1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Holocaustul şi mitologizările lui

27 ianuarie, ziua eliberării lagărului morţii de la Auschwitz-Birkenau, unde între 1941 şi 1945 au fost ucişi peste un milion de evrei, numeroşi romi precum şi deţinuţi politici s-a marcat oficial în Germania.

default

Preşedintele israelian Shimon Perez în Bundestag

Preşedintele Israelului, Shimon Perez, a rostit în Bundestag un discurs în premieră.

La 27 ianuarie se comemorează pretutindeni, în Europa, de 5 ani încoace, printr-o decizie ONU, „ziua Holocaustului”. Or, exterminarea de către naziştii germani şi aliaţii lor a 6 milioane de evrei, continuă să fie, pentru mulţi, o temă de care se abuzează în fel şi chip.

E adevărat că Auschwitz a devenit de mult un simbol. Simbolul, "prin excelenţă", al Holocaustului. Dar localitatea poloneză în care naziştii au construit, în numele poporului german, lagărul Auschwitz-Birkenau n-a fost singurul perimetru al morţii din Europa ocupată de trupele lui Hitler.

Mutilarea fundamentelor morale

O vastă reţea de fabrici de exterminare similare, eufemistic numite „lagăre de concentrare”, a mutilat, în anii 40 ai veacului trecut, faţa şi fundamentele morale ale întregului continent.

Unii dintre asasinii mari şi mici de-atunci trăiesc şi azi. Este de pildă cazul călăului din Sobibor, ucraineanul Ivan Demianiuk, care s-a regăsit mai nou, pe banca acuzării în Germania. Şi unii supravieţuitori – tot mai puţini - ai maşinăriei de exterminare naziste, una pe cât de uriaşă, pe atât de bine unsă, se mai află printre noi: bolnavi, nonagenari, cu un picior în groapă.

Or, în ciuda mărturiilor lor şi a vastităţii materialului istoric, a dovezilor palpabile şi documentare care probează genocidul, negaţionismul ia amploare. Încă înainte de a se stinge şi ultimul supravieţuitor a devenit „şic” să se nege primul şi fără îndoială cel mai atroce genocid din istoria modernă a omenirii civilizate: crima de o magnitudine în continuare inimaginabilă, prin care s-a încercat nimicirea cu mic cu mare a unui popor, a unei rase şi a unei religii.

Negaţionismul, cu întregul său cortegiu mitologic (camerele de gazare ar fi pasămite o invenţie, Hitler n-ar fi ştiut ce se întâmplă, evreii, vezi bine, s-ar folosi de relatări exagerate despre genocid ca să profite politic ori financiar) s-a înstăpânit nu doar la preşedinţia iraniană. Se ştie că în lumea arabă şi islamică naziştii şi-au exportat la un moment dat, cu mult succes, antisemitismul.

Minciuna face ravagii

Minciuna despre Holocaust face ravagii însă şi în Europa. Caraghioslâcul acestei concepţii, rupte vădit de orice realitate nu i-a răpit defel din sex-appeal. La stânga, dreapta şi uneori chiar şi în centrul, progresist şi el, al spectrului politic şi al elitelor a devenit cochet să se facă uz de Holocaust în cele mai varii scopuri abuzive, de regulă politice, antisemite, antiamericane şi anti-sioniste.

În ultimii ani a început să fie la modă trivializarea lui. Lista gogoriţelor pe care le susţin complicii, trivializatori, ai oştirii de negaţionişti este virtual interminabilă. Ba că palestinienii ar fi "noii evrei". Ba că evreii ar fi fost ei înşişi "de vină" pentru masacrul la care au fost supuşi. Ori că exterminarea lor ar fi fost chipurile de net mai mică anvergură decât au estimat istoricii occidentali.

În fine, s-au încetăţenit şi forme mai subtile de edulcorare a dezastrului. Astfel se scoate adesea în evidenţă că la Auschwitz au fost asasinaţi nu doar evrei.

"Nu toate victimele lui Hitler au fost evrei, toţi evreii au fost victime"

Este perfect adevărat că malaxorul exterminator nazist a înghiţit şi o jumătate de milioane de romi, a ucis creştini ruşi, francezi şi polonezi, precum şi mulţi alţi cetăţeni din toată Europa, homosexuali şi disidenţi, laici şi clerici. Tot atât de adevărat e însă că, deşi "nu toate victimele lui Hitler au fost evrei, toţi evreii au fost victime", după cum a precizat la un moment dat un gânditor israelian.

A-i scoate pe evrei vinovaţi pentru orice, a-i transforma în ţapi ispăşitori e, pe bătrânul continent, un sport mai vechi. Nouă pare a fi numai neruşinarea cu care, în pofida evidenţei, se practică această îndeletnicire întru culpabilizarea victimei pentru cataclismul cel mai amplu din istoria plină de catastrofe a evreilor, care s-a abătut asupra ei.

Nouă e şi dimensiunea pe care a luat-o deficitara adecvare a europenilor la propriul trecut totalitar. Ceea ce a început, în occident, prin a fi subestimarea proporţiilor tragediei provocate de comunism s-a prefăcut încetul cu încetul în ultimele decenii, sub presiunea unui segment larg al imigraţiei musulmane, într-o carentă asumare a crimelor naziste.

Asumarea nazismului

E-adevărat că Germania a făcut eforturi mai mari de asumare a nazismului decât orice ţară implicată în cel de-al doilea război mondial. Prezenţa lui Perez, la 27 ianuarie 2010, ca principal vorbitor, în limba ebraică, în Bundestagul german e un semnal încurajator.

Dar, după cum reliefa recent un editorialist liberal polonez, "însăşi necesitatea fixării unei date speciale de comemorare a victimelor Holocaustului demonstrează că mulţi europeni - şi nu doar imigranţii – continuă să aibă dificultăţi în a-şi asuma moştenirea criminală a continentului lor".

În aceste condiţii de intensă degringoladă morală e dificil de crezut că atrocele hiat de civilizaţie provocat cândva de nazişti nu se va repeta. Fiindcă adevărul este prea fragil. Iar bruma noastră de civilizaţie e prea uşor de anihilat.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz