1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Holocaustul din Moldova – o istorie tabu

În vara anului 1941 pe teritoriul actual al Republicii Moldova existau 49 de lagăre de concentrare şi ghetouri, iar în regiunea transnistreană - 189.

Intrarea în ghetoul din Chișinău

Intrarea în ghetoul din Chișinău

Satul Pepeni, raionul Sângerei – 300 de evrei ucişi într-o zi

Până în 1940, în satul Pepeni, raionul Sângerei, trăia o comunitate mare de evrei, majoritatea dintre ei fiind comercianţi. Pe atunci, Andrei Vulpe, fost profesor de istorie la şcoala din localitate, avea 10 ani. Dânsul ne-a împărtăşit amintirile despre vara anului 1941, când în satul său au fost ucişi evrei, dintre care mulţi erau prietenii şi colegii săi de clasă.

„Iată acolo unde se vede turnul acela a avut loc măcelul. Tot acolo, în carieră, au şi fost îngropaţi. Se vorbeşte că ar fi fost în jur de 300”, ne mărturiseşte domnul Vulpe. Acum pe acel loc se află un monument pe care scrie în trei limbi (română, rusă şi ebraică): „În memoria victimelor regimului nazist”, ne spune bătrânul de 81 de ani.

Andrei Vulpe

Andrei Vulpe

Intrăm în casa fostului profesor de istorie. Arată îmbătrânită, la fel ca şi mâinile sale. El deschide un caiet în care a scris despre istoria masacrului evreilor din Pepeni. Ar fi dorit să o publice, dar nu are bani. În acest sat a fost unul din cele peste 50 de ghetouri care au existat în Moldova. Istoria lagărului din Pepeni este una tristă. Acesta a existat numai trei zile, până ce toţi evreii care nu au reuşit să fugă din sat au fost ucişi. Astfel de soartă au avut multe lagăre din Moldova. „Aveam 10 ani în ‘41. Ţin minte cum a intrat armata germană în sat. La noi era o comunitate mare de evrei. Erau vreo 27-28 de familii. Nemţii au trecut prin sat şi au întrebat numai atât: „Juden ist?”. Era duminică, 13 iulie. Grupuri de militari au început a-i strânge pe evrei de pe la casele lor şi a-i duce pe toţi în clădirea fostei administraţii din sat. Noi, fiind copii, ne uitam cum erau duşi colegii noştri de şcoală evrei. Au stat luni, marţi... şi miercuri i-au împuşcat”, îşi aminteşte Andrei Vulpe.

În camera sa mică, pe un perete stă atârnată harta Europei. Andrei Vulpe speră că timpurile acelea nu se vor mai repeta. El se opreşte din povestit pentru a mai bea puţină apă. „A venit o maşină cu doi militari germani. Pe atunci nimeni nu ştia cine sunt ei. Erau în uniforme negre şi cu câte un epolet. Pe urmă am aflat că erau din trupele SS. Ei au adunat reprezentanţii armatei române şi i-au instruit. În acel grup erau şi moldoveni din sat, care erau militari în rezervă. Măcelul a avut loc după masă, când soarele încă era sus. Şeful de post a aruncat mai întâi o grenadă pe fereastră. Alţii au început a împuşca. După aceea, cadavrele au fost evacuate foarte repede. Au adus căruţe cu cai din sat, au încărcat morţii şi i-au dus la carieră. La vreo patru kilometri era o carieră de piatră cu gropi mari”, povesteşte cu tristeţe Andrei Vulpe.

Cele mai mari lagăre din Moldova

Cele mai mari lagăre din Moldova se aflau în satele Vertuljeni – 23 000 de oameni, în Secureni – 20 000 de oameni, în Edineţ – 13 000 de oameni, dar şi în Chişinău. Lagărul din capitală se afla nu departe de sediul actual al Băncii Naţionale a Moldovei. Aici ne-am întâlnit cu directoarea Muzeul Evreiesc din Chişinău, Irina Şihova, care a adunat, pe parcursul mai multor ani, dovezi că masacrele din Basarabia au fost unele din cele mai crâncene. „Pe strada cu denumirea evreiască Ierusalim din centrul Chişinăului s-a aflat intrarea în ghetou, nu ştim locul exact pentru că, la sfârşitul războiului, în timpul operaţiunii Iaşi-Chişinău, aici totul a fost distrus. La începutul războiului în acest ghetou au fost plasaţi 25 000 de evrei, iar la sfârşitul războiului aici au fost găsite numai şase persoane”, spune Şihova.

Către sfârşitul secolului al XIX-lea, pe teritoriul Moldovei locuiau un sfert de milion de evrei, aproximativ 12% din populaţia de la acea vreme, adică fiecare al nouălea locuitor al ţării era evreu (sau aproape 40% din populaţia urbană). „La sfârşitul anului 1941 s-a anunţat oficial că Basarabia este “judenfrei”, adică curăţată de evrei. Rămăseseră poate unităţi care s-au salvat pe undeva. Majoritatea, aici cifrele foarte mult variază, de la 200 000 la 700 000 de oameni, au devenit victime ale acestei maşini de exterminare. În acest lagăr evreii erau folosiţi la munci grele, înfometaţi până la moarte. Cei care supravieţuiau erau împuşcaţi, iar cadavrele lor erau arse. Aceasta înseamnă că e greu de demonstrat numărul exact al victimelor”, povesteşte Irina Şihova.

Romii au avut aceeași soartă

De pe urma crimelor regimului nazist au avut de suferit nu numai evreii, dar şi romii. Potrivit cercetătorilor, în Moldova au fost exterminaţi peste 50 000 de romi. Istoricul Sergiu Nazaria a scris o monografie despre Holocaustul de la noi. „Conform aşa numitei teorii rasiste, erau popoare care nu aveau dreptul la existenţă. Romii erau consideraţi ca un popor care se află la cel mai jos nivel al acestei piramide naziste. Conform acestei teorii, trebuiau ucise popoarele nu numai după principiu naţional, dar şi după cel social. În această componentă a paraziţilor erau incluşi şi romii. Ei erau consideraţi drept oameni care nu lucrează, care fură şi nu se adaptează la condiţiile societăţii contemporane. În această categorie nimereau, în special, romii nomazi”, spune istoricul.

Agapia Arapu

Agapia Arapu

În satul Ursari, raionul Călăraşi, am întâlnit-o pe Agapia Arapu, o bătrână de 89 de ani de etnie romă care a supravieţuit ca prin minune măcelului. Satul în care locuieşte era pe vremuri populat de romi. Majoritatea dintre ei erau fierari, iar alţii erau lăutari ce cântau la petreceri. „Ţin minte ca azi. Eram cinci copiii în familie. Tata era fierar bun, care făcea sape, cuţite şi alte unelte. Era duminică. Au venit şi ne-au luat cu căruţa de acasă şi ne-au dus la Chişinău. Ne-au promis ca ne dau pământuri şi case, dar ne-au ţinut în saraiuri de vite. Nu erau nici ferestre. Dormeam în paie. Era foame şi frig. Mulţi au murit. Îi duceau cu căruţa într-o groapă, le dădeau foc, dar trupurile nu ardeau. A venit preotul şi a spus: Sunt creştini, de aceea nu ard. Aşa au fost duse 40 de familii din sat. Puţini au venit înapoi. Am scăpat numai pentru că tata a plătit 30 de mii”, spune bătrâna. După război ea a lucrat ca femeie de serviciu în satul vecin şi a crescut 10 copii.

Familia preşedintelui asociaţiei romilor „Tărnă Rom”, Marin Alla, a avut de suferit la fel în acea perioadă. Tatăl şi bunicul lui au stat într-un lagăr de concentrare din Transnistria. Marin spune că în familia sa tema Holocaustului a fost o temă închisă. Tatălui său evita să-şi amintească de acele timpuri. „Tatăl meu a fost dus în lagăr la vârsta de 10 ani. Din familia lui o parte din rude nu s-au mai întors. Fie că au fost împuşcaţi, fie că au fost arşi, fie că au fost violaţi, cum a fost sora lui cea mai mare. Rudele mele au mărturisit că au fost folosite în calitate de persoane pe care se experimenta, inclusiv se încercau medicamente şi operaţii. Foarte, foarte multe experimente s-au făcut pe oamenii romi pentru că mulţi dintre ei erau muzicieni iscusiţi. Vroiau să vadă de unde vine talentul. A fost un război nu cu arme, ci un război împotriva umanităţii”, spune Marin Alla.

De ce Holocaustul din Moldova este o enigmă?

După sfârşitul războiului, tema Holocaustului a fost închisă în arhive, pentru a nu declanşa conflicte între naţiunile lagărului socialist. „În perioada sovietică această temă era cu adevărat un tabu. Istoricii dădeau vina numai pe nemţi. Dar să nu uităm că la acest proces de exterminare au participat şi români, şi croaţi, şi ucraineni, şi bieloruşi, şi lituanieni, şi letoni, inclusiv ruşii. Sigur că nu putem învinui aceste popoare, dar erau printre ei şi călăi care au colaborat cu naziştii. Pe nimeni nu se dădea vina, pentru ca să nu se pună o pată pe aceste popoare”, spune istoricul Sergiu Nazaria.

Sovieticii - primii care au ucişi evreii?

Istoricul Anatol Petrenco

Istoricul Anatol Petrenco

Deşi mulţi istorici consideră că de Holocaust se fac vinovaţi doar naziştii, istoricul Anatol Petrenco a făcut nişte descoperiri surprinzătoare. El susţine că Holocaustul în Moldova a început înainte de război, când trupele sovietice au deportat evreii din Moldova în lagărele din Siberia. Astfel, istoricul consideră că mai mulţi cercetători şi politicieni ascund intenţionat adevărul.

„În 1940 comunitatea evreiască a fost lovită de regimul sovietic. Adică, acei evrei care au avut oloiniţă, care au avut cât de cât o proprietate, au fost deportaţi împreună cu familiile lor. Colegii istorici evrei au fost de acord cu părerea mea, că din punct de vedere economic această comunitate evreiască a fost distrusă de regimul sovietic. Nu ştiu de ce se evită să se spună aceste lucruri”, arată istoricul.

De asemenea, sunt istorici care susţin susţin că, pe parcursul mai multor ani, masacrele din Moldova împotriva evreilor au fost făcute exclusiv de trupele române. Istoricul Anatol Petrenco a găsit însă argumente că aici au fost implicate trupe speciale germane.

Sinagoga din Chișinău

Sinagoga din Chișinău

„Poate puţină lume ştie că Hitler special a trimis un detaşament de SS aici în Chişinău, în frunte cu colonelul Olendorf, care era nepotul lui Von Ribbentrop. Acest detaşament SS avea sarcina să-i nimicească pe evrei. Deci când se vorbeşte de ghetoul din Chişinău, atunci aceştia erau nemţi, care luau 100 de oameni, îi împuşcau şi dădeau drumul numai la doi care erau martori. Şi vă daţi seama ce atmosferă era? Aceştia veneau şi povesteau ce se întâmplă”, spune Petrenco.

Germania şi aliații ei din cel de al Doilea Război Mondial şi-au recunoscut vina şi au prezentat scuze pentru acele crime greu de imaginat. În fiecare an, de ziua Holocaustului, se comemorează victimele şi se reconfirmă astfel că a fost învăţată lecţia istoriei. Noi urmăm însă mult mai lent pe această cale. Poate din cauza faptului că mulţi dintre bunicii sau străbunicii noştri ar fi unii dintre cei care au participat la aceste crime...