1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Hessa nu dă tonul!

După alegerile legislative din landul Hessa s-a conturat o coaliţie la guvernare între Uniunea Creştin - Democrată (CDU) şi Partidul Liberal (FDP). Dar rezultatul acestor prime alegeri regionale nu este edificator.

default

Roland Koch, CDU, felicitat de cancelarul Angela Merkel, după câştigarea alegerilor în Hessa

Gata? S-a decis cumva în avans super-anul electoral german 2009? Imediat după anunţarea rezultatelor din Hessa, conservatorii şi liberalii au dat de înţeles că aşa ar fi.

De parcă deja ar fi bătut în cuie că la scrutinul general din toamnă, Angela Merkel şi preşedintele liberalilor, Guido Westerwelle, vor fi naşii noului cabinet federal. Cert este că Westerwelle se va folosi de avansul câştigat în camera superioară a Parlamentului german pentru a schimba raportul de forţe.

Mai pe şleau, marea Coaliţie dintre social-democraţi şi conservatori şi-a pierdut după momentul Hessa majoritatea şi aşa destul de fragilă.

La ce să ne aşteptăm? Cu siguranţă că liberalii vor forţa acum renegocierea pachetului de ajustare conjuncturală a economiei germane, rezultat după discuţiile din cadrul Marii Coaliţii.

Ideea unei colaborări extra-guvenamentale între conservatori şi liberali, care să netezească drumul după alegerile din toamnă este atrăgătoare. Dar Angela Merkel ar avea o problemă: în actualul legislativ nu are majoritate împreună cu FDP.

Ce-i drept, Hessa a demonstrat că o asemenea alianţă de partide de dreapta funcţionează, dar până în toamnă mai sunt 8 luni, o sumedenie de alegeri regionale, alegerile europarlamentare şi vor fi fost votate jumătate din consiliile administrative locale şi regionale din Germania.

Criza economică nu s-a manifestat în întreaga ei plenitudine în Germania, astfel opozanţii capitalismului nu au încă şansa de a-şi spori numărul. Iar reţeta aplicată de guvern până acum, anume aceea de a vorbi pe şleau cetăţenilor pare a funcţiona şi a împiedica deraierile de stânga.

Alegătorii germani au devenit însă mai mobili decât înainte. Tradiţionalele alianţe politice au devenit din ce în ce mai fragile. În special interesul, şi de aici, prezenţa la urne a votanţilor a scăzut dramatic. Hessa demonstrează această tendinţă îngrijorătoare.

Aşadar, opt luni până la alegerile din toamnă sunt o perioadă extrem de lungă. Socialdemocraţii au şansa să analizeze greşelile făcute în ultima perioadă şi să îşi consolideze poziţia în preferinţele electorale. Nici conservatorii doamnei cancelar nu trebuie să stea cu mâinile în sân, pentru că în cifre absolute au pierdut alegători în Hessa.

Iar dacă liberalii vor fi capabili să menţină trendul pozitiv până în toamnă rămâne de văzut. În concluzie, debutul superanului electoral german în landul Hessa nu a decis încă nimic.