acum în Republica Federală, dacă dictatura din România nu ar fi alungat-o.

De alfel, Herta Müller a adresat cancelarei Angela Merkel o scrisoare, publicată şi în paginile cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG. Îi semnalează şefei guvernului german că, deşi există nenumărate şi diverse ramificaţii ale cercetării şi studierii exilului, care evidenţiază experienţele eterogene ale acestui fenomen, ca parte componentă a istoriei germane, nu există un loc în care să se onoreze pe măsură experienţele primului exil, ale primei prigoane - cea declanşată de nazişti.

Un astfel de memorial ar putea stabili conexiunile cu experienţele postbelice ale exilului, făcute de intelectualii şi artiştii alungaţi din RDG,din celelalte ţări foste comuniste cu care Herta Müller se simte solidară.

Concretizînd sugestia instituirii unui memorial al exilului, ca topos în care biografiile celor care au făcut această experienţă să poată fi narate, scriitoarea dă drept exemplu cazul lui Ruth Jacoby, pînă nu demult ambasadoarea Suediei în Germania. Ea a dat citire, la Stockholm, aşa numitei Tischrede, în engleză, cu ocazia banchetului prilejuit de decernarea Premiului Nobel.

Tatăl fostei ambasadoare fusese avocat al sindicatului feroviarilor la Berlin. Travestit în mecanic de locomotivă a putut să se refugieze în ultima clipă în Suedia, de unde a ajuns în Indonezia, la Roma, la New-York. Dar niciodată înapoi, la Berlin.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Petre M. Iancu