1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Iarăşi despre un partid nou

Sondajele de opinie arartă că alegătorii din România acordă atenţie discuţiilor despre partidele noi, dar, paradoxal, preferă să voteze aşa cum s-au obişnuit.

O parte a militanţilor dreptei a cochetat în ultimii doi ani cu ideea unui partid nou. Sfârşitul anului şi alegerile au consemnat un eşec categoric, care nu a alungat însă cu totul speranţa unei înnoiri spectaculoase. Cu toate că experienţa Noii Republici (un avatar al „Albei ca Zăpada”) se află proaspătă sub ochii săi, deputatul european, Cristian Preda, se întreba recent dacă nu ar fi bine să apară un partid nou, care să vorbească în numele celor nereprezentaţi.

Un răspuns a venit din partea unui sondaj recent de opinie care pune exact această întrebare: „Aţi vota cu un partid nou înfiinţat?” Sondajul a fost realizat de IRES la începutul lunii ianuarie şi ne oferă următorul răspuns: 62% răspund că nu ar vota un partid nou şi 27% sunt dispuşi să o facă. Încă 8% ar fi înclinaţi să voteze un partid nou în anumite condiţii. În decembrie 2011, numai 25% ar fi votat cu un partid nou. Diferenţa e mică dar ea ar putea marca o tendinţă nouă, încă insuficient conturată.

Pentru optimişti aceste date ar părea foarte încurajatoare. Dacă un partid nou ar obţine peste 20% din voturi ar fi cu siguranţă un succes extraordinar. Cu toate acestea, la o privire mai atentă, se iveşte imaginea unei societăţi foarte puţin dornică de schimbare, una caracterizată prin constanţă şi fidelitate faţă de propriile obiceiuri. Într-o dezbatere lipsită de urmări practice destui oameni ar fi înclinaţi să dea o şansă inovaţiilor politice, dar când vine vorba de vot, oamenii rămân la vechile lor opţiuni. Iată de pildă următoarea situaţie: autorii chestionarului îi întreabă pe participanţi dacă au un partid preferat şi marea surpriză este că 66% spun că nu au un partid preferat (în decembrie 2011, erau 72%), dar cu toate acestea 53% din respondenţi declară că, în ultimii zece ani, au votat cu un singur partid. Aşadar între a prefera un partid şi a vota cu el pare să fie o diferenţă. Oamenii, în larga lor majoritate, nu îşi declară nicio preferinţă, dar votează totuşi constant.

Tipul acesta de loialitate la nivelul conduitei, dacă nu al convingerilor, împiedică probabil şi apariţia unui partid nou, căci, deşi alegătorii nu au opinii bune despre partidele vechi, continuă să voteze cu ele. Nu este deloc limpede ce înseamnă de fapt această constanţă a votului câtă vreme ataşamentele doctrinare sunt foarte firave.

Indiferent însă de cum stau lucrurile dincolo de suprafaţa acestor fenomene, o lecţie poate fi extrasă. O înnoire a vieţii politice ar avea mai mult succes dacă ar începe în interiorul unui partid consacrat, unul dintre acelea cu care oamenii votează constant. Nu un partid nou, care poate părea interesant, dar fără să suscite suficientă încredere, ci un partid vechi care să propună lucruri noi. Prin urmare viaţa de partid continuă să fie extrem de importantă, iar democraţia internă rămâne sursa cea mai importantă a schimbării în bine.

Dacă vrei să propui ceva nou nu faci un partid nou, ci pur şi simplu laşi partidele vechi să fruncţioneze nestingherit, încurajezi dezbaterea şi cauţi să antrenezi cât mai mulţi oameni. Teodor Paleologu spunea recent că în 2010 congresul care l-a reconfirmat pe Emil Boc în fruntea formaţiunii a fost regizat. Faptul era evident pentru observatorii externi, dar în interiorul partidului continuau şi poate continuă să funcţioneze anumite interdicţii. Cei care au contribuit din plin la „realegerea” lui Emil Boc nu ar putea recunoaşte acum acest lucru. Partidul era complet anchilozat şi încetase să mai gândească.

Este şocant să auzi astăzi opinii potrivit cărora PDL a pierdut pentru că s-a dezis de propriul guvern. În realitate PDL s-a prăbuşit pentru că a susţinut formal un guvern asupra căruia nu avea nicio autoritate şi pentru că a părut un partid lipsit de o minimă autenticitate. Ideea democraţiei interne este desigur valabilă peste tot, atâta doar că PDL suferă cel mai mult de pe urma îngheţului din ultimii ani.