„Horaţiu despre Mălăele”

O face prin memorii, imagini, versuri, meditaţii, o face cu emoţie, cu un umor irezistibil şi uneori cu subtilă autoironie.

Cine citeşte această carte va înţelege mai bine specificul relaţiei umane care se crează pe scenă şi continuă adesea şi dincolo de aceasta. Căci Horaţiu Mălăele vorbeşte aici nu numai despre propriile sale experienţe artistice, dar şi, pe multe pagini, despre colegii de profesie.

Puţini critici au găsit cuvinte atât de profunde şi metafore atât de expresive pentru a caracteriza personalitatea excepţională a lui Octavian Cotescu, profesorul iubit al clasei de teatru din care a făcut parte şi Mălăele, geniul scenic inegalabil al lui George Constantin – „patriarhul teatrului românesc”, forţa „titanului” Toma Caragiu, unicitatea lui George Dinică – „vieţuitoare pământeană smulsă din stânca Spiritului”, farmecul altor exponenţi ai celor două sau trei generaţii artistice cu care suntem contemporani.

Parcurgînd aceste pagini îţi dai seama că sub masca actorului comic Horaţiu Mălăele se ascunde un mare sentimental. Unele pagini polemice sunt concepute tot în favoarea unor valori dragi inimii sale. Mărturisesc că m-a „uns pe suflet” entuziasmul cu care a sărit în apărarea dramaturgiei lui Teodor Mazilu, cea mai inspirată alegorie satirică a defunctei societăţi socialiste româneşti.

Un uimitor simţ al observaţiei se regăseşte în caricaturile unora din cei mai cunoscuţi actori. Mălăele reuşeşte să surprindă nu numai particularităţile lor fizionomice, dar şi stilul lor interpretativ. In aceste caricaturi, schiţate întotdeauna cu simpatie, cu o anume solidaritate de breaslă, descoperim şi ceva din personajele pe care le întruchipează pe scenă Dinică sau Mihăiţă, Valeria Seciu, Marin Moraru sau Tamara Buciuceanu.

Cât priveşte numeroasele sale autoportrete, caricaturistul pare a se întreba mereu: „Acesta sunt eu?” Volumul de faţă conţine nu numai un răspuns, ci mai multe.

Autor: Andrei Băleanu

Editor: Vlad Drăghicescu