1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ideile greşite fac o mare carieră

Evoluţiile politice din România continuă să uimească şi, până când nu se stabilizează din punct de vedere instituţional, continuă să producă explicaţii dintre cele mai extravagante.

default

Victor Ponta

Ideile greşite fac mult rău, căci ele persistă şi se insinuează recurent ca explicaţie pentru fenomenele surprinzătoare. De exemplu cum se face că USL a câştigat atât de multe voturi? Pentru cine recurge în pripă la precedente istorice, o explicaţie ar fi emergenţa unei mişcări totalitare.

În presa de limba germană de pildă, a apărut comparaţia cu partidul condus de Hitler (NSDAP), care ar fi venit la rândul său la putere prin alegeri libere.

În realitate - şi lucrurile acestea sunt uşor de verificat - Partidul Naţional Socialist nu câştigase la alegerile din 1932 o majoritate absolută. Dimpotrivă, acele alegeri au reprezentat o dezamăgire pentru naţional socialiştii care pierduseră voturi în favoarea dreptei moderate. În 1932 NSDP a câştigat 196 de mandate, (în descreştere cu 31 de mandate) social democraţii 121 de mandate şi comuniştii, aflaţi în permanentă ascensiune, 100 de mandate, cu 11 mai multe decât în legislatura anterioară. În Berlin, cel puţin, comuniştii îi întrecuseră cu mult pe social-democraţi, prefigurând o răsturnare a raporturilor în cadrul stângii.

În orice caz, Hitler nu a câştigat niciodată majoritatea absolută prin alegeri, el venind la putere un an mai târziu în 1933 în cadrul unei alianţe parlamentare impuse cancelarului Von Papen prin presiuni amplificate de tulburările greviste la care naţional socialiştii şi comuniştii participaseră deopotrivă.

Comparaţia îşi are, pesemne, tâlcul ei, căci ar sugera că un preşedinte ”slab” care ar accepta să-l desemneze pe Victor Ponta premier (”cancelar”) ar fi asemenea lui Von Papen, un politician depăşit de situaţie care, cu lacrimi în ochi, ar fi spus că e prea bătrân să-şi asume răspunderea pentru un război civil. Dar istoria ne arată că Hitler nu putea veni la putere decât pe un puternic fond insurecţional care asedia legalitatea republicană şi că Von Papen nu ar fi cedat fără să fi existat ameninţări dintre cele mai serioase. Iată aşadar că o sumară verificare a faptelor ne probează că analogia este nu doar abuzivă, dar este mai ales inexactă.

Am arătat cu altă ocazie că ipoteza ”războiului civil rece” este, la rândul ei, cel puţin o exagerare, căci nu există o falie socială între votanţii ARD şi votanţii USL şi că agresivităţile de la suprafaţă - exagerate mult de cutia de rezonanţă a presei - nu au un corespondent real în profunzimile societăţii. De altfel, observaţiile sociologice de ultimă oră ne vin în ajutor. Potrivit unei analize a sociologului Barbu Mateescu (Contributors.ro) ”victoria USL a fost transversală, fiind evidentă în toate subgrupurile sociale indiferent de criteriul folosit (educaţie, mediu de rezidenţă, vârstă, etc.)”. Un alt sociolog, Cătălin Augustin Stoica, care remarcase exact aceeaşi situaţie surprinzătoare, a găsit şi o imagine plastică. În opinia, sa electoratul USL este extrem de eterogen, încât ar putea fi descris ca un cuplu ciudat: “ea o bătrână de la ţară şi el un hipster care o arde prin Centrul Vechi.”.

Or, caracterul atât de eterogen al electoratului USL ca şi slaba definire a electoratului ARD exclud din start orice tulburare de amploare şi orice destrămare a societăţii. În realitate, nu asistăm la rupturi profunde în ţesutul social, cu toate că am întâlnit cazuri în care soţul şi soţia au divorţat la referendumul din vară şi în care vechi prieteni au încetat să-şi mai vorbească. Există cu siguranţă sectarisme nutrite de o viziune reducţionistă asupra vieţii şi care acordă politicului o importanţă excesivă. Statistica ne arată însă că nu e vorba de fenomene de mari dimensiuni.

Situaţia politică actuală este nefirească, dar nu prin faptul că ar conţine premisele intime şi nevăzute ale totalitarismului, ci prin faptul că pune laolaltă, în aceeaşi expresie politică, categorii sociale care nu au nimic în comun. Este o asociere de criză care nu poate, cel puţin teoretic, să inspire politici coerente, dar care nu e de natură să exalte vreo ideologie absolutistă.

În sfârşit, erorile acestea, oricât ar fi ele de extravagante, nu trebuie trecute cu vederea, căci, aşa cum am văzut de prea multe ori, ideile greşite fac o mare carieră.