1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Identitate Europeană? Sau: Ce au în comun Irlanda şi Turcia?

Gânduri de la periferie

default

Ce este Europa? Ce înseamnă a fi european?
În căutarea unui răspuns la prima întrebare, scriitorul irlandez constată dificultatea definirii aşa-zisei civilizaţii europene. ”Experienţele noastre culturale sunt prea diferite”, spune el, căci mişcările fundamentale care au constituit civilizaţia europeană au fost, în fapt, mereu izolate geografic şi temporal: Renaşterea a avut loc mai întâi în Italia; Reforma a prins doar pe alocuri, mai cu seamă în nordul continentului; iar inchiziţia a fost un fenomen spaniol prin excelenţă. Iluminismul a influenţat masiv viaţa publică şi particulară, dar numai în câteva regiuni europene. Revoluţia industrială nu s-a extins, nici ea, auspra întregului continent. Unele state europene şi-au exploatat la sânge coloniile, în timp ce altele s-au lăsat influenţate de cultura propriilor colonii. Cât despre naţionalism, fascism şi comunism, aceste experienţe istorice au fost influenţate de specificul fiecărei ţări şi s-au manifestat, ca atare, diferit.

”Nu există un inventar al valorilor europene; nu există o identitate comună europeană. Nu pot vorbi despre viitorul Europei deoarece nu ştiu ce este Europa. La fel de puţin pot vorbi despre trecutul ei, căci acesta este cât se poate de eterogen şi multe aspecte ale sale se sustrag puterii mele de înţelegere”, mărturiseşte autorul.

”M-am născut în Republica Irlanda în 1955 şi aveam, prin urmare, 18 ani când Irlanda a aderat la Comunitatea Europeană (CE)” îşi aminteşte Colin Tóibín. În cei zece-doisprezece ani de dinaintea aderării, Irlanda trebuie să le fi lăsat vizitatorilor străini din ţările dezvoltate ale Comunităţii Europene impresia unei regiuni înapoiate.

Şcolile erau sub conducerea bisericii şi percepeau taxe de şcolarizare. Manualele erau cenzurate draconic iar la momentul aderării, constituţia prevedea încă pedeapsa capitală pentru infracţiunile grave. Nu exista divorţul iar mijloacele de contracepţie, precum şi avorturile, erau interzise. Femeile nu aveau dreptul la funcţia de juraţi iar relaţiile homosexuale erau condamnate. Irlanda era o ţară agrară, catolică şi conservatoare, represivă şi cu o infrastructură foarte rudimentară. Iar Constituţia ei trăda o atitudine agresivă faţă de o parte a teritoriului celei mai apropiate ţări vecine, declarând contrar prevederilor dreptului internaţional întreaga insulă irlandeză drept teritoriu de stat al Republicii Irlanda, incluzând, aşadar, Irlanda de Nord.
Spiritul vremii a determinat înceata liberalizare a Irlandei, continuă autorul, dar nu în aceeaşi măsură în care s făcut-o statutul de membru al Uniunii Europene.

Un exemplu menţionat în sprijinul acestei afirmaţii este emanciparea femeii. În 1973, anul aderării, salariatele în serviciul public, mai prost plătite ca bărbaţii, erau, pe deaspura, constrânse să-şi dea demisia în urma căsătoriei. Bruxelles-ul a somat atunci Guvernului irlandez să schimbe legislaţia. În ciuda liberalismului său, cabinetul irlandez, cel mai progresist pe care-l avusese Irlanda vreodată, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a nu comite această schimbare, sub pretextul dificultăţilor financiare. Instituţiile europene de la Bruxelles au insistat şi, în cele din urmă, schimbarea s-a produs. Astfel a început să prindă rădăcini, în sfârşit, ideea dreptăţii sociale.

”Nu cred însă că această influenţă benefică”, spune în mod neaşteptat autorul, ”a dus la sporirea ‚conştiinţei europene’ nici măcar în cazul celor mai liberali dintre irlandezi. Această instituţie numită Comunitatea Europeană”, continuă el, ”s-a dovedit utilă intereselor noastre, motiv pentru care se bucură de o simpatie temperată şi, într-o oarecare măsură, de loialitate în rândul irlandezilor. Dar dacă UE nu ne va mai sprijini într-o bună zi interesele, această atitudine s-ar putea schimba cu uşurinţă.”

În timpul ultimelor luni au avut loc şi în Irlanda, ca şi în întreaga UE, dezbateri aprige cu privire la extinderea Uniunii, mai ales în ceea ce priveşte aderarea Turciei. Argumentele contra fiind: nivelul subdezvoltat al ţării; cele peste 70 de milioane de locuitori, disponibilitatea populaţiei active de a emigra, încălcarea repetată a drepturilor omului, faptul că cea mai mare parte a teritoriului său nici măcar nu se află în Europa, vecinii săi periculoşi, democraţia instabilă, relaţiile sale precare cu Ciprul şi Grecia.

Câteva dintre aceste argumente ar fi putut fi invocate în anul 1973 la fel de bine împotriva aderării Republicii Irlanda, este de părere autorul, de vreme ce şi ea era subdezvoltată. Şi ea avea o relaţie precară cu ţara vecină cea mai apropiată. Şi aici muncitorii emigrau masiv în Marea Britanie sau în SUA, cu fiecare nouă recesiune. Şi ea practica, în cele din urmă, o cultură politică destul de străină de idealurile raţionalismului iluminismului.

Argumentul forte adus împotriva Turciei este însă următorul: Turcia nu este o ţară creştină.

Nu cumva creştinismul, se întreabă autorul, ne-a furnizat, pe lângă splendidele biserici romane şi gotice în egală măsură şi cruzimea inchiziţiei, ororile colonizării şi – în secolul trecut – suportul ideologic pentru decimarea populaţiei iudaice din Europa? Ce atrocităţi comparabile a comis islamul de-a lungul istoriei?
”Creştinismul”, este, asemenea ”Europei”, un cuvânt cu o semnificaţie vagă şi, în parte, contradictorie. Nimeni nu ştie exact unde începe şi unde se sfârşeşte el, şi către ce viitor tind confesiunile catolică, protestantă şi ortodoxă care-şi mai dispută şi astăzi dreptul la supremaţie.

Cine încearcă să întrevadă în creştinism factorul decisiv al identităţii noastre politice, consideră scriitorul, trece cu vederea rolul gânditorilor şi literaţilor europeni musulmani, evrei sau atei în formarea acestei identităţi europene şi ignoră, în acelaşi timp, marea masă a celor ce lucrează şi trăiesc în Europa fără să aparţină religiei creştine sau culturii occidentale. În ultimii treizeci de ani, subliniază Tóibín, UE s-a transformat într-o măreaţă instituţie laică şi laicizantă, care nu poate respinge în consecinţă cererea de aderarea aTurciei din motive religioase.

Revenind, în încheierea articolului său circular asupra întrebării ”Ce este Europa?”, autorul conchide că acest concept reprezintă în fapt un conglomerat de interese, care şi-a găsit expresia organizatorică în UE. Astfel, civilizaţia continentală nu poate fi ameninţată, de vreme ce nu există una specifică. De aceea, ori de câte ori s-a încercat în trecut definirea strictă a originilor respectiv culturale sau religioase europene, rezultatul a fost dezamăgitor şi efectele lui – tragice.

  • Data 07.12.2004
  • Autoare/Autor Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1aE
  • Data 07.12.2004
  • Autoare/Autor Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1aE